„S-a stins din viaţă Nicolae Manolescu, cel mai important critic şi istoric literar român de după Al Doilea Război Mondial. Dumnezeu să-l odihnească!", a transmis, la 23 martie 2024, criticul literar Mircea Mihăieş.
Nicolae Manolescu era internat la Spitalul Elias din Capitală. Potrivit unor surse medicale, se afla în evidenţă cu boli cronice.
Nicolae Manolescu, critic, istoric literar şi eseist, s-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. Mama sa, Sabina Apolzan (n. Manolescu), a fost profesoară de franceză, iar tatăl său, Petru Apolzan, profesor de filosofie, se arată în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2005).
A urmat cursurile Facultăţii de Filologie, Universitatea Bucureşti (1956-1962), în 1974 devenind doctor în litere cu teza ''Contradicţia lui Maiorescu''.
În 1964 îşi începe cariera universitară la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, fiind asistent între anii 1964-1968; lector în intervalul 1968-1989 şi, din 1989, profesor. Aici a condus şi ''Cenaclul de luni'', a cărui primă şedinţă a avut loc la 3 martie 1977. Cenaclul a continuat să existe până în 1983, când a fost desfiinţat.
După debutul publicistic în „Viaţa românească'' (iulie 1961) şi cel editorial cu volumul „Literatura română de azi'' (1965, în colaborare cu Dumitru Micu), Nicolae Manolescu a susţinut cronica literară a revistei „Contemporanul'' (1962-1972) şi a „României literare'' (1972-1992). Între anii 1971-1974, a fost redactor-şef adjunct al „României literare'', iar din 1990 directorul acesteia.
Din 1990 a devenit directorul revistei „România literară''. A renunţat la cronică, dar în perioada aprilie 1990-septembrie 1991 a semnat rubrica de analiză politică „Ochiul magic''. Activitatea lui de critic s-a făcut prezentă în aproape toate publicaţiile culturale ale vremii.
A debutat cu volumul „Literatura română de azi. 1944-1964'', scris în colaborare cu Dumitru Micu (1965).
Au urmat alte zeci de volume: „Lecturi infidele'' (1966), '„Metamorfozele poeziei'' (1968), „Contradicţia lui Maiorescu'' (1970), „Teme'' (vol. I-VII, apărute între 1971-1988), „Introducere în opera lui Alexandru Odobescu'' (1976), „Sadoveanu sau Utopia cărţii'' (1976, Premiul Uniunii Scriitorilor şi Premiul Academiei Române), „Arca lui Noe'' (I-III, 1980-1983), „Despre poezie'' (1987), „Istoria critică a literaturii române'' (1990), „Dreptul la normalitate. Discursul politic şi realitatea'' (1991); ''Cărţile au suflet'' (1995); „Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului'' (1999); „Poeţi romantici'' (1999); ''Teme'' (2000); „Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu'' (vol. I-III, 2001); „Cititul şi scrisul'' (2002); „Poeţi moderni'' (2003); „Lectura pe înţelesul tuturor'' (2003), „Viaţă şi cărţi. Amintirile unui cititor de cursă lungă'' (2009).
În noiembrie 2008 Nicolae Manolescu a lansat în cadrul Târgului Gaudeamus lucrarea „Istoria critică a literaturii române. 5 secole de literatură'', care are peste 1.500 de pagini şi la care a lucrat timp de 25 de ani.
Nicolae Manolescu a fost ales membru corespondent al Academiei Române la 24 octombrie 1997, iar la 28 martie 2013 a devenit membru titular al acestui înalt for ştiinţific şi cultural.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1963, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, Bucureşti, 2003).
A fost ales preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România (USR) în anul 2005. La 23 noiembrie 2009 a fost ales pentru un al doilea mandat la conducerea USR, apoi reales în fruntea USR la 7 octombrie 2013. La 5 mai 2018 a fost reales preşedinte al USR, pentru mandatul 2018-2023.
A fost membru fondator al Alianţei Civice şi membru în Comitetul Director al acesteia (1990), apoi, din iulie 1991, preşedinte al Partidului Alianţa Civică (PAC), se arată în lucrarea „Personalităţile României contemporane. Protagonişti ai vieţii publice'', editat de Agenţia Naţională de Presă ROMPRES (Bucureşti, 1995).
A deţinut funcţia de preşedinte al Partidului Alianţa Civică până în 1998, când PAC şi PNL au fuzionat. A fost senator de Sibiu în legislatura 1992-1996, fiind ales, în septembrie 1992, pe listele Convenţiei Democrate Române.
În noiembrie 1996 a candidat la Preşedinţia României, din partea Alianţei Naţional Liberale (ANL). În perioada 2006-2015 a fost ambasador al României la UNESCO.
La 1 decembrie 2000 i-a fost conferit de către Preşedinţia României Ordinul Naţional '„Serviciul Credincios'' în grad de Mare Cruce, iar la 1 decembrie 2008 - Ordinul Naţional '„Steaua României'' în grad de Mare Cruce.
A fost distins cu premii ale Academiei Române, Uniunii Scriitorilor, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, iar din partea statului francez - cu titlul de „Officier de l'Ordre des Arts et des Lettres''.
