Linkuri accesibilitate

Fragmente de dronă, găsite într-o mlaștină de lângă Periprava


Fragmente de dronă găsite de experții MApN în județul Tulcea
Fragmente de dronă găsite de experții MApN în județul Tulcea

Specialiști ai MApN și altor instituții din Sistemul Național de Apărare au ridicat marți fragmente de dronă căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării după atacurile rusești asupra infrastructurii portuare din Ucraina. 

Căutările au avut loc în apropiere de satul Periprava/jud.Tulcea, în care e posibil să fi ajuns bucăți de dronă.

Echipa de investigație a ridicat probele de la fața locului și urmează, conform procedurilor legale, expertizarea lor.

Locul cercetat e într-o zonă mlăștinoasă, nu e într-un sat, așa că, spune MApN într-un comunicat de presă transmis marți, pe 20 august, casele sau gospodăriile nu au fost afectate de fragmentele de dronă căzute.

Armata a mai căutat în zona Periprava bucăți de dronă și pe 26 iulie, dar atunci nu a găsit nimic. În schimb, bucăți de dronă au fost descoperite pe 31 iulie în zona localității Ceatalchioi/jud. Tulcea.

NATO a transmis în aceeași perioadă că nu are indicii că găsirea restului de dronă rusească pe teritoriul României - țară membră a alianței nord-atlantice - ar fi rezultatul unui atac intenționat al Rusiei asupra teritoriului aliat

Totuși, acțiunile rusești sunt „iresponsabile și potențial periculoase”, a spus un purtător de cuvânt al alianței, citat de Reuters.

În septembrie 2023, localnici din zona Plauru au găsit resturi de dronă și au alertat autoritățile civile și militare, care negaseră inițial posibilitatea căderii unor resturi de la astfel de dispozitive.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG