Un partid cu nume similar cu cel al Partidului Social Democrat, rezultat surprinzător
Partidul Social Democrat Unit (PSDU) – o formațiune cu un nume similar cu cel al Partidului Social Democrat – a obținut, după centralizarea buletinelor din aproximativ 66% din secții, peste 2% din voturi atât la Senat, cât și la Camera Deputaților.
PSDU are și o siglă asemănătoare cu cea a PSD. PSD are o siglă roșie cu trei trandafiri, iar PSDU o siglă mov cu trei lalele.
Partidul Social Democrat Unit (PSDU), fondat în 2023 și condus de Oana Crețu, avocat și antreprenor, promovează o doctrină creștină și social-democrată de centru-stânga, scrie Libertatea.
Numărarea s-a încheiat în peste jumătate din secțiile de vot
În peste jumătate din secțiile de vot din țară numărarea s-a încheiat și procesele verbale au fost centralizate de către Autoritatea Electorală Permanentă.
Potrivit acestor rezultate, despre care amintim că sunt parțiale, pe primul loc se situează PSD, urmată de AUR. De menționat că în secțiile din marile orașe numărarea nu s-a încheiat.
Vicepreședintele USR, Dominic Fritz: Prioritar este să construim o susținere sănătoasă pentru Elena Lasconi
Plasat pe locul trei potrivit sondajelor la ieșirea de la urne CURS, citat de Digi24, USR se află pe locul 4 potrivit rezultatelor oficiale parțiale, după numărarea a 40% din procesele verbale.
Ca și alți lideri politici, Dominic Fritz constată că majoritatea românilor a votat pentru menținerea direcției pro-occidentale a României. El insistă însă că acum prioritatea principală este ca Elena Lasconi, singurul candidat pro-occidental rămas în cursa din al doilea tur al alegerilor prezidențiale, să câștige pentru Palatul Cotroceni.
„În primul rând, mă bucur că românii au votat în număr așa de mare. Asta înseamnă că există o încredere, că votul fiecăruia cont contează. În al doilea rând, cred că este o veste bună totuși, că izolaționiștii și partidele extremiste nu au obținut o majoritate, ci există o majoritate clară a românilor, pentru a menține România pe un drum european”, spune vicepreședintele Uniunii Salvați România, Dominic Fritz.
Și el spune că așteaptă „rezultatele finale și ce majorități vor fi posibile” pentru USR.
„Important, bineînțeles, este să avem o majoritate nu doar pro-europeană, ci și o majoritate care își asumă niște reforme importante”, spune vicepreședintele USR.
El nu se grăbește să facă prognoze privind guvernarea înainte de rezultatul final.
„Nu începem astăzi să împărțim posturi în Guvern, nu măsurăm draperiile din Palatul Victoria sau în ministere. Acum, pentru noi este prioritar să construim o susținere sănătoasă pentru Elena Lasconi, singura variantă care poate să ne facă să nu cădem în capcana rușilor. Și apoi, bineînțeles, trebuie să vedem ce majorități există pentru reforme, dar nu posturile sunt acum prioritatea.”
Cât privește eventualele discuții care ar trebui purtate cu social-democrații pentru susținerea Elenei Lasconi în turul II, Fritz spune că se așteaptă ca Partidul Social Democrat, ca un partid care este integrat într-o familie europeană, de partide social-democrate, pro-europene, să nu ascundă faptul că singura cale să protejeze inclusiv interesele votanților PSD, să avem o economie sănătoasă, să putem plăti pensiile ș.a.m.d, mă aștept ca PSD să să-și asume această claritate.”
Victor Negrescu (PSD): „Am câștigat alegerile. PSD poate fi în centrul oricărei formule guvernamentale pe viitor”.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu, nominalizat în fruntea partidului după prezumtiva demisie a premierului Marcel Ciolacu, înfrânt în turul I al prezidențialelor, declară că „PSD poate fi în centrul oricărei formule guvernamentale pe viitor”.
Declarația, răspuns la una din întrebările colegului nostru Cezar Amariei, aflat la sediul PSD din București, vine în condițiile în care PSD este plasat pe primul loc în clasamentul alegerilor parlamentare inclusiv potrivit rezultatelor oficiale parțiale, după numărarea a mai mult de 31% din procesele verbale.
„Noi am mai câștigat alegerile și s-a întâmplat ca [în trecut] președinte în funcție să nu nominalizeze un prim-ministru PSD. Orice scenariu este pe masă. Nu aș vrea să vorbim despre guvernare, în prezent, PSD urmează să aibă câteva ședințe importante în care va analiza rezultatul alegerilor și modul în care se va poziționa pe viitor.”
„Sper ca celelalte partide democratice din România să vină cu un răspuns clar la revendicările și mesajele noastre. Trebuie să încetăm cu atacurile, o mare greșeală pentru ceea ce s-a întâmplat în România au fost aceste dispute permanente. Inclusiv ele au condus la creșterea partidelor extremist”, a mai spus Victor Negrescu.