18 iunie 1990
Actualitatea Românească. (Moderator: Emil Hurezeanu; colaborează la program: Nestor Ratesh, Vl. Krasnoselki).
Mineriada din 13-15 iunie și consecințele ei.
Din cuprins: un interviu cu Petre Mihai Băcanu realizat de Nestor Ratesh, după devastarea de către mineri a redacției ziarului „România Liberă”; un comentariu pe marginea declarației ziariștilor de la „România Liberă” privind suspendarea apariției cotidianului sub amenințarea minerilor; revista presei internaționale despre mineriadă și situația politică din România: note din presa elvețiană (Vladimir Krasnoselski, Geneva).
Emil Hurezeanu: În ediţia de la această oră a emisiunii noastre transmitem, pentru început, un interviu cu Petre Mihai Băcanu, redactor-şef al ziarului devastat de mineri şi desfiinţat de autorităţi şi tipografii – România Liberă. Interviul a fost realizat de Nestor Ratesh la Montreal, în Canada, unde Petre Mihai Băcanu, împreună cu Octavial Paler, Ana Blandiana şi Doinea Cornea sunt invitaţii oficiali ai Academiei româno-americane în aceste zile.
Nestor Ratesh: Domnule Băcanu, ziarul Dumneavoastră a fost în zilele din urmă ţinta de predilecţie a ultragiilor verbale ale unor conducători guvernamentali români şi a exceselor violente ale minerilor, aduşi la Bucureşti pe rol de apărători ai ordinii publice. Reacţia Dumneavoastră este binevenită la aceste evenimente, deşi ştiu că informaţia Dumneavoastră este fragmentară şi îmi dau seama, că depărtarea de evenimente face o analiză comletă imposibilă.
Petre Mihai Băcanu: „Sunt un colecţionar de fapte diverse. La început am primit ştirea cu un zâmbet. Am zis că este o glumă. Nu mi-am închipuit vreo dată, că se va ajunge în situaţia, sau vom ajunge în situaţia ca o redacţie să fie luată cu asalt de către mineri. Iată o nouă formă de a rezolva problemele străzii. O excursie a minerilor la Bucureşti, o excursie cu mineri înarmaţi cu bâte – aşa ceva nu mi-a fost dat să aud absolut nici o dată. Ştirea, însă, s-a confirmat.
Am stat cu grijă pentru colegii mei de la Bucureşti şi am reflectat foarte mult la această întîmplare. M-am gândit, că este pentru prima dată când ziarul România Liberă îşi încetează activitatea. Este pentru prima dată când o redacţie este atacată. Tocmai într-un moment, când speram ca să ne îndreptăm pe drumul democraţiei. Tocmai într-un moment, când ziceam că iată, presa funcţionează foarte bine fără o lege a presei, funcţionam încă după vechea lege a presei, care n-a fost abrogată, dar care căzuse în desitudine. Se vorbea de o nouă lege a presei, dar ea a fost amânată. Sunt chiar foarte curios să văd cum va arăta noua lege a presei din ţara noastră.”
Nestor Ratesh: Suntem la mai puţin de o lună de la alegeri. Se proclamă în gura mare victoria democraţiei în România. Poate exista o democraţie fără o presă liberă? Poate exista o democraţie fără partide de opoziţie?
Petre Mihai Băcanu: „Ceea ce, cred, că nu înţelege domnul Iliescu că atunci când, cred eu, că citeşte ziarele şi se îmbujorează la faţă când mai găseşte şi unele critici prin ziare, este faptul că nu poate să existe o democraţie autentică fără o presă liberă. Am auzit şi eu, că sunt, există multe ţări care atunci când n-au opoziţie, o inventează. O opoziţie, care nu face altceva, decât să ţină treaz spiritul democratic al unei ţări. Dacă actuala conducere a ţării noastre crede, că este bine să existe o presă ca un cor de lăudători, se înşeală.”
Nestor Ratesh: Este o regulă elementatră a oricărei democraţii ca presa, o presă independentă, să fie gardianul interesului public, observatorul atent al activităţilor guvernamentale şi acel for, care denunţă orice abatere de la democraţie. Sediul ziarului Dumneavoastră a fost devastat, înţeleg. Informaţii pe care le primim vorbesc despre faptul, că tipografia a fost ameninţată să nu mai tipărească ziarul Dumneavoastră. Care este situaţia? Aţi avut vreo legătură cu membrii redacţiei şi ştiţi care ar putea să fie viitorul ziarului?
Petre Mihai Băcanu: „N-am putut să intru în legătură cu redacţia. Sper că lucrurile vor intra în normal. Eu nu cred că ziarul România Liberă, dacă cineva ia atent şi citeşte absolut toate articolele, să găsească ceva din care să reiasă acuzaţiile care ni s-au adus, de apartenenţă la mişcarea legionară, la fascism. Eu mă întreb: ce este mai grav? Noi, care luptăm cu condeiul? Sau cei, care luptă în stradă cu bâtele? Dacă o să se vânture în continuare stafia legionarilor şi stafia neonazismului, cred că ne întoarcem la aceleeaşi lozinci ceauşiste.
Ţinem minte, că atunci când se întâmpla ceva în ţara noastră erau invocate asemenea mişcări, de care ţara noastră este complet străină. Cine mai crede astăzi că mişcarea legionară în România ar fi pusă pe picioare, când în ţară dacă ar mai exista câteva zeci de legionari şi aceia cred că peste 70-80 de ani. Nu cred, că acesta este un mod de a rezolva atâtea probleme, pe care şi le pune tineretul revoluţionar. Dacă se accepta calea dialogului, sunt convins, că nu se ajungea la acest penibil incident. Ce ar fi fost pentru domnul Iliescu, sau pentru oricare alt mebru al Guvernului, să se aşeze la masa tratativelor şi să discute cu demonstranţii? Pentru că absolut toate problemele ridicate de ei sunt rezolvabile.”
Nestor Ratesh: Da, dar vă întrebam despre viitorul ziarului, dacă aveţi vreo idee ce se va întâmpla de acum înainte?
Petre Mihai Băcanu: „Ziarul România Liberă este privatizat, el funcţionează pe principiul unei societăţi. Încă nu avem emise acţiuni, pentru că în România nu există încă o bursă. Este o societate, a cărei acţionari suntem toţi membrii redacţiei. Nimeni nu este patron, cum au afirmat alte ziare din ţară, în special ziarul Adevărul, care se îngrijeşte foarte tare de soarta României Libere şi de un organ de presă pentru Guvern. Deci, nimeni nu este patronul acestui ziar, el aparţine întregii redacţii.
Câştigul prin privatizare este o gospodărire mai chibzuită a fondurilor, o dezvoltare a întregii societăţi a ziarului, o mobilitate în ceea ce priveşte mişcare fondurilor noastre. Şi câtigul cel mai mare este că ne-am eliberat de toate îngrădirile birocratice, pe care le-am resimţit din plin până la privatizare. Se pare, că privatizarea ziarului ar fi supărat Guvernul. Pentru că aşa se explică faptul, că nici nu am fost bine privatizaţi, deci nici n-am trecut cu toate compartimentele financiare pe noul sistem şi am şi primit vizita unei echipe de inspectori din partea Guvernului, pentru a face o verificare în acest sens. Nu contest dreptul organelor financiare de a verifica conturile unei societăţi particulare, ca să zic aşa. Dar nouă, celor de la România Liberă, ni s-a părut simptomatică această verificare, într-un moment în care se tot promite că economia românească va trece la acest sistem al economiei de piaţă.”
Nestor Ratesh: Deci, înţeleg, că nu poate fi vorba să vă lăsaţi intimidaţi. Sau să acceptaţi, într-un fel, să vă supuneţi presiunilor guvernamentale sau ale celor, care acţionează ca forţe ale Guvernului, mobilizate de Guvern. Deci, România Liberă trăieşte şi va apare în continuare, aşa cum a apărut şi până acum. Da?
Petre Mihai Băcanu: „Categoric nu ne vom lăsa intimidaţi. Nu ne vom lăsa intimidaţi, categoric. Vom continua să reliefăm viaţa ţării, aşa cum este ea în realitate. O realitate, care uneori poate să supere, dar este realitatea brută şi trebuie arătată aşa cum estea ea, în goliciunea ei. Dar cred, că mai va trece timp până la noi se va pricepe, că trebuie să existe şi o presă de opoziţie. Când se va pricepe acest lucru, putem spune, că într-adevăr păşim spre democraţie.”
Emil Hurezeanu: Aţi ascultat, aşadar, o discuţie, pe care Nestor Ratesh a avut-o la Montreal astăzi cu redactorul-şef al României Libere, Petre Mihai Băcanu.
În legătură cu situaţia ziarului România Liberă suntem informaţi, printr-o depeşă Rompress în engleză în această seară, că există o declaraţie a colectivului redacţional, potrivit căreea cotidianul de la Bucureşti n-a apărut nici la 16 iunie şi nu va apare, probabil, nici în zilele următoare, datorită ameninţărilor faimosului inginer Cămărăşan, care a declarat, în numele minerilor, că oamenii lui vor reveni la Bucureşti şi vor devasta din nou redacţia României Libere, chiar dacă Guvernul va decide ca ziarul să fie publicat în continuare. Ameninţarea îi priveşte deopotrivă şi pe tipografii, care vor îndrăzni să publice România Liberă. Redacţia României Libere cere, deci, insistent Guvernului să stabilească măsuri şi condiţii pentru apariţia ziarului, pentru asigurarea libertăţii presei şi a dreptului la opinie, absolut normale într-un stat democratic. Redacţia României Libere s-a adresat, în acest sens, cu o plângere şi procurorului general.
*
Şi acum trecem la reacţiile presei internaţionale la evenimentele din ţară. Deşi colectivul de dascăli ai şcolii nr.16 din Sibiu recomanda încă în februarie o descindere a minerilor şi la Europa Liberă, nici noi şi nici colegii noştri, jurnaliştii occidentali, nu părem prea intimidaţi, din moment ce aşa „fascişti” notorii şi, în sfârşiţi, deconspiraţi, cum am ajuns cu toţii, ne vedem de treabă mai departe.
Începem cu Elveţia. O binecunoscută ţară „fascistă”, antrenată desigur, aşa cum ştie preabine şi Ion Iliescu, în complotul dreptei din Europa. Vladimir Krasnoselski:
Vladimir Krasnoselski: „Tonul este sever în referinţele la putere. Amar, când se analizează societatea, îngrijorat - în perspectiva viitorului. Mediile elveţiene au reacţionat prompt la evenimentele din România. „Preşedintele ales şi Guvernul său plătesc acum tributul pentru toate contradicţiile, punctele obscure, informaţiile dubioase din ultimele luni. Parcă am trăi momentele cele mai întunecate ale revoluţiei din decembrie, confiscată de noua putere”, scrie Jean-Pierre Abel în La Suisse. Termenii de manipulare şi punere în scenă ne revin inevitabil în minte. Ultimele desfăşurări, a căror versiune oficială nu este luată în serios, se adaugă la pasivul autorităţilor. Cu câteva zile înainte de investitura oficială, mai scrie Abel, preşedintele Ion Iliescu a dat o imagine jalnică despre el însuşi şi despre concepţia sa asupra democraţiei.
Unele organe de presă merg foarte departe cu această analiză. Subtitlul „O răzmeriţă de faţadă”, Antoine Bossard, în Journal de Genève, face un adevărat rechizitoriu conducerii din ţară, care ar fi organizat o minuţioasă punere în scenă, cu scopul trecerii pe nesimţite la un regim autoritar. Puterea actuală, citim acolo, nici pe departe ameninţată de stradă, face totul pentru a da de înţeles, că este în dificultate. Simplul pretext pentru strângerea şurubului. Aşa cum o dovedesc, după Bossard, o seamă de contradicţii şi bizarerii. Nu exista pentru opozanţi nici o raţiune să atace sediile unor partide şi ziare, care îi susţinea. Şi nu exista nici o raţiune ca poliţia să se retragă, miercuri seara, în rolul de spectator. De fapt, conchide Journal de Genève, creşterea tensiunii era dorită, scontată. Replierea poliţiei a constituit, pur şi simplu, o provocare. Punct de vedere împărtăşit în ediţia Jurnalului de a doua zi de către domnii Gabriel Andriescu şi Radu Manolescu, interogaţi de Darius Rochebin.
Totuşi, în majoritatea lor, mediile au evitat să facă tentativa de a demonta mecanismele deciziilor din capitala românească. În schimb, ele declară în unanimitate, că nu evacuarea din Piaţă Universităţii a constituit faptul şocant. Să pui capăt, fie cu metode dure, unei manifestaţii care blochează centru oraşului, afirmă Michel Panchaud, în Le Courrier, treacă-meargă. Să autorizezi, însă, dacă nu cumva, dubiile există, să încurajezi mii de mineri să năvălească în oraş pentru a se dădea la o adevărată vânătoare de opozanţi, e prea de tot.
Oricare stat atacat, se apără. Statul de drept o face, însă, cu forţele de ordine şi nu cu civili. Civili, dintr-o singură categorie socială, ca într-un război civil. Mai grav – civili care nu apără, ci atacă, rănesc alţi civili, distrug sedii de partide şi redacţii independente. Toleranţa şi respectul pluralismului au limite în România. Minerii au avut grijă să ne-o amintească, scrie Le Matin.
Şi cu aceasta trecem la consideraţiile despre societatea românească. O ţară ruptă în două, titrează Le Matin. Iar în Tribune de Genève, Pierre Meyer duce ideea mai departe. De o parte, arată el, un preşedinte, care pretextând ineficienţa poliţiei, face apel la mineri pentru a-i domoli pe manifestanţi. O practică total iresponsabilă, de natură să transforme conflictul dintre putere şi aşa-zişii golani într-o înfruntare socială majoră. De cealaltă parte, continuă Meyer, opozanţi prea tineri şi marginalizaţi, care după alegeri nu au ştiut să pună capăt ocupării Pieţei Universităţii. Unii au prevăzut că oficial amputată de sprijinul studenţilor, mişcarea mergea la eşec, dacă nu reuşea să dea o altă formă acţiunii sale, participând, mai ales, la dificila dar indispensabila muncă de reconstrucţie a opoziţiei. Eliberată de monstrul Carpaţilor, mai scrie Meyer, România plăteşte scump obscurantismul erijat în metode de conducere din vechiul regim. Nici noii conducători, proveniţi masiv din rândurile comuniştilor, nici populaţia dezorientată şi neinformată în anii unei dictaturi abjecte nu sunt pregătiţi pentru democraţie. Intoleranţa, suspiciunea şi dezinformarea domnesc încă în stăpâni absoluţi.
Puncte de vedere împărtăşite de televiziune, pentru care ceea ce este cu adevărat de gândit este violenţa în sine, capacitatea de a o exercita, şi mai ales, mai ales ura acumulată şi care continuă să se adune, ca întotdeauna când se varsă sânge. Explicaţia nu înseamnă însă scuze. Iată ce citim în Tribune de Genève: “Volenţa premeditată, cu care preşedintele Iliescu a înţeles să-i reprime pe manifestanţii din Piaţa Universităţii, ştirbeşte serios creditul democratic, pe care noua conducere românească îl obţinuse, graţie alegerilor de la 20 mai.” După care urmează veridictul: „O victorie electorală nu este sinonimă cu permisul să ucizi. Înafară de cazul, când trăieşti într-o dictatură. Victoria în alegeri implică un simţ al responsabilităţilor şi al dialogului, care în mod evident îi lipsesc regimului de la Bucureşti.”
La rândul său, Le Matin socoteşte că va mai trebui să treacă timp până când România, societate încă puternic marcată de violenţe şi autoritarism, va putea obţine brevetul de democraţie incontestabilă. Iar după Le Courrier, până una-alta, regimul riscă să se lase antrenat „pe o cale deosebit de primejdioasă.” Momentan răul este făcut. Vineri seara, pe micul ecran s-au văzut imagini cu plecarea minerilor din capitală, dar şi cu victimele grav rănite, internate în spital. Imagini reluate sâmbătă de presa scrisă, subtitluri ca „Sfârşitul teroarei”, sau dimpotrivă: „Teroarea a revenit”.
Ambianţa, după cum se vede, este de aşa natură, încât era inevitabil să i se pună întrebări despre situaţia în România lui Lech Wałęsa, care era vineri prezent la conferinţa internaţională a muncii, ca lider sindical. Ceea ce se întâmplă acum în România şi mai ales la Bucreşti, a răspuns el, este tragic şi trist. Dar, în acelaşi timp, trebuie să înţelegem că aceşti oameni nu au putut încă învăţa ce înseamnă democraţia. În România nu există încă o mişcare comparabilă cu Solidaritatea, iar comunismul este foarte, foarte greu de transformat.
În aceeaşi zi de vineri, însărcinatul cu afaceri al României la Berna a fost convocat la Departamentul Federal de Afaceri Străine, care i-a comunicat consternarea faţă de ultimele evenimente şi a făcut apel la instaurarea dialogului pentru normalizarea situaţiei. Vladimir Krasnoselski, Geneva.
*
Emil Hurezeanu: „Şi acum Italia, un alt binecunoscut stat „fascist”. Şi-a dat seama, probabil, şi Petre Roman săptămâna trecută, umblând după interviuri în presa locală. Au mai organizat acum italienii şi un campionat de fotbal, ca să arunce praf în ochii lumii – adică lumea se uită la fotbal şi „fasciştii” italieni avanseză cu complotul împotriva Europei Răsăritene. Noroc cu lămpaşele lui I. Iliescu.”
Facebook Forum