Linkuri accesibilitate

YouTube, încetinit în Rusia: cenzura de la Kremlin intră pe teritorii încă neexplorate


Ar putea oficialitățile ruse să încetinească YouTube atât de mult încât rușii să vrea să treacă la variantele locale de streaming video?
Ar putea oficialitățile ruse să încetinească YouTube atât de mult încât rușii să vrea să treacă la variantele locale de streaming video?

Bannerul publicitar a apărut în cel puțin o stație de autobuz din Sankt Petersburg în dimineața zilei de 29 iulie și a dispărut peste mai puțin de o oră: era o reclamă pentru VK Video, un serviciu de streaming video al gigantului dominant al rețelelor sociale din Rusia, VK.

„Totul se încarcă atât de repede!”, spune în reclamă un utilizator, pe nume YouTube2024, care laudă serviciul VK.

Deși pare că reclama a fost făcută publică de către VK, nu e clar cine anume e în spatele ei.

Ce e clar e semnalul pe care îl transmite: și anume, faptul că autoritățile sunt gata să facă încă o mișcare extrem de importantă în efortul de a subjuga internetul din Rusia. E o parte a proiectului pe termen lung de a modela „RuNet” într-un univers online paralel, astfel încât opiniile și chiar viața de zi cu zi a rușilor să fie pe placul oficialităților.

Până acum, „efortul” a însemnat instalarea unui hardware sofisticat de monitorizare, constrângerea marilor companii de internet până la preluarea de către proprietari flexibili și chiar comenzi date giganților tehnologici globali pentru a se asigura că serverele lor sunt accesibile autorităților de reglementare ruse.

Acum, oficialii încearcă să-i împingă pe ruși de pe YouTube -- platforma de streaming video deținută de Google domină nu numai în Rusia, ci în întreaga lume -- pe alte servicii locale asemănătoare. Întrebarea e dacă va funcționa.

Microsoft Technology Center de la Moscova era, la deschiderea de la mijlocul anilor 2000, unul dintre cele mai mari din regiune.
Microsoft Technology Center de la Moscova era, la deschiderea de la mijlocul anilor 2000, unul dintre cele mai mari din regiune.

Autoritățile care se ocupă de chestiune nu își ascund intențiile.

„«Degradarea» YouTube este un pas forțat, îndreptat nu împotriva utilizatorilor ruși, ci împotriva administrării unei resurse străine care încă crede că poate încălca și ignora legislația noastră cu impunitate”, spune într-o postare pe Telegram din 25 iulie Aleksandr Khinshtein, care conduce o comisie parlamentară pentru tehnologie.

Iar Ministerul de Externe a mers, pe 31 iulie, chiar mai departe - a afirmat, fără dovezi, că YouTube „nu este o platformă neutră; operează la directivele politice ale Washingtonului”.

Reglementarea RuNet

Timp de mai bine de un deceniu, principalul organism de reglementare al mass-media din Rusia, Roskomnadzor, și agențiile afiliate au lucrat cu infrastructura de bază pentru RuNet, testând o serie de instrumente și metode pentru a controla ceea ce a fost cândva un univers online viu, necenzurat.

Încă de la sfârșitul anilor 1990, autoritățile de reglementare au inventat un organism numit System for Operative Search Activities (SORM), care presupunea instalarea obligatorie, de către toți furnizorii de servicii de internet, a unor dispozitive speciale. Sistemul permite agenției naționale de informații a țării, Serviciul Federal de Securitate, să „aspire” și să monitorizeze orice plutește în jurul RuNet.

În următorii ani, SORM și tehnologiile înrudite au fost dezvoltate, li s-a adăugat instrumente precum „deep packet inspection” (inspecție profundă a pachetelor), care i-au ușurat statului sarcina de a contracara diverse măsuri de securitate sau de criptare a confidențialității.

La jumătatea anilor 2010, prin parlament au trecut mai multe legi prin care companiilor celor mai importante de internet, precum Google, Facebook sau Apple, li se cerea să aibă serverele pe teritoriul Rusiei, astfel încât autoritățile să poată controla sau monitoriza traficul. Multe dintre companii s-au retras, în cele din urmă, din Rusia.

În 2018, Roskomnadzor a luat la ochi Telegram, aplicația de mesagerie cel mai des folosită în Rusia și în regiune. Popularitatea aplicației și faptul că se știa că are o criptare puternică au atras atenția serviciilor secrete.

Dar prin demers s-au și blocat milioane de adrese de web -- Internet Protocols -- care erau găzduite în cloud de servicii furnizate de Amazon și Google. Ceea ce a dus la întreruperi ale serviciului pentru extrem de multe businessuri și servicii.

În 2019, legiuitorii au votat și mai multe amendamente care, printre altele, au extins capacitatea Roskomnadzor de a pune pe lista neagră și de a bloca site-uri web și de a căuta instrumente -- numite rețele private virtuale sau VPN -- care îi ajută pe oameni să evite blocajele și să protejeze identitatea și locația unui utilizator. Demersul a fost numit legea „Internetului suveran”.

Oficialitățile au pus ochii și pe cele mai mari companii private implicate în știri, informații, comerț electronic și rețele sociale.

Yandex, un gigant tehnologic autohton de succes, numit cândva Google-ul rusesc, a dominat piața știrilor și serviciilor de căutare din Federație. Dar, după invazia totală a Ucrainei din 2022,compania a fost presată să înceapă să cenzureze informațiile despre război - asta a dus la exodul managerilor și directorilor de top.

Serverele folosite de Yandex, din orașul Sasovo, de la sud est de Moscova.
Serverele folosite de Yandex, din orașul Sasovo, de la sud est de Moscova.

La începutul lunii iulie, Yandex a părăsit Rusia complet - mai multe divizii sunt într-un holding olandez, iar restul activelor au fost lăsate unui grup de oameni de afaceri ruși.

Alte companii web importante, precum VK, echivalentul rusesc al Facebook, au fost transformate în companii controlate de magnați aliați Kremlinului sau în companii de stat.

Autoritățile de reglementare se îndreaptă, de asemenea, către crearea unei „super-aplicații” -- o singură aplicație care ar fi folosită pentru o serie de activități online, cum ar fi chat, plata taxelor, căutarea de parteneri și plata amenzilor de trafic.

Ce se întâmplă cu Google?

Una dintre cele mai spinoase probleme ale autoritățile de reglementare din Rusia a fost însă frânarea operațiunilor rusești ale celor mai mari companii de tehnologie din lume: Google, Apple, Facebook și companiile similare.

Utilizarea rețelelor sociale înseamnă aproximativ 50% din întreaga activitate online a rușilor, potrivit unui studiu de piață MediaScope. Iar YouTube este platforma dominantă în ceea ce privește timpul petrecut și numărul de ruși care o folosesc. Multe dintre principalele companii media din țară îl folosesc în mare măsură, la fel și influencerii și personalitățile culturale.

Serviciul, deținut de Google, s-a confruntat deja cu parlamentarii și autoritățile de reglementare, după ce a blocat zeci de conturi aparținând unor artiști aliniați politicii de stat, precum și unele instituții media finanțate de stat. De asemenea, Google a refuzat să elimine mii de conturi pe care Roskomnadzor le-a cerut eliminate.

La începutul lui iulie, Shaman, un artist pro-Kremlin, a făcut un protest în fața ambasadei americane de la Moscova, în timpul căruia s-a plâns de blocarea canalului lui de YouTune.

Shaman, al cărui nume adevărat e Iaroslav Dronov, ar fi fost exclus de către YouTube după ce a fost sancționat de către Uniunea Europeană și Statele Unite pentru sprijinul său vocal în ceea ce privește invazia Rusiei în Ucraina.

Spectatorii se adună înaintea unui concert al lui Shaman ca să protesteze față de ce ei numesc blocarea ilegală a canalelor YouTube ale artistului. Moscova, 19 iulie 2024.
Spectatorii se adună înaintea unui concert al lui Shaman ca să protesteze față de ce ei numesc blocarea ilegală a canalelor YouTube ale artistului. Moscova, 19 iulie 2024.

Câteva zile mai târziu, pe 12 iulie, într-un moment în care unele servicii ale YouTube din Rusia dădeau semne de încetinire, Rostelekom, furnizor de stat de telecomunicații, unul dintre cei mai mari din Rusia, a dat vina pe Google, spunând că spunând că nu a menținut serviciul pe serverele cache găzduite local, care permit încărcări și descărcări mai rapide.

„Această chestiune duce la o scădere a calității serviciului video, lucru pe care îl vedem deja”, a declarat Rostelekom pentru agenția de presă Interfax.

La două săptămâni după aceea, Khinshtein a anunțat public că YouTube va fi redus -- un termen tehnologic care descrie încetinirea deliberată a unei pagini web sau a unei aplicații.

Google nu a răspuns solicitărilor de comentarii din partea RFE/RL.

„Am presupus că încetinirea s-ar explica prin așa-numita degradare a serverelor cache pentru Google și YouTube”, a declarat pentru Current Time Sarkis Darbinyan, expert juridic în politici cibernetice la grupul de advocacy Roskomsvoboda. „Evident că eșuează încet.”

În schimb, a spus el, autoritățile au arătat clar că caută să „fiarbă la foc mic” YouTube: adică să încetinească din ce în ce mai mult traficul, astfel încât calitatea videoclipurilor să scadă.

„Asta, din punct de vedere al Kremlinului, ar trebui să motiveze încet-încet utilizatorii să migreze către alternativele autohtone”, spune el. „Vor împinge utilizatorii către servicii rusești, dezvățându-i treptat de viteza și calitatea ridicată a YouTube, cu care este obișnuită toată lumea”.

„Jucăria lor preferată”

Alternativele autohtone rusești sunt VK Video și RuTube, un player video deținut de către gigantul de stat Gazprom, prin subsidiara Gazprom Media. CEO al Gazprom Media, care deținue partea importantă a acțiunilor de la VK, este fostul șef al Roskomnadzor.

Un alt serviciu video rusesc, care se cheamă Platform, s-a lansat în iunie.

„Ministerul rus de Externe solicită participarea activă [a rușilor] la dezvoltarea RuTube”, a spus ministrul pe 31 iulie.

Întrebarea este dacă vreunul dintre aceste servicii de streaming va putea înlocui complet acoperirea YouTube în Rusia.

Mișcarea autorității de reglementare de a „accelera” YouTube provine din legislația care a fost modificată în 2019 și i-a acordat Roskomnadzor-ului această capacitate.

În martie 2021, autoritățile de reglementare au oprit X (fost Twitter), după ce compania a refuzat să elimine texte/fotografii pe care Roskomnadzor le considera ca fiind postări care încalcă reglementările.

A fost „prima utilizare a limitării direcționate pe scară largă în scopuri de cenzură”, potrivit unui articol al academicienilor din SUA și Rusia.

Demersul a avut și un revers, totuși: un mare număr de site-uri rusești nu au mai funcționat. O încercare similară a mai fost și în ianuarie - cu rezultate similare. Experții au spus apoi că a fost una dintre cele mai răspândite și de anvergură întreruperi pe care le-a experimentat vreodată RuNet.

Pe 26 iulie, când a început limitarea YouTube, rușii din Siberia s-au plâns de întreruperi și probleme cu serviciile de date mobile care au afectat alte aplicații, inclusiv Telegram.

Între timp, MTS, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii celulare din Rusia, a început să-și avertizeze abonații cu privire la posibile întreruperi în YouTube, potrivit agenției de știri de stat TASS.

„Din motive care nu pot controlate de MTS, unii abonați pot întâmpina probleme cu YouTube”, a spus TASS într-un mesaj automat de pe linia de asistență tehnică a MTS.

„YouTube a pătruns atât de adânc în viețile rușilor încât, dacă este blocat, poate apărea un sentiment de gol, cum ar fi atunci când jucăria preferată a unui copil este luată”, a scris site-ul rus de tehnologie online ComNews. „Unii oameni pot să se înfurie, însă cei lipsiți de jucăria lor preferată pot începe o revoluție.”

Articol publicat inițial pe rferl.org.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG