Acordul a fost semnat în timpul unei întâlniri între ministrul de interne belarus, Ivan Kubrakov, și vicepremierul sârb Alexandar Vulin, care se află în vizită la Minsk.
Kubrakov este sancționat de UE, SUA și Marea Britanie pentru rolul său în reprimarea protestelor după alegerile prezidențiale din 2020 pe care autocratul Alexandr Lukașenko susține că le-a câștigat în ciuda săptămânilor de proteste în masă ale opoziției, care a declarat că rezultatul votului a fost fraudat grosolan.
Vulin este pe lista sancțiunilor SUA pentru legăturile sale strânse cu Rusia.
Candidată la aderarea la Uniunea Europeană, Serbia s-a aliniat inițial sancțiunilor impuse de blocul comunitar Belarusului din cauza implicării sale în invazia Ucrainei de către Rusia în 2022, dar s-a retras atunci când sancțiunile au fost extinse.