Linkuri accesibilitate

Pachet SUA de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina, inclusiv sisteme Patriot


Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, vorbește în timpul unei conferințe de presă după încheierea întrunirii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, la Pentagonul, Washington, 26 aprilie 2024.
Ministrul american al Apărării, Lloyd Austin, vorbește în timpul unei conferințe de presă după încheierea întrunirii Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei, la Pentagonul, Washington, 26 aprilie 2024.

Statele Unite vor furniza Ucrainei rachete Patriot pentru sistemele sale de apărare aeriană, ca parte a unui pachet masiv de ajutor suplimentar de 6 miliarde de dolari.

Anunțul a fost făcut vineri de șeful Pentagonului, secretarul american al Apărării, Lloyd Austin, după o întâlnire a Grupului de Contact pentru Apărarea Ucrainei.

Rachetele vor fi folosite pentru a realimenta sistemele de apărare aeriană Patriot furnizate anterior, a spus Austin.

Anunțul urmează apelului făcut de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a cerut țărilor din grupul de contact să furnizeze sisteme de apărare suplimentare pentru a crea un scut aerian împotriva atacurilor rusești cu rachete.

Pe lângă rachetele Patriot, pachetul de 6 miliarde de dolari include mai multe muniții pentru sistemele naționale avansate de rachete sol-aer (NASAMS) și echipamente suplimentare pentru a integra lansatoare, rachete și radare de apărare aeriană occidentale în armamentul existent al Ucrainei.

Zelenski a vorbit de nevoia Ucrainei de sisteme de apărare aeriană la întâlnirea virtuală a Grupului pentru Apărarea Ucrainei, cunoscut și sub numele de Formatul Ramstein.

Austin a spus în comentariile sale de deschidere a întâlnirii că toată lumea din grupul de contact împărtășește sentimentele liderului ucrainean și înțelege urgența livrărilor și a anunțat asistență în valoare de un miliard de dolari pentru Ucraina, inclusiv HIMARS, muniție de 155 de milimetri, interceptori de apărare aeriană și vehicule blindate.

Secretarul american al apărării a mai spus că avioanele de luptă F-16 donate, piloții instruiți și personalul de serviciu vor începe să sosească în Ucraina în acest an de la membrii grupului de contact.

Ucraina a spus că dorește avioane care să o ajute să-și atingă obiectivul de a recâștiga controlul asupra cerului său.

Austin a spus că întâlnirea grupului de contact din 26 aprilie se va concentra în mare măsură pe sistemele de apărare aeriană, despre care Zelenski a spus că Ucraina are nevoie urgentă pentru a salva vieți.

Zelenski a spus că numai anul acesta avioanele rusești au folosit deja peste 9.000 de bombe aeriene ghidate împotriva Ucrainei, „și avem nevoie de capacitatea de a doborî avioanele de luptă aeriană, astfel încât acestea să nu se apropie de pozițiile și granițele noastre”.

Cel puțin șapte sisteme Patriot sunt necesare pentru a proteja orașele ucrainene, a adăugat el.

Întâlnirea grupului de contact are loc la doar câteva zile după ce președintele american Joe Biden a semnat un pachet de ajutor militar în valoare de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina.

Statele Unite au anunțat deja că 1 miliard de dolari în artilerie, apărare aeriană și alte echipamente hardware se vor îndrepta în curând către câmpul de luptă.

Austin a spus că, de la înființarea Grupului de Contact pentru Apărare a Ucrainei, în urmă cu doi ani, membrii acestuia au furnizat Ucrainei peste 70 de sisteme de apărare aeriană cu rază medie și lungă de acțiune și mii de rachete.

Grupul a mai trimis peste 3.000 de vehicule blindate, inclusiv peste 800 de tancuri de luptă principale, a spus Austin.

În ciuda tuturor ajutoarelor oferite, Zelenski a spus că Rusia „a reușit să ia inițiativa pe câmpul de luptă” în cele șase cât i-a luat Congresului să adopte pachetul de ajutor al SUA. Dar el a spus că nu este prea târziu pentru a stabiliza frontul și a „ne îndrepta spre atingerea obiectivelor noastre în război”.

Fluxul de armament ar putea îmbunătăți șansele Kievului de a evita o reușită majoră a Rusiei în est, spun analiștii militari. Dar nu este clar cât de multă presiune poate aplica Kievul după luni de raționalizare a artileriei, după ce stocurile sale au ajuns aproape de zero.

Kievul se confruntă, de asemenea, cu o lipsă de trupe pe câmpul de luptă.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG