România cere sprijin internaţional pentru gestionarea pandemiei de coronavirus, iar CNSU a adoptat, sâmbătă seară, o decizie pentru solicitarea de medicamente, echipamente, echipaje şi echipe medicale necesare în tratarea pacienţilor cu forme severe şi critice de COVID-19.
Hotărârea prevede că Ministerul Sănătăţii, Colegiul Medicilor din România şi Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt abilitate să emită în regim de urgenţă documentele necesare pentru exercitarea temporară a profesiei de asistent medical şi medic pe teritoriul României pentru membrii echipelor care sosesc în România.
Incidența COVID în Capitală este duminică de 16,38 la mie, față de 16,53 cât a fost cea înregistată sâmbătă, potrivit informațiile de la DSP București. Este a doua zi de scădere a incidenței, după ce vineri a fost de 16,54 la mie.
Binalnțul provizoriu de duminică dimineață arată că, până la ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 11.725 cazuri de persoane pozitive cu Covid.
De asemenea, au fost raportate 389 decese dintre care 8 anterioare.
Buletinul informativ despre situația pandemică va fi publicat integral la ora 13.00.
Arhiepiscopia Bucureştilor a anunţat că pune la dispoziţia spitalelor care au morgile pline capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale.„Ca urmare a escaladării situaţiei dramatice cu care se confruntă spitalele în care sunt trataţi bolnavii de Covid-19 din Bucureşti şi morgile acestor spitale unde locurile de păstrare temporară a trupurilor celor decedaţi au devenit insuficiente, Arhiepiscopia Bucureştilor iese în întâmpinarea solicitărilor de ajutor şi pune la dispoziţie capelele de exterior din cadrul spitalelor, capelele mortuare de la parohiile din imediata apropiere şi capelele cimitirelor parohiale din imediata proximitate”, a transmis Arhiepiscopia Bucureştilor.