Linkuri accesibilitate

Patru persoane au murit după un accident la o fabrică de lactate din Botoșani


Medicii SMURD intervin la un accident de munca ce a avut loc la o fabrica de cascaval din judetul Botoșani.
Medicii SMURD intervin la un accident de munca ce a avut loc la o fabrica de cascaval din judetul Botoșani.

Un accident de muncă soldat cu decesul a patru bărbați a avut loc duminică după-amiază în județul Botoșani, la o fabrică de lactate.

UPDATE 21:00 A patra victimă a accidentului de la fabrica de lactate din Botoșani a murit duminică seară la Spitalul de Urgență Sfântul Spiridon.

Știre inițială

Victimele au căzut într-un bazin de decantare al unei fabrici de lactate de la Ibănești, o localitate din apropierea orașului Dorohoi/jud. Botoșani.

Potrivit primelor informații, bărbații au între 47 și 56 de ani.

După ce unul dintre ei a căzut în bazinul de decantare din curtea fabricii și nu a mai putut ieși, un coleg a sărit pentru a-l salva, însă a rămas și el blocat.

La fel s-a întâmplat și cu cea de-a treia, respectiv a patra victimă.

Printre ele se află și un reprezentant al fabricii de cașcaval, potrivit unor surse medicale.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de pompieri și medici. Toți cei patru bărbați au fost scoși din bazin.

Trei dintre ei erau inconștienți, în timp ce o a patra victimă a fost scoasă conștientă și a fost transportată la Spitalul din Botoșani. Potrivit reprezentanților spitalului, bărbatul, în vârstă de 57 de ani, a intrat în stop-cardio respirator la spital și nu a supraviețuit.

Dintre cele trei victime scoate inconștiente din bazin, care au primit îngrijiri la fața locului, doar una a putut fi resuscitată. Celelalte două, de 50 și 52 de ani, au murit.

„S-au continuat manevrele de resuscitare pentru fiecare dintre pacienți, au fost intubați, pe rând. Unul dintre ei a răspuns la manvrele de resuscitare și a fost preluat de elicopterul SMURD Iași. Pentru ceilalți doi, după 60-70 de minute de resuscitare s-a constatat decesul”, a declarat dr. Dănuț Panaitescu, medic SMURD.

Singurul bărbat care a supraviețuit a fost transportat la Spitalul de Urgență „Sfântul Spiridon” din Iași. El este în stare foarte gravă, după ce a suferit două stopuri cardio-respiratorii. Medicii sunt rezervați în privința șanselor sale de supraviețuire.

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani, dar și Inspectoratul Teritorial de Muncă au deschis investigații pentru a afla cauzele care au provocat accidentul.

Firma la care lucrau victimele a fost înființată în 1999 și, potrivit datelor fiscale din 2023, are 30 de angajați. Societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de 27 de milioane de lei și un profit de 4,7 milioane de lei.

Știre în curs de actualizare.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Ionuț Benea

    A intrat în presă dintr-un pariu și a rămas aici din convingere. A debutat în jurnalism în 2008 și a trecut prin redacții locale sau naționale importante, precum Ziarul de Iași sau Adevărul. A fost implicat în mai multe proiecte editoriale independente coordonate de Freedom House și Centrul pentru Jurnalism Independent.

    S-a alăturat echipei în 2021 ca senior-correspondent, funcție pe care o ocupă și în prezent. Din iulie 2021 până în ianuarie 2023 a fost redactor-șef al Europei Libere România.

    Din ianuarie 2023 ocupă poziția de senior-correspondent.

XS
SM
MD
LG