Oficialii din peste 30 de țări occidentale – așa-numita Coalition of the Willing , Ucraina și Statele Unite ale Americii au semnat, în urma reuniunii de la Paris din 6 ianuarie, o declarație comună privind „garanții de securitate credibile pentru o pace solidă și durabilă în Ucraina”. Textul a fost făcut public în seara zilei de marți, de Administrația Prezidențială a Ucrainei.
„Am subliniat cu toții angajamentul nostru față de o pace justă și durabilă în Ucraina, în conformitate cu principiile Cartei ONU, și am salutat progresele înregistrate, inclusiv în cadrul discuțiilor dintre americani, ucraineni, europeni și alți parteneri.
În special, Coaliția a declarat clar că capacitatea Ucrainei de a se apăra este esențială pentru asigurarea securității viitoare a Ucrainei și a securității colective euroatlantice.
„Am confirmat că asigurarea suveranității și a unei păci durabile în Ucraina trebuie să fie o parte inseparabilă a unui acord de pace și că orice soluționare trebuie să fie susținută de garanții de securitate credibile pentru Ucraina”, scrie în document.
Semnatarii au subliniat disponibilitatea de a-și asuma angajamente privind un sistem de garanții obligatorii din punct de vedere politic și juridic, care vor fi activate după intrarea în vigoare a regimului de încetare a focului, pe lângă acordurile bilaterale de securitate și în conformitate cu procedurile legale și constituționale corespunzătoare.
Garanțiile vor include:
- participarea la mecanismul propus de SUA de monitorizare și verificare a încetării focului. Coalition of the Willing va fi reprezentată în cadrul unei Comisii Speciale care va fi creată pentru examinarea oricăror încălcări, stabilirea responsabilității și definirea măsurilor de remediere;
- sprijin pentru Forțele Armate ale Ucrainei. Coaliția a convenit să continue furnizarea de asistență militară și armament esențiale pe termen lung pentru a asigura capacitatea de luptă durabilă a acestora, întrucât ele vor rămâne prima linie de apărare și descurajare;
- forțe multinaționale pentru Ucraina, formate prin contribuțiile statelor membre ale Coaliției, cu scopul de a sprijini refacerea Forțelor Armate ale Ucrainei și de a asigura descurajarea. Aceste măsuri vor fi implementate după instaurarea unei încetări credibile a ostilităților și vor fi realizate sub conducere europeană, cu participarea și a membrilor neeuropeni ai Coaliției și cu sprijinul propus al SUA;
- angajamente de sprijin pentru Ucraina în vederea restabilirii păcii în cazul unui viitor atac armat din partea Rusiei. Acestea pot include utilizarea capacităților militare, sprijin informațional și logistic, inițiative diplomatice și impunerea de sancțiuni suplimentare;
- angajamente de cooperare pe termen lung cu Ucraina în domeniul apărării.
Semnatarii declarației au decis, de asemenea, să creeze un grup de coordonare SUA – Ucraina – Coaliție în cadrul cartierului general operațional al Coallition of the Willing de la Paris.
Premierul britanic, Keir Starmer, a explicat că documentul „deschide calea către un cadru juridic în care trupele britanice, franceze și ale altor parteneri pot opera pe teritoriul Ucrainei”.
Într-un interviu acordat France 2, preluat de news.ro, preşedintele Emmanuel Macron a detaliat implicarea Franţei în desfăşurarea acestei forţe multinaţionale în Ucraina în cazul instaurării păcii.
Preşedintele francez a spus că armata țării sale va participa la operaţiunile de control al frontierei ruso-ucrainene în cazul semnării unui armistiţiu. Emmanuel Macron a menţionat astfel trimiterea potenţială a „câtoriva mii de oameni, (...) în cadrul operaţiunilor externe”, în ziua „de după pace”. „Nu sunt forţe pe care le angajăm în luptă”, ci „o forţă de securizare”, a precizat el în acest interviu.
Franţa şi Regatul Unit vor putea instala „hub-uri militare” în Ucraina, a declarat și premierul Starmer.
Document secret cu garanțiile de securitate
„Am făcut un pas important, în sensul că, pe de o parte, s-a adoptat un document public pe care îl aveţi, al tuturor statelor care participă la această Coaliţie”, a declarat președintele României, Nicușor Dan, la finalul întâlnirii, conform news.ro.
Oficialii occidentali au mai semnat și un alt document, cu caracater secret, care prevede garanțiile de securitate și cum vor fi acestea asigurate de membrii Coaliției.
„Mai important, în urma unei munci pe care au făcut-o echipele tehnice, şefi de stat major, consilieri de securitate şi aşa mai departe, s-a definit un document militar, care nu este public, care prevede, în concret, cum vor fi exercitate aceste garanţii de securitate, care sunt responsabilităţile pe care fiecare din participanţii la această coaliţie şi le asumă şi cine coordonează pe fiecare din elementele de garanţie.
Foarte important, aşa cum am spus, că Statele Unite sunt parte din aceste garanţii de securitate, o dovadă că există un parteneriat transatlantic şi un mesaj de unitate şi de descurajare în faţa Rusiei”, a mai afirmat preşedintele României.
Nicușor Dan a mai spus că, pentru ca documentul aprobat să nu rămână o „simplă declaraţie de intenţie”, fiecare ţară îl va trece prin parlament. Detaliile, însă, a anunţat preşedintele, nu vor fi publice, fiind chestiuni militare.
Pe 6 ianuarie, în capitala Franței, a avut loc reuniunea liderilor Coalition of the Willing, formată din țări care sprijină Ucraina în războiul cu Rusia. La întâlnire au participat și trimisul special al președintelui SUA, Steve Witkoff, precum și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.
Oficiali de la Kremlin au calificat în repetate rânduri astfel de garanții de securitate occidentale pentru Ucraina, inclusiv desfășurarea de trupe străine, drept „inacceptabile” pentru Rusia.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.