Linkuri accesibilitate

 
Consiliul Național PSD a aprobat susținerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale. Urmează validarea în congres

Consiliul Național PSD a aprobat susținerea lui Crin Antonescu la prezidenţiale. Urmează validarea în congres


Crin Antonescu, fost președinte al Partidului Național Liberal, ar urma să fie susținut și de PSD la alegerile prezidențiale din primăvară.
Crin Antonescu, fost președinte al Partidului Național Liberal, ar urma să fie susținut și de PSD la alegerile prezidențiale din primăvară.

Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat că, în şedinţa Consiliului Naţional Politic, a fost validată candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliţiei de guvernare. Candidatura ar urma să fie votată la un congres extraordinar al PSD, pe 2 februarie.

Ştefan Radu Oprea a precizat că „decizia de astăzi spune foarte mult. (...) Deja, din câte văd în toată Coaliţia, lucrurile sunt ireversibile”, a mai spus reprezentantul PSD.

„Vom avea ca pas următor congresul extraordinar al partidului pe 2 februarie şi, în acel moment, candidatura lui Crin Antonescu, din perspectiva Partidului Social-Democrat, va fi pe deplin validată”, a declarat Oprea.

El a mai spus că în şedinţa Consiliului Național nu s-au prezentat sondaje de opinie.

„Nu au fost prezentate sondajele, dar cu certitudine, la baza deciziilor noastre, stau şi aceste sondaje de opinie”, a mai explicat Oprea.

Ştefan Radu Oprea a mai precizat că în şedinţa conducerii partidului nu s-a discutat despre o candidatură a lui Victor Ponta, fost președinte al partidului și nou-ales deputat de Dâmbovița.

Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat că Consiliului Naţional Politic a validat candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliţiei de guvernare.
Social-democratul Ştefan Radu Oprea a anunţat că Consiliului Naţional Politic a validat candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliţiei de guvernare.

El a precizat că PSD nu poate susține simultan doi candidați:

„Nu a fost nicio astfel de discuţie astăzi despre domnul Victor Ponta în şedinţa CPN. (...) Nu pot fi doi candidaţi, în conformitate cu statutul nostru. Evident, decizia de astăzi este că cel care este susţinut de către Partidul Social-Democrat este domnul Crin Antonescu”.

Întrebat dacă Antonescu este un candidat care poate să unească cele două electorate, PSD și PNL, Ştefan Radu Oprea a răspuns: „Din punctul nostru de vedere, da”.

Ştefan Radu Oprea s-a declarat, de asemenea, încrezător că liderii PSD din teritoriu vor susține un candidat din partea PNL.

Candidatura lui Crin Antonescu din partea coaliției de guvernare a fost deja validată de biroul executiv al PNL și urmează să fie validată într-un consiliu național, programat pentru 26 ianuarie.

Forurile de conducere ale UDMR urmează, de asemenea, să se întrunească pentru a vota susținerea unei candidaturi comune a Coaliției în persoana lui Crin Antonescu.

Până acum, și-au anunțat intenția de a candida la prezidențiale Călin Georgescu - pe primul loc în alegerile anulate, Nicușor Dan - primarul general al Capitalei și Elena Lasconi - ocupanta locului 2 în alegerile anulate, candidată din partea USR.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG