El sugerează continuitatea, în timp se face loc unor schimbări de mentalitate care anunță o schimbare esențială. Cu o singură formulă: România anului 2019 a intrat într-o cultură nouă care aduce deprinderi morale și atitudini politice diferite de tot ce era, pînă acum, tipar colectiv.
Apatia acestei confruntări fără confruntare e remarcabilă, dar nu pentru că a adus mult dorita campanie fără scandal, ci pentru că a ilustrat o lipsă de crez egală și naturală pentru toți candidații.
Primul indiciu care ar trebui să atragă atenția e neobișnuita lipsă de miză, dramatism și tensiuni a campaniei. Tot ce era pînă acum contradicție și duel adeseori vicios a dispărut. În afara unor rostiri neutre și lesne de bănuit, candidații nu au avut de spus nimic exploziv, captivant sau înnoitor. Apatia acestei confruntări fără confruntare e remarcabilă, dar nu pentru că a adus mult dorita campanie fără scandal, ci pentru că a ilustrat o lipsă de crez egală și naturală pentru toți candidații. Cîteva teme mari și binecunoscute au circulat prin discuții și declarații, fără să poarte accente și poziții personale: conformitatea cu reperele UE și NATO, prosperitatea ca obiectiv final al tuturor deciziilor politice, îmbunătățirea serviciilor publice și încrederea în capacitatea noilor generații. Odată bifate aceste teme-clișeu, nimeni nu a reușit să spună mai mult și mai clar. Nici un candidat nu a prezentat propuneri clare și concrete. Pînă și atacurile politice au repetat un repertoriu uzat care nu mai transmite pasiuni și convingeri. Klaus Iohannis a vorbit de PSD ca partid ostil dezvoltării și justiției în România, dar aceste fraze sînt, mai degrabă, un automatism care servește drept semnal de identificare. La rîndul ei, Viorica Dăncilă a repetat frazele deja cunoscute despre nedreptățile sociale patronate de Iohannis și despre abuzurile mascate în măsuri anti-corupție. Candidații independenți au încheiat tabloul, asigurîndu-și publicul că sînt independenți și dau alternativa la sistem. Nimic nou în afara unui acord general și spontan asupra repaosului îngăduit de formule fixe.
În ansamblu, societatea nu mai pare interesată de stimuli, rupturi și viraje. Consumul de platitudini asigură recunoașterea reciprocă a alegătorului și a alesului, iar asta pare de ajuns.
Acest tonus fără surprize și îndrăzneli a fost bine primit. S-ar zice că publicul nu își mai dorește spectacol, noutate și viziune. Datele cunoscute și certitudinile confirmate sînt suficiente. În ansamblu, societatea nu mai pare interesată de stimuli, rupturi și viraje. Consumul de platitudini asigură recunoașterea reciprocă a alegătorului și a alesului, iar asta pare de ajuns. Dacă există o noutate în această postură generală, atunci ea e tocmai lipsa de noutate și idei. Locul inițiativelor uneori aberante și al viziunilor radicale a fost luat de o realitate care nu se exprimă în valori și idei. Noua stare definitorie a societății și politicii românești e non-intervenția pozitivă, o formă de implicare marginală care preferă imaginea și nu mai înregistrează conținuturi. Dezinteresul a luat o formă decentă care presupune o doză discretă de umor față de candidați, care au mai degrabă siluete și nu cer angajament. Politica a devenit mai ușoară și se alătură, astfel, unei lumi care preferă procesele sigure, evită complicațiile și mizează pe perpetuarea acestui aranjament. În spatele acestei atitudini se poate ghici nevoia de garanții și stabilitate. Lumea romînească pare gata să meargă, din vorbă în vorbă, mai departe, fără să mai oprească în pragul fiecărei probleme. Căci, atîta vreme cît viitorul garantează că va prelungi prezentul, totul e în regulă. Transformarea tîrzie, dar nu mai puțin clară a lumii românești a fost pusă în evidență, din toate unghiurile, de alegerile prezidențiale și are toate șansele să rămînă activă de acum înainte. Cauzele acestei mutații spun că nu e vorba de o abatere de moment.
Facebook Forum