Linkuri accesibilitate

Ucraina acuză Rusia de „genocid de iarnă” după noi atacuri asupra instalațiilor energetice

Ucraina a acuzat Rusia că a comis „genocid de iarnă” după noua serie de atacuri aeriene masive, din noaptea de 2 spre 3 februarie, care a vizat infrastructura energetică și civilă.

Bombardamentele vin într-un moment în care utilitățile sunt deja afectate de multiplele atacuri care au lăsat zeci de mii de ucraineni fără căldură sau electricitate, la temperaturi de sub zero grade.

Ministrul ucrainean al Energiei, Denis Șmîhal, spune că opt regiuni din țară au fost vizate marți dimineață de ceea ce el numește „o altă crimă rusă împotriva umanității – o încercare de genocid de iarnă”.

„Sute de mii de familii, în care sunt și copii, au fost lăsați deliberat fără căldură în timpul unor condiții de iarnă îngrozitoare”, a scris Șmîhal pe X.

Cel puțin nouă oameni au fost răniți și mai multe blocuri de apartamente au fost avariate în atacul asupra Kievului și a altor regiuni, au spus oficialitățile ucrainene.

Rusia a folosit în timpul atacului un număr semnificativ de rachete balistice în combinație cu alte rachete, peste 70 în total, precum și 450 de drone de atac, potrivit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

„Pentru Rusia, este mai important să profite de cele mai reci zile ale iernii pentru a teroriza populația decât să apeleze la diplomație”, a adăugat Zelenski.

În comentariile ulterioare atacului, el a acuzat Rusia că nu ia în serios diplomația.

„Vom ajusta activitatea echipei noastre de negociatori în consecință”, a scris el pe X, fără a da mai multe detalii.

Ministerul Apărării din Rusia a declarat că atacurile au vizat „instalațiile militar-industriale și energetice ucrainene”, potrivit agenției de știri Interfax.

Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a spus că 1.170 de clădiri rezidențiale din capitală au rămas fără încălzire în urma avarierii instalațiilor energetice care alimentează orașul.

Atacul asupra Kievului și a altor regiuni din Ucraina vine după anunțul făcut săptămâna trecută de președintele american, Donald Trump, potrivit căruia președintele rus, Vladimir Putin, ar fi fost de acord să suspende atacurile aeriene asupra capitalei ucrainene și a altor „diverse orașe” până la 1 februarie.

La Harkov, în estul Ucrainei, în ultima zi, în urma atacurilor a murit cel puțin o persoană, iar alte cinci au fost rănite, afirmă autoritățile regionale.

Iar atacul din timpul nopții a produs avarii infrastructurii energetice critice, ceea ce a dus la întreruperea încălzirii pentru peste 100.000 de locuitori și a declanșat situație de urgență locală.

Anton Hrușețki, director executiv al Institutului Internațional de Sociologie din Kiev (KIIS), a comentat ultimul sondaj național al KIIS, publicat pe 2 februarie, care arată că 88% dintre ucraineni consideră că atacurile Rusiei asupra sectorului energetic au scopul de a lăsa populația fără electricitate și încălzire și de a forța Ucraina să capituleze.

Ucrainenii luptă împotriva frigului la „punctele invincibilității” în timp ce atacurile rusești continuă
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:40 0:00

„Ucrainenii simt frigul și greutățile, dar nu sunt pregătiți să capituleze. Ei rămân hotărâți să continue să reziste”, a declarat Hrulețki pentru Current Time.

Cei mai mulți ucraineni, adaugă el, rămân optimiști în ceea ce privește viitorul – 64% dintre ei își imaginează Ucraina ca pe o țară prosperă și membră a Uniunii Europene în termen de zece ani, un nivel de optimism „chiar puțin mai ridicat decât era la sfârșitul anului 2024”.

„În acest moment, ucrainenii dau dovadă de rezistență și privesc viitorul cu încredere”, a concluzionat el.

La Abu Dhabi vor fi reluate negocierile mediate de SUA

Atacuri din noaptea trecută vin chiar înainte de negocierile de pace mediate de SUA la Abu Dhabi, care urmează să înceapă miercuri, pe 4 februarie.

Pe 2 februarie, președintele SUA, Donald Trump, le-a spus reporterilor la Casa Albă că se așteaptă la „vești bune” în ceea ce privește Ucraina și Rusia.

„Cred că ne descurcăm foarte bine cu Ucraina și Rusia. Spun asta pentru prima dată. Cred că vom avea vești bune”, a spus Trump.

Conform informațiilor din presă care citează un oficial al Casei Albe – care a dorit să rămână anonim – trimisul special al lui Trump, Steve Witkoff, va reprezenta Statele Unite la negocierile cu Ucraina și Rusia de la Abu Dhabi.

Între timp, șeful NATO, Mark Rutte, a ajuns marți, 3 februarie, la Kiev, într-o vizită neanunțată, în timpul căreia s-a adresat parlamentului ucrainean, Rada Supremă.

„[Președintele rus Vladimir] Putin a crezut, pentru mult timp, că poate aștepta ca noi să renunțăm. Că Ucraina e slabă, că susținătorii voștri vor obosi, că ne va slăbi voința. S-a înșelat grav. Ucraina este puternică, iar sprijinul nostru este neclintit”, a declarat Rutte în fața parlamentarilor.

Rutte a afirmat că, prin intermediul Listei de cerințe prioritare pentru Ucraina (PURL), echipamente militare americane în valoare de miliarde de dolari sunt trimise în Ucraina, fiind plătite de aliații și partenerii Kievului.

„De vara trecută, de când am lansat PURL, au fost furnizate aproximativ 75% din toate rachetele pentru bateriile Patriot ale Ucrainei și 90% din rachetele utilizate în alte sisteme de apărare aeriană”, a spus el.

„Știu că este nevoie urgentă de mai mult. Și lucrăm ca să ne asigurăm că vom primi mai mult în scurt timp. Prin PURL și prin toate mijloacele posibile”, a adăugat Rutte.

La acest articol au contribuit Serviciul Ucraiean al RFE/RL și Rikard Jozwiak.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

XS
SM
MD
LG