Linkuri accesibilitate

Alegeri în pandemie. Retrospectiva politică externă a anului. Bonus: Ce ar trebui să învețe politicienii după mișcarea BLM?


2020 se învolbura, încă din primele zile, după asasinarea generalului Qasem Soleimani, mâna dreaptă a liderului suprem din Iran.

Președintele amercian Trump dăduse ordinul atacului cu dronă produs în Irak, după ce ambasada americană de acolo fusese luată cu asalt. Iranul avea să răspundă și să lanseze atacuri cu rachetă asupra bazelor americane din Irak, iar la Washington se vorbea de nevoia urgentă a unei rezoluții care să-i interzică președintelui Trump să ia decizii unilaterale în dosarul iranian.

Donald Trump nu o ducea oricum prea bine la el acasă, mai ales că în 16 ianuarie 2020 procedura demiterii președintelui american intra într-o nouă fază. Abuz de putere și obstrucționarea Congresului: echipa de acuzare prezenta formal Senatuluii american articolele de inculpare.

Libanul și Thailanda erau zguduite de proteste antiguvernamentale dure. Turcia ridica interdicția de a accesa Wikipedia, iar în Irlanda de Nord cuplurile de același sex primeau dreptul de a se căsători.

La Moscova era confirmat în fruntea guvernului Mihail Mișustin, anterior șeful Fiscului rusesc.

În februrie 2020 președintele german reproșează Statelor Unite, Chinei și Rusiei că resping “până și ideea unei adevărate comunități internaționale”. La Bruxelles, binomul franco-german face eforturi considerabile să stingă foc după foc. Este anul în care Europa îi aude tot mai aproape de miezul ei pe naționaliști, iar granițele se închid mai ușor ca în 2015, când a lovit criza refugiaților. Și este abia începutul. Pandemia avea să testeze la maximum rezistența proiectului european.

La Washington Donald Trump anunță triumfalist, în 29 februarie, un acord cu talibanii despre care presa internațională relatează că ar putea pune capăt războiului din Afghanistan.

În martie omenirea vede cum președintele rus Vladimir Putin așează în inima Constituției heterosexualitatea și își asigură locul în fruntea statului până în 2036. În Arabia Saudită, prințul Mohammed bin Slaman își consolidează la rându-i puterea. Tot mai multe țări raportează cazuri de COVID-19, așa că aproape nimănui nu-i mai pasă că Phenianul testează două rachete balistice în Marea Chinei.

SUA și China se acuză aproape infantil de declanșarea pandemiei. Trump vorbește de virusul chinezesc, iar Beijingul sugerează că pacientul zero ar fi venit din America. Reticent în deciziile de până atunci, premierul britanic Boris Johnson face COVID-19.

Din martie și până astăzi, omenirea a intrat sub semnul bolii. Chiar și așa însă, o serie de alegeri devin vitale în unele state și produc schimbări de esență. Iar mișcări de protest social precum Black Lives Matter au potențialul de a influența anii ce vin, după cum explică, pentru Europa Liberă, Antonio Momoc, specialist în comunicare politică și decan al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București:

Alegerile din SUA

Alegerile din Statele Unite au avut loc pe 3 noiembrie 2020, iar 4 zile mai târziu mai multe posturi TV anunțau că Joe Biden a câștigat. În noaptea alegerilor Donald Trump s-a autodeclarat câștigător, apoi a acuzat că ar fi fost furat și că a avut loc o fraudă pe care niciunul dintre avocații săi nu a reușit să o dovedească niciodată.

În confruntarea cu criza generată de coronavirus de la începutul anului 2020, președintele Trump s-a numărat inițial printre negaționiști, apoi a minimizat periculozitatea virusului, a abordat superficial pandemia, pentru ca spre final de an să fie el însuși victima infecției simultan cu o creșterea alarmantă a numărului de decese din SUA. Comunicarea sa pe rețele sociale, ca Twitter și Facebook, cu care a intrat într-un război al declarațiilor după ce postările sale au fost marcate ca posibil mincinoase, atacurile repetate la adresa presei nefavorabile, confruntarea lui Trump cu statul paralel – deep state - și încurajarea în acest fel a teoriilor conspiraționiste, retorica, abordarea și stilul său au generat scăderea încrederii în autoritățile medicale și zădărnicirea eforturilor de combatere a răspândirii bolii, au încurajat conspiraționiștii și mișcarea anti-mască din lumea întreagă (inclusiv din România) și au constituit un model de populism pentru lideri iliberali din centrul și estul Europei cu care are în comun o anumită chimie.

În cei 4 ani de mandat Trump, clivajelor politice multidimensionale tradiționale (stat-biserică, centru-periferie, angajați-angajatori, rural-urban), li s-au adăugat, mai accentuat, clivajele naționalism-imperialism și izolaționism-globalizare. Se așteaptă ca administrația Biden-Harris, ceva mai previzibilă, să aducă mai multă consecvență decât incertitudinea din politica externă americană și din relațiile economice internaționale (vezi discușia cu privire la tarifele vamale mai mari asupra automobilelor și a altor bunuri importate de SUA din UE) din epoca Trump. Pentru România succesul electoral al lui Biden înseamnă și o victorie a unui om politic mai accesibil liderilor politici de la București, fostul vicepreședinte democrat având relații directe, interpersonale cu mulți politicieni de la București, cunoscând și înțelegând destul de bine România și situația din regiune.

În viitorul apropiat SUA așteaptă sprijin consistent din partea europenilor în razboiul comercial și tehnologic cu China, în schimb asteptările europenilor, mai ales al românilor, sunt legate de SUA sub aspectul politicii de securitate si de apărare, dar și de suport în războiul hibrid, informațional cu dezinformarea și propaganda anti-europeană cu origine în Rusia lui Putin. Administrația Obama-Biden a susținut în trecut politica de securitate a NATO pe flancul estic și în România sunt așteptări ca această politică să fie continuată și consolidată de administrația Biden-Harris. Cu Biden va avea loc și revenirea SUA în Acordul climatic de la Paris la care Trump a renunțat în 4 noiembrie, dar tema schimbărilor climatice nu este un subiect principal pe agenda de la București.

Alegerile din Republica Moldova

Prin alegerea Maiei Sandu, Republica Moldova a reușit ceea ce nici România și nici măcar SUA nu au reușit până acum: alegerea unei femei în cea mai înaltă demnitate în stat. Pe 24 decembrie 2020, după ceremonia de învestire, Maia Sandu va prelua funcția și va exercita pe deplin atribuțiile în calitate de Președintă a Republicii Moldova. Victoria categorică în alegerile din noiembrie atât în țară, cât și în diaspora, exprimă susținerea moldovenilor pentru proiectul Uniunii Eurpene și direcția pe care și-o doresc cei mai mulți dintre cetățeni.

Politica externă va avea o abordare diferită comparativ cu cea imaginată de Igor Dodon, care promitea în calitate de candidat denunțarea Acordului de Asociere cu UE și federalizarea Republicii Moldova (cu păstrarea armatei ruse pe teritoriul țării). Cei mai mulți observatori din România se așteapta ca victoria în alegerile prezidențiale de către Maia Sandu să genereze o relansare a relațiilor Republicii Moldova cu România, deorece România este parte a Uniunii Europene. O apropiere a Bucureștiului de Chișinău trebuie citită și ca o intensificare a relațiilor Uniunii Europene cu Republica Moldova.

Președinta Maia Sandu își propune să intensifice relațiile bilaterale cu vecinii, mai ales cu România, să reseteze agenda de asociere și integrare economică cu Uniunea Europeană și să relanseze parteneriatul strategic cu SUA. Jocurile pro-ruse ale lui Dodon care va încerca să influențeze din umbră și după 24 decembrie politica Republicii Moldova vor determina noi reacții ale etnicilor români din Moldova, dar și ale cetățenilor moldoveni care trăiesc în România și care vor acorda și mai mult sprijin pentru UE şi pentru România.

Alegerile din Belarus

În vreme ce Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu se declara ” îngrijorat” pe Twitter de violențele de stradă din Belarus și solicita în numele României respectarea drepturilor fundamentale ale omului şi încetarea violenţei, Putin și Xi Jinping îl felicitau pe Aleksandr Lukașenko pentru rezultatul alegerilor din Belarus și pentru câștigarea unui nou mandat. Publicul din România s-a solidarizat pe rețelele de socializare cu protestatarii din Minsk și a blamat reprimarea manifestațiilor populare și vărsarea de sânge.

Pentru scurtă vreme bielorușii au reamintit românilor de dictatura comunistă din care am ieșit acum 31 de ani, de drama prin care s-a trecut pentru a ieși dintr-un regim opresiv în care autoritățile sunt în stare de orice pentru a inhiba orice formă de opoziție, de exprimare sau de manifestare liberă. Valul de simpatie din România pentru protestarii din Minsk semnifică reacția unor oameni care s-au regăsit în acest curaj nebun de a-ți risca viața pentru libertate, care s-au recunoscut pe ei în speranța și entuziasmul care i-au determinat și pe români să iasă în stradă în decembrie 1989.

Ce trebuie sa învețe liderii politici din Black Lives Matter?

După ce 4 polițiști l-au omorât în bătaie pe George Floyd la Minneapolis, în mai 2020, a doua zi s-a declanșat un val de proteste în marile orașe din Statele Unite ale Americii și în alte state din lumea întreagă. Mișcarea Black Lives Matter a generat proteste pașnice și violente împotriva rasismului, a patriarhatulului, urii împotriva femeilor sau a minorităților. Proteste de solidarizare cu mișcarea Black Lives Matter au avut loc în iunie și la București, unde protestatarii au acuzat ura împotriva minorităților etnice sau sexuale, ura împotriva romilor, a maghiarilor sau a persoanelor LGBT.

În SUA au fost proteste pașnice, dar și revolte violente, până la vandalizarea unor statui și jafuri ale magazinelor de lux. Putem fi de acord că violența poliției nu are nicio justificare, la fel cum suntem de acord că jefuirea unor magazine nu rezolvă în niciun fel inegalitatea sau inechitatea sistemică. Dar revoltele violente din SUA au venit după nenumărate proteste pașnice împotriva rasismulului și a brutalității poliției care nu au condus la schimbări în sistem, nici la reforme structurale. Întotdeauna polițiștii suspectați de crime împotriva afro-americanilor au scăpat nepedepsiți. Violența protestelor BLM nu trebuie interpretată ca intenție premeditată a protestatarilor de a distruge orașe, ci cu răbdarea unor oameni care au ajuns la limită după ani la rând de eforturi inutile și militantism pentru dreptate și libertăți civile.

În contextul ascensiunii partidelor neo-naziste, a extremismului de dreapta (alt-right în America) a neofascismului european și a populismului de dreapta radicală, liderii politici ar trebui să înțeleagă că o serie de reforme se impun în poliție, în administrație, dar și în comunicarea publică a autorităților politice. Iar implementarea și comunicarea reformelor liberale în favoarea minorităților trebuie să asigure simultan majoritățile că măsurile nu sunt îndreptate împotriva lor. Cei mai mulți oameni din societățile democrate sunt moderați și toleranți, iar cetățenii acestor state cer drepturi și libertăți civile pentru toți. Democrația modernă este inclusivă și are nevoie de un stat puternic, neutru, care să apere drepturile tuturor, egalitatea de șanse și de tratament.

În România, în anul pandemiei, măsurile restrictive împotriva credincioșilor ortodocși, împotriva practicării unor ritualuri religioase, comunicarea arogantă a măsurilor sanitare (vezi Noaptea de înviere sau pelerinajele) i-au radicalizat pe cei care s-au simțit afectați și a generat suport pentru un partid care a pretins și a convins că le va apăra drepturile în Parlament.

Polarizarea extrema stângă - extrema dreaptă, izolarea în bule ideologice, lipsa de dialog real, discursul public tot mai radicalizat, fie el progresist, fie conservator, vor genera și mai multă intoleranță din partea ambelor tabere.

„Trei culori” a răsunat la Tg. Ocna de Ziua Națională
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:03 0:00
XS
SM
MD
LG