Linkuri accesibilitate

Al doilea centru de recuperarere neuropsihiatrică din Suceava infectat masiv cu COVID 19


Romania, Suceava on the Romanian map
Romania, Suceava on the Romanian map

Peste o sută de angajaţi şi beneficiari de la Centrul de Reabilitare şi Recuperare Neuropsihiatrică (CRRN) din Costâna (Suceava) au fost diagnosticaţi pozitiv cu noul coronavirus, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al DGASPC Suceava, Nicoleta Daneliuc, citată de Agerpres.

Potrivit lui Daneliuc, DSP Suceava a comunicat că, dintre cei 103 angajaţi ai centrului testaţi, au fost identificaţi pozitiv 35, iar dintre cei 154 de beneficiari – 68.

Este cel de-al doilea caz de genul acesta apărut la un centru de recuperare neuropsihiatrică din județul Suceava. Primul a fost la Centrul de Recupare Neuropsihiatrică Sasca Mică, unde 242 de persoane internate și 59 de angajaţi din cei 86 ai centrului au fost infectaţi.

În prezent, la centrul din Costâna sunt luate măsuri similare ca la Sasca Mică privind înlocuirea personalului diagnosticat pozitiv cu personalul aflat în izolare la domiciliu, separarea beneficiarilor pozitivi într-o altă locaţie, faţă de cei negativi, numirea unui coordonator pentru monitorizarea situaţiei, instruirea personalului, traseul epidemiologic, dezinfecţia tuturor locaţiilor din incinta centrului, suplimentarea stocului de echipamente de protecţie şi produse de igienă.

Angajaţii diagnosticaţi pozitiv sunt transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, unde vor fi internaţi pentru monitorizare şi tratament specific.

Daneliuc a informat, totodată, că la Centrul de Abilitare şi Reabilitare din Todireşti nicio persoană nu a avut fost testată pozitiv la SARS-CoV-2.

XS
SM
MD
LG