Comisia Europeană cere începerea stocărilor de gaze pentru iarnă pe fondul tensiunilor din sectorul energetic
Comisia Europeană solicită statelor membre să accelereze pregătirile pentru sezonul rece 2026-2027, în contextul instabilității generate pe piața energiei de conflictul din Orientul Mijlociu. Comisia cere țărilor să constituie stocuri de gaze într-un mod coordonat, astfel încât Uniunea Europeană să poată face față eventualelor perturbări.
Deși securitatea aprovizionării nu este, în acest moment, pusă în pericol major, oficialii europeni avertizează că volatilitatea pieței impune măsuri preventive rapide.
În acest context, Comisia recomandă începerea cât mai devreme a procesului de umplere a depozitelor de gaze, pentru a beneficia de o perioadă mai lungă de stocare și pentru a reduce presiunea asupra prețurilor înainte de iarnă.
Comisia mai transmite că statele membre pot utiliza mecanismele de flexibilitate prevăzute de legislația europeană, care permit ajustarea țintelor de stocare sau extinderea termenelor, în funcție de evoluțiile pieței.
Aceste instrumente sunt menite să atenueze cererea în perioadele sensibile și să evite creșteri bruște ale costurilor la energie.
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, spune că România ar putea participa cu ofiţeri de stat major și expertiză de deminare în Strâmtoarea Ormuz
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a anunţat, luni, că România poate participa la dezescaladarea situaţiei din Strâmtoarea Ormuz cu ofiţeri de stat major, cu schimb de informaţii sau cu militari specializați în acțiuni de deminare la Marea Neagră.
Ministrul Apărării precizează că acţiunile concrete vor fi stabilite „în funcţie și de disponibilitatea velorlalţi parteneri”.
„Am căpătat ceva experienţă cu deminarea în Marea Neagră pe parcursul ultimilor ani, putem participa cu ofiţeri de stat major, eventual cu schimb de informaţii din astea care pot ajuta la astfel de situaţii, inclusiv cu personal care a căpătat experienţă în ultimii ani pe zona de deminare”, a precizat ministrul Apărării.
Radu Miruţă a explicat că acţiunile concrete vor fi decise și puse în practică împreună cu partenerii internaționali.
Miruță a declarat că, deocamdată, nicio țară care și-a anunțat disponibilitatea de a contribui la securizarea Strâmtorii Ormuz nu a anunțat exact cu ce va participa.
„A fost o decizie a acestor ţări de a-şi anunţa intenţia de a participa. Ca în orice astfel de situaţie, optimizarea participării este în funcţie de discuţia între toţi partenerii care au anunţat participare”, a mai declarat ministrul.
România s-a alăturat recent Marii Britanii, Franţei, Germaniei, Italiei, Olandei şi Japoniei în eforturile de a contribui la securizarea strâmtorii Ormuz.
Anunțul a fost făcut vineri, 20 martie, de preşedintele Nicuşor Dan.
Donald Trump: atacurile împotriva centralelor și infrastructurii energetice din Iran, amânate. Negocieri cu Iranul
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat luni pe rețeaua sa socială, Truth Social, că SUA și Iranul au discutat intens în ultimele două zile și că a decis să amâne cu cinci zile atacurile împotriva centralelor și infrastructurii energetice iraniene.
„Având în vedere atitudinea și tonul acestor discuții profunde, detaliate și constructive, care vor continua pe parcusul săptămânii, am instruit Departamentul de Război să amâne toate atacurile militare împotriva centralelor electrice și a infrastructurii energetice iraniene pentru o perioadă de cinci zile, în funcție de succesul întâlnirilor și discuțiilor în curs”, a scris Trump pe social media.
Amenințările din Strâmtoarea Ormuz duc la noi căderi ale burselor occidentale și asiatice
Piețele bursiere din Europa au scăzut din nou, după scăderi bruște observate în dimineața zilei de 23 martie.
Indicele Indicele celor 100 de companii cu cea mai mare capitalizare de la Bursa de Valori din Londra.din Londra a scăzut cu peste 2%, ajungând la 9.706, un nivel atins în decembrie anul trecut. Indicele Indicele celor 30 de mai mari companii listate la Bursa de la Frankfurt, echivalentul german al FTSE 100 sau Dow Jones.la New York.
din Germania și Indicele celor 40 de cele mai mari companii tranzacționate la Bursa de Paris. din Franța sunt, de asemenea, în scădere cu aproximativ 2%.
Anterior, Indicele principal de la Bursa de Valori din Tokyo al celor mai importante 225 de companii listate. din Japonia a închis cu 3,5%, în timp ce Indicele principal de la bursa de valori de la Seul care include toate acțiunile obișnuite tranzacționate pe piața principală din Coreea de Sud. din Coreea de Sud a scăzuse cu 6,5%.
Specialiștii pun evoluția negativă a burselor pe seama crizei transporturilor maritime din Strâmtoarea Ormuz. Ei se arată sceptici că actuala escaladare a conflictului poate duce la reluarea traficului într-un timp scurt și la un volum apropiat de cel de dinaintea războiului.