Așa se cheamă și filmul lui Alexandru Belc, care i-a adus premiul pentru regie Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2022: Metronom. După premiera națională de la TIFF, am programat, inevitabil, acest interviu în exclusivitate pentru Europa Liberă. De unde, de altfel, a pornit totul.
Europa Liberă: „Aici Radio Europa Liberă". Intra apoi Rapsodia lui George Enescu...
Alexandru Belc: Îmi aduc aminte din arhivele de înregistrări, nu neapărat de acasă. Ai mei ascultau fără ca eu să aud vreodată. Eu, unul, am descoperit Europa Liberă mult mai târziu, în urma cercetărilor pe care le-am făcut.
Europa Liberă: Întrebam pentru că la Revoluție aveai 9 ani și jumătate. Deci, ceva amintiri despre comunismul românesc din anii '80 trebuie să fi păstrat.
Alexandru Belc: Mi-aduc aminte multe lucruri. Mi-aduc aminte că mergeam cu maică-mea, ea fiind învățătoare, la defilările patriotice, pe stadioane. Ea își coordona grupul ei de elevi. Mi-aduc aminte de un colonel sau ceva de genul ăsta, pe o bicicletă, colonelul Căpățână, care-i vorbea de sus maică-mii că n-a făcut ceva bine cu copiii. Iar mama s-a luat un pic la trântă cu el: „Cum îți permiți să vorbești de pe bicicletă cu o doamnă?". Și el a zis: „Pardon, cu o tovarășă".
Mi-aduc aminte de 1987, foarte bine, pentru că noi în Brașov locuiam pe Calea București și Uzina de camioane „Steagul Roșu" era, cumva, foarte aproape și auzeam un vuiet. Oameni mulți, în salopete groase, care mărșăluiau și strigau „Nu stați la balcoane, să muriți de foame". Și mi-aduc aminte că taică-miu s-a alăturat grupului și mama, normal, era foarte stresată, noroc că tata s-a oprit undeva înainte de a ajunge grupul în Piața Sfatului.
Și mi-aduc aminte atmosfera. Era destul de noroios totul. Mi-aduc aminte stațiile de autobuz și faptul că distanțele păreau foarte lungi. Mi-aduc aminte foarte bine Revoluția: ne mutam de la un etaj la altul, de la un vecin la altul - ba ni se strica nouă televizorul, ba li se strica lor, ba nu mai era transmisie... Cum vedeam la televizor că se întâmpla ceva care părea grav, taică-miu își smulgea firele de păr din barbă. Discutau, se aprindeau de la orice știre cu comuniști sau cu teroriști de la televizor.
Și-mi aduc aminte și întâmplări mici care, cumva, m-au marcat la momentul acela. Cum într-o zi ni s-a tăiat curentul și am urcat nouă etaje pe jos. Când am intrat în apartament, nu era presiune la apă și nu aveam nici gaze.
Europa Liberă: Combo-ul perfect din comunism.
Alexandru Belc: Exact. Am crezut, în ziua aia, că mama o s-o ia razna. Dar ăștia erau, în fond, anii '80. Trebuia să ai nervii tari ca să reziști. Ok, la noi în familie încercam să ne delimităm, cumva, de lumea de afară, încercam să ne prefacem că e bine. Dar nu, nu-mi aduc aminte cu nostalgie de anii ăia.
„Primul a fost dosarul lui Cornel Chiriac. Primele, de fapt."
Europa Liberă: Acțiunea filmului tău e plasată, însă, în altă perioadă a comunismului românesc. Oricum e dificil să recreezi, din principiu, România anilor '70, inclusiv din punct de vedere logistic. Sunt foarte curios, așadar, cum anume te-ai documentat. Ce surse ai consultat, ce arhive, cu cine ai vorbit?
Alexandru Belc: Am început, firesc, cu literatură. Apoi am început să studiez dosare de Securitate. Multe, chiar multe. Primul a fost dosarul lui Cornel Chiriac. Primele, de fapt, întrucât în cazul lui erau trei dosare. Am primit de la alți oameni, care au trăit povești similare cu cele ale personajelor mele, scan-uri cu dosarele lor de la Securitate, apoi am stat de vorbă la o cafea, la un pahar de vin și mi-au spus multe povești care întregeau atmosfera. Am discutat apoi, îndelung, cu Liviu Tofan, directorul Institutului pentru Istorie Recentă, care a lucrat și la Europa Liberă...
Reporter: Cu Neculai Constantin Munteanu?
Alexandru Belc: Cu el n-am apucat și nu e singurul cu care, din rațiuni organizatorice, n-am reușit să stau de vorbă. Am dialogat, în schimb, cu Mircea Udrescu, care a scris cărțile despre Cornel Chiriac, în fine, am reușit să formez, așa, un puzzle de povești. Iar ca research, am accesat tot ce am găsit la INA Mediapro, din Franța, mă refer la arhive video. Tot ce am găsit referitor la România din anii '70 și referitor la Europa anilor '60, întrucât tot ceea ce se trăia în România în perioada în care am plasat filmul meu era un fel de coadă, de siaj al anilor '60, de la muzică la vestimentație.
După care am căutat și pe la noi, la Arhiva Națională de Filme (ANF), apoi am accesat arhiva Europei Libere - iar în cazul emisiunii Metronom am ascultat tot ce s-a salvat, ce am putut găsi. Pe de altă parte, directorul de imagine a studiat fotografii din acea perioadă, filme de referință, precum Secvențe (Alexandru Tatos, 1982), pe care l-am studiat îndeaproape, cum arată ca imagine, ca format, ca lentilă și din punct de vedere cromatic, costume, frizuri, machiaj și așa mai departe.
„Nu-ți țineai corpul la fel. Nici capul. Poziția umerilor era alta când oamenii mergeau pe stradă."
Europa Liberă: A fost greu pentru actori să se adapteze? Întreb pentru că vorbim despre un complet alt context, alt model comportamental. Oamenii vorbeau altfel decât o fac azi. Și felul în care se mișcau ei pe stradă, de exemplu, era altul.
Alexandru Belc: Da, le-am spus toate astea. Nu-ți țineai corpul la fel. Nici capul. Poziția umerilor era alta când oamenii mergeau pe stradă.
Europa Liberă: În anii '80, pe care i-am prins eu, asta era din cauza fricii. Poate și a foamei, dar sigur din cauza fricii.
Alexandru Belc: Da, așa e. În fine, le-am arătat inclusiv filme de propagandă cu liceeni, produse de Studiourile Sahia.
Referitor la asta, am găsit niște materiale foarte interesante la INA Mediapro, pentru că în anii '70 francezii erau fascinați de modelul socialist din România și trimiteau des echipe aici, la București, sau pe litoral, ca să le ia oamenilor interviuri, pe stradă.
Care oameni, mai ales dacă era vorba de studenți, vorbeau atunci destul de bine franceza, mulți dintre ei, și era ușor să comunice cu jurnaliștii străini în prima jumătate a anilor '70, când încă li se permitea accesul în țară.
Francezilor le plăcea să filmeze mult la mare - pe plajă, la o discotecă, la o grădină de vară - unde era o atmosferă mai boemă. Ei bine, văzând aceste înregistrări mi-am dat seama cum arăta lumea tinerilor fără să fi trăit în mijlocul ei, atunci.
Reporter: Da, pentru că lumea din film e a părinților tăi. De la ei vine povestea?
Alexandru Belc: Nu, nu neapărat. Dar e adevărat că maică-mea avea atunci fix vârsta Anei, personajul meu din film. Și, evident, am vorbit cu mama despre cum erau fetele atunci, cum trăiau, cum iubeau și mi s-a părut interesant cum a văzut ea, apoi, filmul. A fost surprinsă și s-a regăsit în el. Pentru ea, cel puțin, Metronom a funcționat. Și chiar dacă părinții mei nu au inspirat, în vreun fel anume, filmul meu, știu că mama a trăit o poveste similară: primul ei iubit a plecat în Germania. Un sas, ea fiind din Brașov. Și i-a propus să plece cu el, dar ea n-a avut curajul ăsta, fiind foarte tânără.
„Sunt de părere că ne-a ieșit, în primul rând, un film despre libertate"
Reporter: Mai e comunismul o temă relevantă - nu vreau să spun actuală - pentru tinerii de azi, care sunt la vârsta eroilor tăi din film?
Alexandru Belc: Aș începe să răspund prin a-ți spune că eu, unul, m-am concentrat pe generația anilor 2000. Și după 2000. Mi-am zis că ar fi grozav ca ei să reprezinte publicul filmului nostru.
Dar am început, totuși, cu teamă. Aoleu, fac un film despre comunism, ce temă mare și anacronică, trăiam cu teama asta că nu mai interesează aproape pe nimeni comunismul. Una peste alta, și să vinzi un film despre comunism părea greu în 2022.
Dar sunt de părere că ne-a ieșit, în primul rând, un film despre libertate.
Iar tema asta, dincolo de faptul că e universală, este - îmi pare rău s-o spun - și foarte actuală. Sigur, e și un film despre alegeri, despre adolescență, despre dragoste, în fond. Așa l-am și împachetat, gândindu-mă fix la ei: tinerii, adolescenții care-l vor vedea la cinema.
Reporter: Ai bifat deja suficiente proiecții cât să tragi niște concluzii, să-ți dai seama dacă chiar ți-a ieșit ce-ți doreai?
Alexandru Belc: Nu, nu încă. Cert e că la proiecția din Piața Unirii, de aici, de la TIFF, au fost cu precădere tineri. Fiind în aer liber, s-a comentat, n-a plecat nimeni, vibe-ul a fost pozitiv.
Și cred că asta se datorează, în parte, și faptului că în mod deliberat nu am făcut uz de clișee comuniste. Nu am arătat cozi la lapte, nu s-a tăiat curentul în film, nu umblă nimeni cu căruciorul de butelie pe stradă, nu mi-am transferat amintirile pe ecran. N-am filmat în blocuri socialiste, dimpotrivă, am încercat să comunic, inclusiv vizual, faptul că nu ar trebui să confundăm comunismul anilor '80, care a fost terifiant pentru toți, cu cel din prima decadă a anilor '70, când încă existau, foarte vizibile, semnele sociale și chiar economice ale unei anumite anumite deschideri.
Și cumva referindu-mă la perioada asta de tranziție, de la emiterea Tezelor din iulie, anul fiind 1971, până în momentul în care ele chiar au intrat în vigoare, am încercat să arăt că oamenii încă sperau, încă gustau, în anumite grade, o formă de libertate.
Reporter: În fond, în 1972 România se afla, încă, în siajul Primăverii de la Praga.
Alexandru Belc: Exact. Prin urmare, mi-am permis să mă joc altfel, cu scenografia, cu situațiile, chiar și cu costumele și cu locațiile, filmul fiind plasat în apartamente interbelice, care sugerează o anumită idee de tranziție. În fine, e alt comunism decât cel pe care l-am trăit în anii '80 pentru că, pur și simplu, și la modul istoric era altul.
„În timpul proiecției, la Cannes, în sală era o liniște deplină, îi auzeam doar respirând."
Reporter: Remarc, altminteri, că filmul tău are un timing bun și e lansat într-un context în care societatea românească e din nou pregătită să vorbească despre comunism. Nu mă refer doar la războiul din Ucraina, care a readus în discuție imperialismul sovietic. Ci inclusiv la o decizie care a venit, deunăzi, chiar din Statele Unite: Curtea Supremă a revocat dreptul la avort al femeilor, permițând astfel statelor americane să-l interzică. Sesizezi că suntem doi decreței care vorbim, în 2022, despre asta?
Alexandru Belc: Da. Și-mi pare rău să remarc că ai dreptate. Dar știi cum merg lucrurile - care sunt greu de programat și greu de finanțat, mai ales în breasla mea. Eu, unul, am început acum cinci ani să mă gândesc la povestea asta din Metronom. Apoi m-am apucat de lucru, fără să știu exact când anume termin. S-a nimerit să ieșim cu filmul acum, în acest context despre care n-am nicio îndoială că l-a ajutat să iasă, cumva, în față. Și-mi dau seama că atunci când vorbești despre libertate și, mai ales, îngrădirea ei, un film despre comunism devine actual.
Reporter: Așa a și fost perceput, la Cannes?
Alexandru Belc: Aș zice că francezii, cel puțin - întrucât publicul de la Cannes e în general de multe naționalități - sunt în continuare fascinați de postcomunism. Și au organ pentru poveștile de dragoste, deci, una peste alta, i-am nimerit. În timpul proiecției, la Cannes, în sală era o liniște deplină, îi auzeam doar respirând.
Reporter: O să închid firesc, pe undeva, la modul utilitar, întrebându-te unde și când anume pot vedea filmul tău, în cinema, spectatorii români care n-au venit la TIFF.
Alexandru Belc: Metronom va fi lansat în România cândva în octombrie, o să iau ca reper perioada în care se petrece Les Films de Cannes à Bucarest. Dar filmul are deja un circuit de vară, fiind programat la Piatra Neamț, la Tulcea, în Deltă, la Festivalul Anonimul, și la Timișoara. După care, la toamnă, intră în toate cinema-urile din țară, mă rog, acolo unde mai sunt cinematografe.
Reporter: Și ultima întrebare: unde va fi distribuit Metronom, worldwide?
Alexandru Belc: Filmul va intra în cinematografele din Franța în ianuarie 2023.
Dar mă bucur mult să remarc că agenția care se ocupă de filmul nostru, Pyramid Films, l-a distribuit deja în Spania, Portugalia, Italia, Grecia, Benelux, în fostele țări din Iugoslavia și în Canada.
Fiecare țară, fiecare teritoriu își face strategia cum crede de cuviință: decide să bage filmul în cinematografe de artă sau în proiecții publice.
Cât despre festivaluri, încă nu e anunțat oficial, dar filmul va merge la Sarajevo, apoi la Film Fest Gent, în Belgia, și chiar acum, în perioada asta, e la un festival în Croația.
Interviu realizat de Dragoș Vasile
