Linkuri accesibilitate

Adriana Georgescu, devotament si martiriu. Cum am cunoscut-o


Adriana Georgescu a fost șefa de cabinet a generalului Rădescu, ultimul premier constiuțional al României înainte de venirea comuniștilor

În iarna anului 1945 România se afla într-o perioada de vâltoare și neliniște. Așa cum afirma primul ministru, generalul Nicolae Rădescu la 11 februarie 1945 in sala ARO (cinematograful Patria de azi), „cei fără de neam și Dumnezeu, așa cum i-a denumit poporul, au pornit să aprindă focul în țară și să o înece în sânge”. Despre comuniști, același Rădescu spunea:,,sunt nenumărate blestematele lor fapte pe tot cuprinsul țării. Voi avea in curând prilejul să vă vorbesc de toate (…)vreau sa spulber toate infamiile care au și început să fie aruncate asupra mea si asupra armatei, in scopul de a ascunde odioasele lor crime”

În aceasta atmosferă, un grup de tineri ofițeri proaspăt reintorsi de pe front am hotarât să ne exprimăm profundul nostru atasament față de prim ministrul țării si față de armată. Am fost ales si delegat să ma duc personal la Bucuresti și daca este posibil sa aduc la cunostinta generalului Rădescu atașamentul nostru.

Mircea Carp și Mihai Antonescu, tineri ofițeri proaspăt întorși de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial
Mircea Carp și Mihai Antonescu, tineri ofițeri proaspăt întorși de pe frontul celui de-al Doilea Război Mondial

Am ajuns la Bucuresti unde am reușit să iau legatura telefonic cu cabinetul primului ministru. Mi-a răspuns o voce de femeie pe care nu aveam sa o o uit niciodata: ,,Da!?” M-am prezentat: ,,Sublocotenent Mircea Carp din detașamentul blindat colonel Matei”. Aceeași voce de femeie a revenit cu același ,,Da!?” I-am raspuns ca sunt purtatorul un mesaj de atașament pentru domnul general Rădescu din partea unui grup de ofițeri tocmai veniți de pe front. Puțin mirată, mai intâi, dar pe urma fermă, vocea mi-a spus ca domnul general era foarte ocupat, dar că ea personal îi va prezenta mesajul nostru. I-am multumit după care m-am reîntors la unitate informandu-mi camarazii că misiune fusese îndeplinita .

A urmat venirea lui Vișinski, trimisul lui Stalin, care după ce a batut cu pumnul in masa l-a forțat pe regele Mihai sa accepte venirea la putere a regimului pro comunist a lui Petru Groza.

Nu am știut în acel moment a cui era vocea aceea binevoitoare, dar hotarata de femeie de la celalalt capat al firului de telefon. Un an mai târziu, am aflat că era vorba despre Adrianei Georgescu, șefa de cabinet a generalului Rădescu: a fost arestată după ce comuniștii au preluat puterea în Romania. Ajunsă la închisoare, chinuită, interogată si judecată, condamnată la 4 ani de inchisoare, a fost în final grațiată după doi ani de suferințe de regele Mihai in 1947.

S-a scris mult despre drama Adrianei Georgescu, dar cel mai nimerit este să citez din cartea ei ,,La inceput a fost sfarsitul”, editia a II a revazută și publicată de Fundația Culturală Memoria în 1999, fundație din a carei conducere alaturi de Banu Radulescu am facut parte de la început. Citez paragraful care reda dupa parerea mea cel mai intens si mai tulburator moment din procesul din 1945 cand a fost judecată Adriana Georgescu :

,,În sfârșit vine și rândul meu. Mă scol în picioare. Ce sa spun mai întai? Strâng pumnii. Imi aud vocea, o voce alba și parca din afara mea:

-Domnule președinte, am fost ridicată din stradă. Un bărbat tocmai trecea, care semăna cu unul din colegii mei. L-am strigat. Era un necunoscut. În prezent se află la Mnisterul de Interne. De ce? In virtutea cărei legi? Domnule președinte, Securitatea ne-a ridicat acum doua zile de la Curtea Marțiala ca să ne forțeze să dăm declaratii cum ca am fost bine tratați la anchetă: insultată. Amenințată. ,,Daca nu semnezi, te asteapta moartea sau Siberia”. Lovită. Dată cu capul de pereți sistematic. Biciuită cu o mâneca umplută cu nisip. Regim celular. Infometată. Lipsita de aer... Carcera. Tinuta ore intregi in varful picioarelor pana lesinam. Injectie ca sa fiu drogată. Pălmuită. Scuipată în obraz. Cer o expertiză medicala ca sa pot arăta medicilor rezultatul altor metode de ancheta pe care prefer sa nu le spun unei sali întregi. Cer o comisie de medici comuniști și neutri”

Cartea Adrianei Georgescu așa cum a apărut în limba engleză
Cartea Adrianei Georgescu așa cum a apărut în limba engleză

Acest paragraf din amintirile Adrianei Georgescu este edificator pentru toate chinurile și suferintele prin care a trecut o tânară avocată de 24 de ani care își făcea doar datoria fața de țară.

Ani și ani mai târziu m-am reîntalnit cu vocea de la telefon, din anul 1945, de la cabinetul generalului Radescu: eu eram refugiat politic in SUA, lucram la Vocea Americii si ocazional colaboram cu presedintele Comitetului National Român, care nu era altul decat generalul Nicolae Rădescu, ultimul prim ministru constituțional al Romaniei. Ea, dupa cum am aflat era refugiată politic in Marea Britanie. Era maritată cu ofiterul englez Frank Lorimer Westwater și dupa cum mi-a mărturisit Adriana Georgescu, se bucura de o casatorie care a ajutat-o foarte mult sa depaseasca urmarile fizice si psihice suferite in propria ei țară din partea calailor comunisti in frunte cu Alexandru Nikolski – ,,omul șobolan”. Organizase conferințe, seminarii, fusese corespondent temporar la Europa Libera, la BBC, la sectia romana de la radio Paris, lucrase la O.N.U.

La fel ca în 1945, m-am prezentat, iar ea a exclamat: ,,Te recunosc, esti tânărul ofițer care a venit în numele camarazilor sai cu un mesaj de susținere pentru generalul Rădescu!”. In convorbirea noastra am ezitat sa ma refer la drama prin care trecuse despre și despre care știam acum multe amănunte și am preferat să-i spun mai întâi câteva cuvinte despre mine. Dupa lunga noastră convorbire i-am promis că la prima calatorie peste ocean am sa vin să o vad si sa continuam povestirile noastre, dar soarta nu a vrut asa: Adriana Georgescu, idolul multora dintre noi cei tineri din vremea aceea, a incetat din viata la 29 octombrie 2005 la Londra.

Am scris astăzi despre Adriana Georgescu si martiriul ei descris in cartea sa, pentru că există și piesa de teatru ,, La inceput a fost sfarsitul” și care a fost jucată la Facultatea de Drept din Cluj, cu participarea directă a publicului spectator care este purtat prin atmosfera acestei drame: urlete, injurii, lovituri, scări inguste și subsoluri murdare, personaje în costume de pușcăriași și gardieni plus un personaj spectaculos, Adrianei Georgescu, la un pupitru, unde stă cu privirea fixă înainte de a povesti brutalitățile și ororile tipice unei inchisori comuniste din România anilor instalarii puterii sovieto-comuniste.

Cartea scrisă de Adriana Georgescu în exil, ,,La inceput a foat sfarsitul”, va fi publicată din nou la editura Humanitas din Bucuresti. O astfel de carte ar trebui sa fie pe lista de lecturi obligatorii pentru tinerii de azi, de mâine și de pomâine, ămpreună cu volumul ,,Inchisoarea noastră cea de toate zilele” a lui Ion Ioanid, o alta victima a comunismului. Cum spunea Corneliu Coposu „cine uită trecutul, merita sa-l repete”

XS
SM
MD
LG