Linkuri accesibilitate

Centrala electrică de la Brazi, operată de OMV Petrom, repornită parțial. Unitatea ar urma să funcționeze de mâine la capacitate maximă


Centrala electrică OMV Petrom de la Brazi.
Centrala electrică OMV Petrom de la Brazi.

Instalația de producție electrică de la Brazi, aparținând companiei OMV Petrom, care contribuie cu aproximativ 10% la capacitatea totală de generare a energiei din țară, a fost repusă parțial în funcțiune vineri dimineață. Funcționarea fusese întreruptă din cauza problemelor de la lacul de acumulare Paltinu.

Reprezentanții OMV Petrom au confirmat pentru Europa Liberă că activitatea centralei a fost reluată la o capacitate de 300 MW. Centrala are o putere totală de 860 MW.

Potrivit OMV Petrom, pe 6 decembrie, începând cu ora 13:00, instalația va funcționa la nivel maxim.

Oprirea funcționării centralei a afectat producția națională de energie, iar autoritățile au pornit grupul 6 pe bază de lignit de la termocentrala Rovinari, parte a Complexului Energetic Oltenia, pentru a compensa lipsa de producție de la Brazi.

Centrala de la Brazi a fost oprită duminică, după ce nu a mai primit apă tehnologică în condiții optime pentru funcționare de la lacul Paltinu.

„Centrala electrică Brazi a fost oprită neplanificat din cauza debitului scăzut al apei tehnologice și a restricțiilor de apă, factori aflați în afara controlului companiei″, a transmis duminică OMV Petrom.

La barajul Paltinu, din cauza unei defecțiuni a fost nevoie de golirea controlate a lacului. Ulterior, ploile abundente au crescut turbiditatea apei care nu a mai putut fi furnizată nici populației, nici companiilor.

În urma acestei crize, peste 100.000 de persoane din 12 localități din Prahova și Dâmbovița au rămas fără apă potabilă.

De asemenea, stația de tratare Voila a fost oprită oprindu-se din cauza turbidității prea mari.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG