Linkuri accesibilitate

Secțiile ATI Covid din spitalele românești sunt pline de zile la rând
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:54 0:00

Secțiile ATI Covid din spitalele românești au fost pline zile la rând.

Covid | 13 persoane sunt infectate cu tulpina Omicron

Numeroase țări reimpun restricții de teama consecințelor pe care le-ar putea avea răspândirea tulpinii Omicron a coronavirusului. Urmăriți LIVE blog-ul Europa Liberă dedicat crizei sanitare.

11:09 2.11.2021

Record absolut de la începutul pandemiei în privința numărului de morți: În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 591 decese dintre care 5 anterioare.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 2 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 11.073 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2.

Datele complete despre pandemia din România vor fi date în. buletinul informativ de la ora 13.00.

08:08 2.11.2021

Alţi şase pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, vor fi transferaţi marţi în Germania.

O aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, va efectua marţi o misiune de transport umanitar, pe ruta Bucureşti - Hamburg (Germania), cu şase pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, aflaţi în stare gravă, a anunţat Ministerul Apărării.

Echipa medicală care va monitoriza pacienţii pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti, iar transportul pacienţilor de la unităţile spitaliceşti către aeroport va fi realizat cu ambulanţe ale SMURD şi ale Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.

07:55 2.11.2021

Indonezia a devenit prima ţară care a autorizat vaccinul anti-COVID-19 al companiei americane Novavax, informează AFP.

Vaccinul va fi produs de Serum Institute of India (SII) şi va fi comercializat sub numele Covovax, a anunţat luni compania americană.

Acest tip de vaccin utilizează o tehnologie diferită de cea folosită pentru vaccinurile deja autorizate la scară largă în lume. Este un aşa-numit vaccin „subunitar", pe bază pe proteine care declanşează un răspuns imunitar, fără virus.

El poate fi păstrat la o temperatură cuprinsă între 2 şi 8 grade Celsius, ceea ce poate facilita distribuirea sa, mai ales în ţările mai puţin dezvoltate.

07:51 2.11.2021

Pandemia de COVD-19 a provocat moartea a peste cinci milioane de persoane în întreaga lume de când biroul OMS în China a raportat apariţia bolii, la sfârşitul lunii decembrie 2019, potrivit unui bilanţ realizat de AFP luni.

Acest bilanţ, realizat pe baza deceselor înregistrate de autorităţile naţionale de sănătate, reprezintă doar o parte din decesele cauzate efectiv de coronavirus. OMS estimează că, luând în considerare gradul de mortalitate legat direct şi indirect de COVID-19, bilanţul pandemiei ar putea fi de două până la trei ori mai mare decât cel înregistrat oficial.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG