Linkuri accesibilitate

Bătută și torturată, o activistă din Belarus arestată pentru 10 zile rămâne în închisoare și după 3 ani și jumătate


Polina Șarenda Panasiuc
Polina Șarenda Panasiuc

Activista belarusă Polina Șarenda - Panasiuc, care ar fi trebuit eliberată din închisoare pe 21 mai după ce a executat 3 ani și 5 luni, rămâne în arest și s-ar putea confrunta cu noi acuzații, a declarat soțul ei, Andrei Șarend, pentru RFE/RL.

Autoritățile belaruse nu au oferit niciun motiv oficial pentru menținerea în închisoare a activistei.

Polina Șarenda Panasiuc, activistă a mișcării europene a Belarusului, a fost inițial arestată în 2021 și condamnată la doi ani de închisoare pentru insultarea lui Alexandr Lukașenko, fostul șef de colhoz aflat neîntrerupt la conducerea țării din 1994, și a unui ofițer de poliție.

Femeia ar fi trebuit deja eliberată în luna august a anului trecut, dar a fost acuzată de „încălcarea regulamentelor interne ale penitenciarului”, iar penitența i-a fost prelungită până pe 21 mai 2024.

În dimineața zilei de 21 mai, activista de la Belarusul European, din Brest, Polina Șarenda-Panasiuc, era așteptată de rudele ei la poarta coloniei penitenciare de femei nr. 24 din satul Zareșca, raionul Reșița, dar nu a apărut.

Polina este de trei ani și jumătate în închisoare.

„Angajații au venit dimineață la persoanele care o așteptau lângă ieșirea din colonie și au transmis că pe 19 mai a fost transferată într-o altă instituție de corecție. Motivele nu au fost date atunci. Acum se află în arest preventiv la Gomel (oraș aflat la granița cu Ucraina și Rusia - n.r.), iar acest lucru a fost confirmat de angajații centrului de arestare preventivă. Ea a fost trimisă acolo conform rezoluției Biroului Comitetului de Investigații din districtul Reșița. În termen de 10 zile, ea poate primi noi acuzații. Acum căutăm un avocat”, a declarat pentru Radio Svoboda soțul ei, Andrei Șarenda.

Activista a fost reținută la Brest pe 3 ianuarie 2021, iar șase luni mai târziu a fost condamnată la 2 ani de închisoare în temeiul a trei articole din Codul penal, fiind acuzată de: violență sau amenințare cu violență împotriva unui angajat al autorităților interne, insultarea unui reprezentant al guvernului și insultarea președintelui.

În 2022, ea a fost condamnată la încă un an de închisoare în temeiul articolului 411 din Codul Penal, prin care este acuzată de nesupunerea față de autoritățile penitenciare.

Polina a devenit, astfel, prima femeie din Belarus condamnată în temeiul acestui articol.

În 2023, activistei i-a fost deschis un nou dosar penal sub același articol și a fost condamnată la încă un an de închisoare. În total, ea a făcut până acum 3 ani și jumătate de închisoare.

Polina a pledat nevinovată, după cum au declarat rudele ei și activiștii pentru drepturile omului. Ea s-a aflat permanent sub presiune psihologică în centrul din arestul preventiv și-n coloniile corecționale nr. 4 (Gomel) și nr. 24 (districtul Reșița), iar gardienii au bătut-o și torturat-o, spun rudele sale.

Ea a petrecut mai mult de un an în arest.

Rudele sale s-au plâns că avocatului nu i-a fost permis accesul la ea, iar coletele medicale ori au ajuns la ea cu mare întârziere, ori pur și simplu nu i-au fost livrate deloc.

În 2023, în semn de protest împotriva torturilor la care a fost supusă, Polina Șarenda-Panasiuc a renunțat la cetățenia belarusă.

Ea este mamă a doi copii care locuiesc acum la Vilnius cu tatăl lor Andrei Șarenda.

În martie 2024, televiziunea de stat a publicat un interviu cu Polina, despre care soțul ei spus că este „o înscenare”.

În aprilie, tribunalul districtului Reșița a stabilit că Polina se va afla sub supraveghere preventivă după eliberare.

În 2023, Polina Șarenda Panasiuc a devenit prima laureată la noua nominalizare a Premiului Comunității pentru Drepturile Omului din Belarus, ca persoană care a suferit represiuni și presiuni pentru activitățile sale de promovare și protecție a drepturilor omului în Belarus.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI

XS
SM
MD
LG