Rezultatele din București. USR, pe primul loc
În București, după centralizarea buletinelor din peste 70% din secțiile de vot clasamentul arată astfel:
USR: 22,47% (Senat), 22,67% (Camera Deputaților)
PSD: 22,29% (Senat), 22,23% (Camera Deputaților)
PNL: 13,06% (Senat), 13,03% (Camera Deputaților)
AUR 12,58% (Senat), 12,99% (Camera Deputaților)
SOS 7,1% (Senat), 6,4% (Camera Deputaților)
Un partid cu nume similar cu cel al Partidului Social Democrat, rezultat surprinzător
Partidul Social Democrat Unit (PSDU) – o formațiune cu un nume similar cu cel al Partidului Social Democrat – a obținut, după centralizarea buletinelor din aproximativ 66% din secții, peste 2% din voturi atât la Senat, cât și la Camera Deputaților.
PSDU are și o siglă asemănătoare cu cea a PSD. PSD are o siglă roșie cu trei trandafiri, iar PSDU o siglă mov cu trei lalele.
Partidul Social Democrat Unit (PSDU), fondat în 2023 și condus de Oana Crețu, avocat și antreprenor, promovează o doctrină creștină și social-democrată de centru-stânga, scrie Libertatea.