Linkuri accesibilitate

Macedonia de Nord își alege președintele cu ochii la Uniunea Europeană


A woman votes during the presidential election in Skopje, North Macedonia, on April 24.
A woman votes during the presidential election in Skopje, North Macedonia, on April 24.

Alegerile prezidențiale sunt în desfășurare în Macedonia de Nord, transmite de la Skopje, serviciul balcanic al RFE/RL.

Cei 2,3 milioane de locuitori ai micuței țări balcanice sunt din ce în ce mai nerăbdători să o vadă aderând în sfârșit la Uniunea Europeană, după aproape două decenii de așteptări neîmplinite.

În cursa din 24 aprilie concurează șapte candidați, dar cei doi favoriți sunt actualul președinte, Stevo Pendarovski, de la Uniunea Social Democrată (SDSM) și Gordana Siljanovska-Davkova de la partidul naționalist VMRO-DPMNE.

Potrivit ultimului sondaj al Centrului de Cercetare Politică și Comunicații, Siljanovska-Davkova, care are 70 de ani, are un avans de 3,6 puncte față de Pendarovski, în vârstă de 61 de ani, al cărui SDSM este la putere din 2017.

Niciun candidat nu se așteaptă să obțină mai mult de 50% din voturi în primul tur, așa că este așteptat și al doilea tur de scrutin, în 8 mai.

Cei doi s-au confruntat și la ultimele alegeri, când a câștigat Pendarovski.

Votul se desfășoară într-o manieră ordonată și relaxată în capitala Skopje, potrivit oficialilor electorali.

„Este super organizat, totul funcționează”, a declarat Zlatko, un alegător care a cerut să nu-și dea numele de familie, pentru RFE/RL.

„Le doresc cetățenilor o zi reușită și să iasă și să voteze pentru Macedonia.”

Al doilea tur, care va avea loc în două săptămâni, ar coincide cu alegerile parlamentare și ar avea nevoie de prezența la vot a cel puțin 40% din cei 1,8 milioane de alegători.

Principalele subiecte ale campaniei au fost aderarea la UE, lupta împotriva corupției, consolidarea statului de drept și atenuarea sărăciei.

Candidată din 2005, Skopje a deschis discuțiile de aderare la UE abia în 2022, după ani de opoziție din partea Greciei și Bulgariei.

Disputa cu Grecia a fost soluționată în 2017, când țara a acceptat să-și schimbe numele din Macedonia în Macedonia de Nord, devenind ulterior membră a NATO în martie 2020.

Cu toate acestea, Bulgaria a continuat să blocheze discuțiile mai consistente de aderare la UE cu Skopie, dacă Macedonia de Nord nu modifică Constituția sa pentru a menționa o minoritate bulgară în preambul, o problemă foarte controversată din cauza istoriilor și culturilor suprapuse ale Bulgariei și Macedoniei de Nord.

O astfel de modificare constituțională ar avea nevoie de o majoritate de două treimi în parlament, ceea ce până acum nu a fost posibil în fața opoziției VMRO-DPMNE.

Printre ceilalți cinci candidați se afă și profesorul de drept Biljana Vankovska de la partidul de stânga Levica și doi etnici albanezi, ministrul de externe Bujar Osmani și Arben Taravari. Aproximativ un sfert din populația Macedoniei de Nord este de etnie albaneză.

Urnele de vot se închid la ora locală 19.00.

Nu sunt planificate sondaje la ieşirea de la urne, iar primele rezultate sunt aşteptate cel mai devreme pe 25 aprilie.

Alegerile din 3.480 de secţii de votare sunt monitorizate de aproximativ 320 de observatori internaţionali.

Cu relatările AP, AFP și dpa
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
XS
SM
MD
LG