Acordul, în lucru încă din toamna anului trecut, nu a fost încă semnat, dar a fost publicat de Serviciul European de Acțiune Externă.
Europa Liberă analizează aspectele cheie din cele 11 articol, urmărind obstacolele care mai trebuie depășite pentru a înainta în relațiile bilaterale.
Cum s-a ajuns aici?
Acordul este una dintre cele mai importante părți ale înțelegerii din 2013 prin care Belgrad și Priștina au căzut de acord să normalizeze relațiile bilaterale în urma independenței declarate unilateral de către Kosovo în 2008.
Serbia nu a acceptat niciodată independența republicii Kosovo.
O parte din punctele acordului din 2013 au fost între timp implementate, însă altele rămân un subiect incomod până în ziua de astăzi, în special crearea unei asociații de municipii majoritar sârbe în nordul Kosovo. Acest lucru a îngreunat avansarea negocierilor amândurora pentru aderarea la Uniunea Europeană.
În timp ce Serbia a deschis negocierile la un an după semnarea acordului de la Bruxelles, nu a reușit să termine discuțiile decât pe două din 34 de subiecte.
Pentru Kosovo, procesul a fost și mai anevoios. Cinci țări membre UE încă nu recunosc independența Kosovo, așa că țara rămâne singura din Balcanii de Vest a cărei candidatură ca stat membru UE nu a fost aprobată.
Noul acord este o încercare de a înnoi angajamentul de acum un an, care le-ar permite celor două țări să-și urmeze aplicațiile de aderare UE fără ca autoritățile de la Belgrad să fie nevoite să recunoască independența Kosovo, cel puțin deocamdată.
Ce este nou?
Noul acord presupune recunoașterea de facto a statului Kosovo, dar nu de jure. Textul prevede ca ambele părți să își „recunoască reciproc documentele și simbolurile naționale, inclusiv pașapoarte, diplome, plăcuțe de înmatriculare și timbre de vamă”. Stipulează, de asemenea, ca ambele țări să-și deschidă ambasadă în capitala celeilalte.
Crucial, documentul presupune ca „Serbia să nu obiecteze la aderarea Kosovo la orice organizație internațională” și ca „niciuna dintre părți să nu blocheze, ori să nu încurajeze pe alții să blocheze progresul celeilalte pe calea spre aderare UE în baza propriilor merite”. Aceste două paragrafe vor rămâne de importanță maximă pe viitor.
Momentul decisiv va fi în această primăvară, când Kosovo va încerca să se alăture Consiliului Europei, o organizație internațională care include 46 de țări și care nu ține de Uniunea Europeană.
Va fi necesar consensul tuturor celor 27 de state membre UE pentru a înainta aplicația Priștinei pentru aderare de la Consiliul European la Comisia Europeană, pentru ca instituția să pregătească o opinie.
Guvernul de la Belgrad a blocat până acum, din culise, ambele proceduri.
Ce se va întâmpla cu nordul majoritar sârb din Kosovo?
Succesul politic al premierului Albin Kurti s-a bazat pe împotrivirea formării asociației de municipii etnic sârbe din nordul Kosovo. Kurti a declarat că o astfel de structură ar crea în țara sa aceleași probleme ca în Bosnia-Herțegovina, unde faptul că grupările politice sunt formate pe bază etnică ci nu ideologică face ca orice reforme să fie incredibil de dificile.
Textul noului acord nu specifică nimic despre o „asociație” sau „comunitate” a municipiilor majoritar sârbe, spre deosebire de acordul din 2013.
În schimb, prevede ca „ambele părți să se angajeze la stabilirea aranjamentelor și garanțiilor specifice, în concordanță cu instrumentele relevante din cadrul Consiliului Europei și în baza experiențelor europene deja existente, pentru a asigura un nivel corespunzător de autonomie comunității sârbe din Kosovo și opțiunea acordării serviciilor în zone anume, inclusiv posibilitatea de susținere financiară din partea Serbiei și canale directe de comunicare între comunitatea sârbă și guvernul din Kosovo”.
Fraza poate fi interpretată pozitiv de ambele părți. Kurti poate să interpreteze aceste cerințe ca orice în afara unor asociații, în timp ce Vucici poate declara că încă poate susține financiar și politic minoritatea sârbă din Kosovo.
Pentru cei de la Bruxelles, rămâne de văzut dacă această formulare poate depăși lungul impas din procesul de normalizare.
Ce va urma?
De menționat este faptul că acordul nu a fost semnat încă.
Nu trebuie uitat nici ultimul articol, care prevede ca „ambele părți să respecte implementarea foii de parcurs anexată Acordului”.
Această foaie de parcurs există, dar este încă în dezvoltare, iar publicul nu cunoaște detaliile prevăzute în anexă. Trimisul special al Uniunii Europene la aceste negocieri, Miroslav Lajcak, va trebui să circule iarăși între Belgrad și Priștina pentru a stabili datele de implementare a diverselor articole.
Deocamdată, se presupune că liderii celor două țări vor aproba împreună acordul la următoarea lor întâlnire din martie. Este posibil ca cei doi lideri de stat să pună semnătura finală în prezența omologilor lor europeni la summit-ul european din Bruxelles de pe 23-24 martie.
Ținând cont de soarta acordului din 2013, implementarea noului document rămâne sub semnul întrebării.
