50 de români cu vârsta mai mare de 100 de ani, așteptați la urne
Sunt 50 de români centenari înscriși pe listele electorale permanente din țară. Cel mai în vârstă, conform documentelor AEP, este un bărbat din Bârlad care ar avea 113 ani. Cea mai în vârstă femeie așteptată la vot e din Odobești, jud. Bacău și are 108 ani.
Din datele Autorității Electorale Permanente rezultă că sunt 30 de bărbați cu vârstă de peste 100 de ani înscriși în registrul electoral.
16 dintre ei au fix 100 de ani, șase – 101 ani, șase – 102 ani, unul – 104 ani și unul – 113 ani. Votanții centenari sunt din județele Bacău, Cluj, Covasna, Dâmbovițam Galați, Iași, Sălaj, București și Timiș. Doi trăiesc în străinătate, în Germania și Spania.
Decana de vârsta a alegătoarelor este o femeie de 108 ani din Tisa Silvestri, comuna Odobești din județul Bacău. Sunt opt votante de 100 de ani, cinci cu vârsta de 101 ani, două de 102 ani, trei de 103 ani, una de 104 ani.
Femeile trăiesc în județele Hunedoara, Teleorman, Ialomița, Dolj și în municipiul București, precum și în străinătate, în Australia și Franța.
Până la ora 15:30, 33,71% dintre români votaseră.
Pe grupe de vârstă, cei mai mulți votanții de până acum au între 45-64 de ani, urmați de cei peste 65 de ani.
De ce dă Poliția amenzi pentru postări pe Facebook în ziua alegerilor? Cazuri de la Timișoara, Brașov sau Neamț
Sâmbătă, 23 noiembrie, Uniunea Salvați România (USR) a reclamat hărțuirea pe care autoritățile centrale ar fi făcut-o asupra simpatizanților formațiunii și ai candidatului acesteia, Elena Lasconi.
Mai mulți simpatizanți USR din țară – Timișoara, Brașov, Piatra-Neamț – ar fi fost somați de polițiști să șteargă postări din online în care își exprimau opțiunea de vot sau distribuiseră postări ale partidului.
La Brașov, mama unui simpatizant USR a fost sunată de un polițist ca fiul ei să șteargă postări de pe TikTok, pentru a nu risca o amendă de 4.500 de lei.
De asemenea, la Timișoara, primarul Dominic Fritz a prezentat cazul unei femei dintr-o comună din județ care s-a ales cu un proces verbal de avertisment pentru că a distribuit o fotografie de promovare a Elenei Lasconi.
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și Poliția Română au reacționat rapid și au transmis că polițiștii au desfășurat acțiuni în țară pentru a se asigura că prevederea legală privind interzicerea propagandei electorale după încheierea campaniei – inclusiv în mediul online – este respectată.
Mai multe despre acest subiect, mai jos:
Ce spun votanții din Capitală
În București, sunt pe liste aproape 1,8 milioane de votanți și sunt peste 1.200 de secții de vot. La unele dintre ele, în jurul prânzului erau cozi.
Până la ora 15:00, au votat 523.358, adică 29,33% dintre alegători.
Reporterii Europa Liberă au discutat cu alegătorii.
Aglomerație la mai multe secții de votare din București
Aglomerație la mai multe secții de votare din București. Zeci de oameni erau, în jurul prânzului, la coadă la secțiile amenajate la Școala Gimnazială Herăstrău, din Sectorul 1. Cozi erau și la Colegiul „Grigore Moisil” de pe Bdul. Timișoara, Sectorul 6, dar și la secția 322 din Sectorul 2.
La Colegiul „Grigore Moisil” sunt amenajate patru secții de votare, iar pe listele permanente sunt înscriși 6.658 de alegători. Până la ora 13:30, dintre aceștia votaseră 1.286, iar pe listele suplimentare – alți 419.
La Școala Gimnazială Herăstrau, din Sectorul 1, sunt amenajate 12 secții de votare, cu peste 16.000 de alegători pe listele permanente. Până la ora 13:30, dintre aceștia votaseră 3.754 de oameni, iar alți 582 votaseră pe liste suplimentare.
Și la secția 322, de la Grădinița nr. 256 din Sectorul 2, era aglomerație duminică la prânz. Spre deosebire de alte scrutinuri, de această dată secția de vot a fost amenajată la etajul doi clădirii, spre nemulțumirea alegătorilor, mai ales a celor în vârstă.
În Municipiul București, până la ora 14:30, la alegerile prezidențiale votaseră 470.640 de persoane. Pe listele permanente sunt înscriși 1.784.153 de votanți.