Linkuri accesibilitate

Locomotiva unui tren Regio s-a ciocnit cu primul vagon la schimbarea sensului de mers


Imagine generică
Imagine generică

Un tren privat de călători, Regio, cu plecare din Gara de Nord, la schimbarea sensului de mers și de cuplare la garnitura de tren s-a ciocnit cu primul vagon în care se aflau deja călători.

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA spune că locomotiva s-a ciocnit cu primul său vagon la manevrele de întoarcere pentru schimbarea sensului de mers.

„Compania Națională de Căi Ferate CFR SA vă informează că în această seară, în jurul orei 18:30, un tren privat de călători, care avea plecare din Gara de Nord, de la linia 11, la manevrele de rebrusare a locomotivei (întoarcere pentru schimbare sens de mers) și apoi de cuplare la garnitură s-a produs tamponarea primului vagon, în care erau deja urcați călători.”

Din datele transmise de echipele SMURD, 7 călători, inclusiv mecanicul, au avut nevoie de îngrijiri din partea echipajului medical, spune CFR Călători.

Cu câteva minute în urmă, Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov (ISUBIF) transmitea că 15 persoane, cu leziuni minore, au fost asistate de echipajele de prim-ajutor, dintre care 8 au fost transportate la spital.

ISUBIF a anunțat activarea Planului Roșu de intervenție care presupune suplimentarea resurselor care intervin la fața locului.

  • La locul evenimentului au fost alocate:
  • 10 autospeciale de stingere cu apă și spumă,
  • toate resursele medicale disponibile,
  • 2 autospeciale de descarcerare,
  • o autospecială pentru transport victime multiple,
  • un spital mobil.

În final, Planul Roșu de Intervenție a fost dezactivat.

CFR transmite că incidentul feroviar va fi investigat de AGIFER (Agenția de Investigare Feroviară Română) și că celelate garnituri de călători, care sosesc sau au pornire din Gara de Nord, nu au fost afectate de incidentul produs de tenul privat de călători, care aparține operatorului Regio Călători.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG