Gabriela Firea nu-și recunoaște înfrângerea și spune că abia luni se vor cunoaște adevăratele rezultate. Firea a dat vina pentru rezultat pe o serie de factori precum: asocierea în campanie cu Ion Iliescu, Adrian Năstase sau Liviu Dragnea, cu violențele din 10 august sau cu lipsa apei calde din București - problemă pe care o aruncă în cârca ELCEN și, implicit, a Guvernului.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat că PNL se află pe locul al treilea în Capitală, în urma alegerilor locale, iar PSD este pe primul loc:
„Vreau să vă reamintesc că am dublat votul politic la Bucureşti de la ultimele alegeri europarlamentare. Acest lucru arată foarte clar că PNL, care se află pe locul 3 ca şi vot politic din Bucureşti, a fost sancţionat de bucureşteni pentru haosul din pandemie, pentru hoţiile din pandemie, pentru umilinţa la care au supus pensionarii, copiii, mediul de afaceri şi, nu în ultimul rând, medicii (...) Cred că cei mai sancţionaţi dintre toţi sunt PNL-ul şi domnul Orban în mod evident”
Traian Băsescu că spus că partidul pe care l-a fondat, PMP este „cel mai mare partid din partidele mici și că va fi și mai mare” :
„Am văzut că doamna Firea speră ca spre dimineață se schimbă rezultatul. Nu, aici e treaba sigură, nu e ca la Geoană” a declarat fostul președinte, referindu-se la scorul prezidențialelor din 2009.
Formațiunile conduse de foștii premieri Vitor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au ratat intrarea în Consiliul General al Primăriei București
Facebook Forum