Linkuri accesibilitate

Angajații Biroului Electoral Județean și ai Prefecturii Timișs mută sacii cu buletinele de vot în sediul Consiliului Județean Timiș, 29 noiembrie 2024
Angajații Biroului Electoral Județean și ai Prefecturii Timișs mută sacii cu buletinele de vot în sediul Consiliului Județean Timiș, 29 noiembrie 2024

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Cum se desfășoară procesul în fiecare județ

Validarea rezultatelor din primul tur al alegerilor prezidențiale este pusă sub semnul întrebării, după ce Curtea Constituțională a decis renumărarea celor peste nouă milioane de voturi.

11:29 29.11.2024

Șeful AEP despre scenariul reluării alegerilor: Primul tur s-ar organiza pe 15 decembrie, al doilea tur pe 29 decembrie

Președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, a spus că „dacă CCR constată că rezultatul votului este atât de grav viciat încât se schimbă ordinea competitorilor politici”, atunci va dispune invalidarea primului tur de scrutin.

În cazul unei decizii de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale, acesta va fi reluat în 15 decembrie, iar al doilea tur ar fi în 29 decembrie, a declarat Greblă, pentru Hotnews.ro.

„Eu nu anticipez decizia CCR, nu am comentat-o si nu o comentez. Spun doar că, tehnic, în acest scenariu de invalidare a primului tur, acesta va fi reluat, conform legii, în a doua duminică de după pronunțarea Curții, adică în 15 decembrie. S-ar repeta primul tur al alegerilor prezidențiale cu un buletin de vot compus din toți cei 14 competitori politici care au fost înscriși în cursa prezidențială, indiferent de declarațiile publice ale unora dintre ei, că se retrag, că sprijină, că îndeamnă. Iar al doilea tur ar fi în 29 decembrie.”

11:26 29.11.2024

Fără observatori independenți la renumărare

Septimius Pârvu, coordonator de programe electorale la Expert Forum, spune că decizia de renumărare nu include nimic despre posibilitatea ca observatorii să observe procesul de renumărare sau să-l filmeze.

„Se renumără la nivel de Birou Electoral Județean, cu staff BEJ, iar procesele verbale nu se publică, se transmit prin email. E impotriva oricăror standarde de transparență și de integritate”, spune el.

Elena Calistru, de la Asociația Funky Citizens, a transmis presei răspunsul primit de la Biroul Electoral Central în care este informată că legea nu stabilește „posibilitatea de a observa procesul de renumărare a buletinelor de vot”, tot așa cum observatorii pot participa doar în ziua votului la procesul de monitorizare, nu și la renumărarea sa.

11:24 29.11.2024

USR: Marcel Ciolacu este „singurul beneficiar”

Liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a afirmat că Marcel Ciolacu este „singurul beneficiar direct al aceste mascarade” și că liderul demisionar al PSD „nu acceptă că după ce și-a aranjat apele un an de zile să intre în turul 2 cu un extremist s-a încurcat pentru că a dat prea multe voturi extremistului de teama confruntării cu Elena Lasconi în turul 2”.

„Acum vrea să anuleze alegerile care au fost organizate chiar de guvernul condus de el și nu au fost contestate de niciun partid a doua zi după alegeri. Marcel Ciolacu folosește acum instituțiile statului ca să mai bage o fisă, poate îi iese bine a doua oară”, a spus Moșteanu.

„De la o sesizare privind nereguli în trei secții au decis renumărarea în 19.000 de secții într-o procedură ferită de ochii lumii, fără delegații care au confirmat o dată corectitudinea voturilor, fără observatori, fără filmarea procedurii”, a completat el.

11:23 29.11.2024

Marcel Ciolacu susține că se va retrage din cursă indiferent de rezultatul renumărării

Marcel Ciolacu votează pe 24 noiembrie 2024.
Marcel Ciolacu votează pe 24 noiembrie 2024.

Preşedintele demisionar al PSD, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale Marcel Ciolacu, a anunțat joi seară că se va retrage din cursă, indiferent de rezultatul renumărării voturilor, dar acuză USR de manipulare.

„Dacă PSD câștigă, înseamnă că vrea toată puterea. Dacă PSD pierde, se comportă cu demnitate și nu face circ precum alții cu tot felul de contestații , înseamnă că «ştiu ei ceva». Dacă un europarlamentar, ales pe listele AUR, contestă la CCR și CCR dă o decizie în unanimitate de renumărare a voturilor, înseamnă că e pus de PSD, care vrea să fure. Dacă USR umblă în sacii cu voturi sau ține oamenii în stradă la 40 de grade că vor ei să renumere, se numește un demers democratic!”, a spus Marcel Ciolacu.

Acesta a adăugat că nu-şi doreşte locul al doilea, fiind concentrat pe alegerile parlamentare de duminică: „Locul 1 la alegerile parlamentare înseamnă ca viitorul guvern să aibă premier PSD”.

„Dacă se demonstrează în urma renumărării că am fost dezavantajat vă anunț că oricum mă retrag din această cursa pentru președinția României. Nu vreau locul doi! Nu mă interesează!”

Ciolacu a editat mesajul ulterior: „Pentru că văd că propaganda și-a mai adăugat un punct pe listă. Ca să fie clar pentru toată lumea! Eu sunt aici să lupt, nu îmi trebuie locul 2 la masa verde. Cu toții avem nevoie de adevăr!”

El a mai spus că a recomandat Biroului Electoral Central „să permită în regim de urgență acreditarea tuturor asociațiilor civice, în special a celor care deja au fost prezente în birourile electorale și au experiență în alegeri, care doresc să participe ca observatori independenți în procesul de renumărare a voturilor de la alegerile prezidențiale”.

„Dacă cineva a furat, să răspundă în fața românilor!”, a spus el.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG