Nimeni nu a sunat la 112 să reclame vreo problemă și nici nu sunt informații că ar fi căzut obiecte pe teritoriul României, a explicat pentru Europa Liberă, putătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, sergentul major Daniel Năstase.
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a alertat sâmbătă dimineața, populația din 16 localități ale județului Tulcea, inclusiv localitatea reședință – Tulcea.
Printre cele 16 localități în care a fost trimis mesajul de avertizare s-au aflat sate de la granița României cu Ucraina dar și unele mai îndepărtate, precum Sulina.
ISU Tulcea a transmis sâmbătă dimineață, că a alertat populația „ca urmare a semnalării unor posibile acţiuni ale forţelor armate pe teritoriul Ucrainei”, iar „structurile cu rol de apărare ale statul Român au notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă despre această situaţie care, la rândul lui, a emis un mesaj RO-Alert către populaţia din zona de Nord a judeţului Tulcea”.
Din vara anului 2023, autoritățile au emis mai multe mesaje de avertizare din cauza riscului provocării de victime sau pagube în urma căderii unor obiecte străine în localități apropiate de frontul din Ucraina.
Mai multe bucăți de drone au căzut pe teritoriul României din apropierea Ucrainei.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.