Linkuri accesibilitate

Aleksei Navalnîi a declarat greva foamei în închisoare


Alexei Navalnîi, opozantul rus, înaintea unui apariții într-un tribunal din Moscova, 22 august 2019
Alexei Navalnîi, opozantul rus, înaintea unui apariții într-un tribunal din Moscova, 22 august 2019

Aleksei Navalnîi a declarat greva foamei, spunând că este lipsit de tratament medical adecvat, iar în rândul asociaților săi crește teama în legătură cu starea sa de sănătate. Săptămâna trecută, Navlnîi, în prezent încarcerat în Colonia corecțională nr. 2, unul dintre cele mai dure penitenciare din Rusia, a spus că nu a primit de la medicii din închisoare altceva decât Ibuprofen, în ciuda faptului că suferea de dureri acute de picioare și spate.

Într-o postare pe Instagram din 31 martie, el a spus că durerea severă s-a agravat și că și-a pierdut, într-o oarecare măsură, sensibilitatea la ambele picioare. „Am dreptul să chem un medic și să iau medicamente. Nu-mi dau nici una, nici cealaltă ”, a spus el în postarea care a fost publicată prin avocații săi.

Am declarat o grevă a foamei cerând respectarea legii și permisiunea ca un medic la alegerea mea să mă viziteze ... Așadar, stau aici, flămând, dar totuși cu două picioare.”

În plus, Navalny, în vârstă de 44 de ani, i-a acuzat din nou pe gardienii închisorii că l-au torturat prin lipsa de somn, trezindu-l de opt ori pe noapte pentru a verifica starea sa, chiar dacă în celulă există o cameră TV cu circuit închis.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Ned Price, a declarat că Statele Unite, aliații și partenerii săi au solicitat continuu eliberarea lui Navalnîi și vor continua să caute să-i tragă la răspundere pe cei responsabili pentru detenția și atentatele la viața acestuia.

„Am fost foarte clar că Aleksei Navalnîi este un prizonier politic”, a spus Price într-un briefing. „Detenția sa este motivată politic”.

Navalnîi, cel mai puternic critic al președintelui Vladimir Putin, a spus că, în ciuda suferințelor severe provocate de durerile de spate, autoritățile penitenciare nu „făceau nimic” pentru a-l îngriji în mod corespunzător.

Sute de medici ruși au cerut autorităților să ofere asistență medicală imediată politicianului de opoziție, pe fondul îngrijorărilor tot mai mari cu privire la starea sa de sănătate.

Cererea lor a venit după ce președintele Comisiei de supraveghere publică din regiunea Vladimir, unde se află închisoarea, la aproximativ 100 de kilometri de Moscova, a spus într-o declarație că o echipă medicală s-a întâlnit cu Navalnîi săptămâna trecută "pentru a afla despre problemele de sănătate și asigurarea tratamentului medical ".

"În timpul discuției, Navalnîi s-a plâns de durerea la picior și a cerut asistență medicală pentru a face injecții pentru a-și trata această durere", a spus Vyacheslav Kulikov în declarația din 28 martie.

El a spus că Navalnîi a fost capabil să meargă și nu a formulat alte plângeri, iar cererea sa de injecții a fost înregistrată oficial.

"Am cerut medicilor să acorde atenție acestui lucru și, în cazul în care este necesar, să efectueze un control medical suplimentar", a spus Kulikov.

O zi mai târziu, vicepreședintele comisiei, Vladimir Grigoryan, a declarat postului de televiziune Dozhd că Navalnîi se preface că e bolnav.

Grigoryan nu a putut să explice de ce crede că Navalnîi simulează boala și a oprit interviul când i s-a cerut să-și explice comentariile, spunându-i brusc intervievatorului: „La revedere, draga mea”.

Navalnîi a fost reținut pe un aeroport din Moscova în ianuarie imediat după întoarcerea de la Berlin, unde și-a revenit din ceea ce mai multe laboratoare occidentale au stabilit că este o încercare de otrăvire cu ajutorul unui agent nervos de tip Novichok.

Navalnîi a declarat că încercarea de asasinat, care i-a obligat pe medici să-l bage în comă indusă timp de câteva săptămâni, a fost comandată de președintele rus Vladimir Putin - o acuzație respinsă de Kremlin.
În februarie, un tribunal de la Moscova a decis că, în timp ce se afla în Germania, Navalnîi a încălcat condițiile de eliberare condiționată dintr-un caz de delapidare mai vechi, verdict care este considerat pe scară largă ca fiind motivat politic.

Pedeapsa de 3 ani și jumătate cu suspendare fost transformată în închisoare, deși instanța a redus-o la 2 ani și jumătate pentru timpul deja executat în detenție.

Încarcerarea lui Navalnîi a declanșat un val de proteste naționale și o represiune împotriva susținătorilor săi. Uniunea Europeană, Statele Unite și Canada au impus o serie de sancțiuni împotriva Rusiei cu privire la cazul Navalnîi.

XS
SM
MD
LG