Biroul Crucii Roșii a fost, de asemenea, afectat în urma loviturii, scrie The Guardian.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că bilanțul atacului ar fi de fapt de 25 de morţi şi 50 de răniţi. Instituția condusă de Hamas pune atacurile pe seama Israelului.
Ministerul a declarat că bombardamentele israeliene de vineri au „vizat corturile strămutaților din zona al-Mawasi”, care se află în jurul bazei Crucii Roșii.
Martorii au declarat pentru Associated Press (AP) că unele persoane au fost ucise în timp ce mergeau să-i ajute pe alții, care au intrat în panică după un bombardament inițial.
Dacă oficialii Hamas dau vina pe israelieni, reprezentanții Crucii Roșii nu au nominalizat atacatorii. Într-o declarație pe platforma de socializare X, a spus că obuzele „au deteriorat structura biroului”.
Al-Mawasi a fost desemnată „zonă sigură” umanitară de către Israel și mii de oameni au fugit acolo în urma atacului Israelului asupra orașului Rafah, din sud.
Potrivit lui Ahmed Radwan, purtător de cuvânt al personalului de primă intervenție al Apărării Civile din Rafah, martorii le-au spus salvatorilor că bombardamentele au avut loc în două locații din zona de coastă, care este plină cu corturi improvizate.
AP scrie că locațiile atacurilor par să fie în afara zonei de siguranță. Armata israeliană a spus că analizează incidentul, dar că „nu există nicio informație că a fost efectuată o lovitură de către IDF (forțele israeliene)” în zona de siguranță.
Israelul a bombardat anterior locații din vecinătatea al-Muwasi, o zonă rurală fără sisteme de apă sau canalizare, unde palestinienii trăiesc în condiții grele.
„Două tancuri au urcat pe un deal care supraveghea Mawasi și au lansat bile de foc care au lovit corturile oamenilor săraci strămuțiți în zonă”, a declarat un locuitor pentru agenția de presă Reuters, printr-o aplicație de chat.
Alți martori ale căror rude au murit într-unul dintre bombardamentele din apropierea spitalului de campanie al Crucii Roșii au declarat pentru AP că forțele israeliene au tras o a doua salvă, care a ucis oamenii care au ieșit din corturile lor.
Atacul are loc la mai puțin de o lună după ce un bombardament israelian a declanșat un incendiu mortal care a devastat o tabără pentru palestinienii strămutați din sudul Gazei, stârnind indignare internațională – inclusiv din partea unora dintre cei mai apropiați aliați ai Israelului, mai scrie The Guardian.
„Bombardarea atât de periculos de aproape de structurile umanitare, ale căror locații sunt cunoscute de părțile în conflict și care sunt marcate clar cu emblema Crucii Roșii, pune în pericol viața civililor și a personalului Crucii Roșii”, a precizat Crucea Roșie.
„Condamnăm aceste incidente care pun în pericol viața oamenilor umanitari și a civililor”.
Peste 37.400 de persoane au fost ucise în ofensiva israeliană din ultimele nouă luni, potrivit autorităților palestiniene din domeniul sănătății, alte mii fiind considerate a fi îngropate sub dărâmături. Zeci de mii de persoane au fost rănite.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.