Linkuri accesibilitate

V. Zelenski se întâlnește cu lideri europeni înainte ca D. Trump să preia mandatul de președinte al SUA


Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește cu șeful NATO, Mark Rutte, la Bruxelles.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski se întâlnește cu șeful NATO, Mark Rutte, la Bruxelles.

Președintele Volodimir Zelenski s-a întâlnit la Bruxelles cu șeful NATO, Mark Rutte, și cu lideri europeni pentru a discuta strategia din războiul Rusia - Ucraina. Întâlnirea vine pe fondul îngrijorărilor că Donald Trump ar putea retrage sprijinul pentru Kiev după preluarea mandatului

Liderii europeni încearcă să-și dezvolte propriile planuri pentru ipoteza în care Donald Trump, care a promis să pună capăt rapid conflictului, va retrage sprijinul SUA sau va forța Kievul să facă concesii președintelui rus Vladimir Putin pentru a ajunge la o încetare a focului.

Subiectul cheie al întâlnirii lui Zelenski - Rutte a fost garanțiile de securitate, a declarat biroul președintelui ucrainean.

„Este foarte important (...) să avem aceeași poziție europeană comună cu privire la modul de a securiza Ucraina, cum să ne întărim poporul și, desigur, cum să ne facem armata mai puternică”, a declarat Zelenski.

Președintele ucrainean a declarat anterior că el și președintele francez Emmanuel Macron au avut o „discuție detaliată unu-la-unu” care s-a concentrat pe consolidarea poziției Ucrainei.

„Am continuat să lucrăm la inițiativa președintelui Macron privind prezența forțelor în Ucraina care ar putea contribui la stabilizarea căii către pace”, a spus Zelenski. El s-a referit la o discuție despre posibilitatea de a trimite trupe în Ucraina, o idee expusă recent în timpul unei întâlniri între Emmanuel Macron și premierul polonez Donald Tusk.

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat înainte de întâlnire că prioritatea este a asigura suveranitatea Ucrainei dar și contracararea situației în care Kievul ar fi forțat să se supună unei „păci dictate”. El a mai spus că orice discuție despre o eventuală trimitere de militari aliați pe teren este prematură.

Secretarul general NATO, Mark Rutte, a declarat că aliații Kievului ar trebui să se concentreze acum pe creșterea livrărilor de arme care să îi ofere Ucrainei o poziție de forță.

Consolidarea apărării aeriene ucrainene, în special înainte de iarnă, a fost, d e asemenea, un subiect cheie în timpul întâlnirii.

„Când vine vorba de apărarea aeriană, trebuie să facem tot ce putem acum. Când vine vorba de alte sisteme de arme, facem totul pentru a oferi tot ce putem”, a spus Rutte.

Organizată de Mark Rutte, întâlnirea implică oficiali din Germania, Polonia, Italia, Danemarca, Olanda și principalele instituții ale Uniunii Europene. România nu a fost invitată individual la întâlnire.

Până în prezent, NATO nu a dat curs solicitărilor Kievului de a invita Ucraina să apeleze la alianță însă aliații discută inclusiv posibilitatea de a trimite forțe de menținere a păcii.

Rutte a mai spus că Ucraina are nevoie de 19 sisteme suplimentare de apărare aeriană pentru a proteja infrastructura energetică a țării de bombardamentele rusești.

Mai devreme, pe 18 decembrie, Rutte a anunțat că un nou comandament NATO din orașul german Wiesbaden și-a început activitatea de coordonare a ajutorului militar occidental pentru Ucraina.

Comandamentul va avea aproximativ 700 de angajați, inclusiv trupe staționate la cartierele generale militare ale NATO din Belgia și în centrele logistice din Polonia și România.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG