Linkuri accesibilitate

Călin Georgescu se va confrunta în turul doi de scrutin al prezidențialelor cu Elena Lasconi, candidata USR.
Călin Georgescu se va confrunta în turul doi de scrutin al prezidențialelor cu Elena Lasconi, candidata USR.

LIVE Călin Georgescu și Elena Lasconi au ținut primele discursuri după calificarea în turul II. Marcel Ciolacu & Nicolae Ciucă au demisionat

update

Candidata USR, Elena Lasconi, a trecut luni dimineață pe locul doi în urma rezultatelor din primul tur, depășindu-l pe candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Nicolae Ciucă, candidatul PNL, se află pe locul cinci, după candidatul AUR, George Simion.

15:54 24.11.2024

Coaliția Vot Corect: 180 de sesizări de nereguli la vot până la ora 15:00

Coaliția Vot Corect a centralizat aproape 180 de sesizări de nereguli și incidente semnalate la vot, până la ora 15:00. Sesizările au venit de la observatori și cetățeni prin intermediul aplicației VoteMonitor, al call center-ului 0800 460 002 și al platformei online www.votcorect.ro.

Cele mai multe sesizări sunt despre limitarea sau îngreunarea accesului la vot la referendum pentru alegătorii din București. Au fost semnalate și alte nerereguli – care țin de nerespectarea procedurilor electorale, accesul dificil al observatorilor acreditați în secții de votare, implicarea directă a observatorilor acreditați de alte organizații în procesul electoral, continuarea campaniei electorale și publicarea de posibile exit polluri.

Potrivit datelor colectate prin aplicaţia VoteMonitor, deschiderea secţiilor a fost evaluată pozitiv (bună sau foarte bună) în 97% din cele aproape 200 de secţii observate, inclusiv în zilele de vineri şi sâmbătă (votul din străinătate).

Până la ora 13:30, desfăşurarea votării a fost evaluată ca bună şi foarte bună în 95% dintre cele peste 300 de secţii de votare vizitate de observatorii Vot Corect.

Observatorii au semnalat aglomeraţie la 20% din secţiile vizitate şi atmosferă tensionată în 5%. Persoane neautorizate au fost prezente în 7% din secţiile observate.

În opt cazuri, observatorii au semnalat că alegătorii au primit mai multe buletine de vot decât aveau dreptul, iar în două cazuri că li s-a permis să voteze fără documente de identitate corespunzătoare.

În 12% din secțiile observate a existat cel puțin un caz în care alegătorilor domiciliaţi în alte localităţi nu li s-a permis să voteze la alegerile prezidenţiale.

În Bucureşti, nu toate comisiile de votare au aplicat corect procedurile privind desfăşurarea referendumului, iar în 14 cazuri alegători care nu au avut reședința sau domiciliul în localitate au putut vota la referendum.

25% dintre secţiile vizitate nu sunt accesibile pentru persoanele cu dizabilităţi.

Printre cele mai frecvente probleme raportate sunt cele de la alegători care au dificultăți în a vota în București cu viza de reședință. Au fost cazuri în care alegători care și-au exercitat dreptul de vot la alegerile prezidențiale au fost împiedicați să voteze la referendum pe motiv că actele lor de identitate nu aveau adresa completă (carte de identitate provizorie), că au viză de reședință sau că aceasta fusese obținută recent. Printre secțiile unde au fost raportate astfel de probleme se numără 1148, 405, 410, 1080, 397, 112, 71, 564, 203, 83, 463 sau 96. Unele dintre aceste situații au fost soluționate după înaintea de sesizări sau contactarea birourilor electorale superioare.

În unele secții din București, Torino și Viena, accesul observatorilor a fost îngreunat prin solicitări nejustificate de documente suplimentare, cum ar fi copii după cartea de identitate sau acreditări în format diferit de cel cerut de lege. Printre secțiile unde au fost raportate astfel de probleme se numără și 321 (B) sau secția 253 din Rogova (Mehedinți). În secția 400 din Bolduț, Cluj, observatorul a fost intimidat, iar în acest caz a fost sesizat și biroul electoral județean.

La secția 411 (Mischii) din Dolj, observatori acreditați de organizații neguvernamentale (Millenium for Human Rights și Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului (OADO), s-au prezentat inițial din partea PNL și PSD. Un astfel de observator a fost văzut gestionând listele electorale, o practică nepermisă.

Mai multe sesizări primite de Coaliția VotCorect au semnalat cozi semnificative la mai multe secții de votare, dintre care și 484, 81 sau 167 (București). La secțiile 36, 40 și 41 din Bruxelles s-a raportat că mai mulți alegători au fotografiat buletinele de vot.

Au fost transmise mai multe sesizări privind continuarea campaniei electorale în ziua alegerilor, care se regăsesc pe pagina votcorect.ro. În unele cazuri, au fost transmise sesizări legate de alegerile parlamentare, unde campania este permisă.

La ora 12.30 pagina web România TV a prezentat posibile rezultate ale unor exit poll-uri, fapt care este interzis până la încheierea votării.

Lista integrală de sesizări primite pe platforma Vot Corect este disponibilă la https://votcorect.ro/prezidentiale-parlamentare-2024/sesizari.

16:07 24.11.2024

Ce știm despre ziua votului? Adriana Nedelea, în dialog cu jurnalista Andreea Pora și profesorii universitari Claudiu Tufiș și Sergiu Mișcoiu

16:43 24.11.2024

Alegeri prezidențiale 2024 vs. 2019. Poza la minut la ora 16:00. Prezența e mai mare anul acesta, au votat mai mulți tineri

36,74% dintre alegătorii cu drept de vot trecuseră pe la urne până la ora 16:00, pe 24 noiembrie, la turul 1 al alegerilor prezidențiale. Cu 3,3% mai mult față de primul tur de la alegerile din 2019 la aceeași oră. Și nu e singura diferență. Sunt mai mulți tineri sub 25 de ani care au votat până acum decât erau în urmă cu 5 ani.

Europa Liberă a analizat informațiile publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pe paginile de internet dedicate primului tur al alegerilor prezidențiale din 2019 și 2024.

Din punct de vedere al prezenței, anul acesta, până la ora 16:00 votaseră cu aproape 526.000 de alegători mai mult decât în 2019. În cifre absolute, prezența în 2019, la acea oră era de 6.093.433 de votanți, iar anul acesta e de 6.619.919.

Pe grupe de vârstă, cei mai mulți votanți, în ambele runde de alegeri, au între 45-64 de ani (aprox. 38%), urmați de cei peste 65 de ani - 26%.

Tinerii, cei cu vârste sub 25 de ani sunt mai mulți în 2024, procentual, decât în 2019 - 7,3% față de 6,6%. În schimb, anul acesta a scăzut numărul celor cu vârste între 25-34 ani care au trecut pe la urne până la ora 16:00 - 12,4% față de 11,8%.

Din punct de vedere al genului, în 2019 votaseră mai multe femei decât bărbați - 51,52% față de 48,48%. Și anul acesta femeile depășesc numeric numărul votanților bărbați dar diferența este mai mică - 50,36% față de 49,64%.

58% dintre votanți care trecuseră pe la urne, până la ora 16:00, în 2019, erau din mediul urban. Anul acesta procentul orășenilor care au votat este puțin mai mare - 58,87%.

16:46 24.11.2024

Rezultatele primului tur vor fi transmise în timp real

Vă reamintim că, în premieră, rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale vor fi făcute publice în timp real de către Autoritatea Electorală Permanentă.

Europa Liberă va publica rezultatele imediat ce acestea vor deveni disponibile.

Rezultatele vor fi disponibile în două etape. În primă fază - rezultatele parţiale provizorii până la ora 21:00, ora la care se închid urnele de vot.

Începând cu ora 21:00, pe măsură ce procesele verbale sunt trimise birourilor electorale judeţene, apoi verificate şi urcate în sistem, rezultatul va fi afișat instantaneu pe site-ul Biroului Electoral Central şi al Autorităţii Electorale Permanente.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG