Profesoara a fost selectată datorită metodelor ei creative de predare a muzicii, dar și a eforturilor de a răspândi printre mii de copii educația muzicală.
Absolventă a Conservatorului din Iași, Ana-Maria Rusu, este profesoară de 18 ani. A co-fondat platformele Mai multă Educaţie Muzicală în Şcoli şi Grădiniţe şi www.edumuzicala.ro, care au sute de resurse şi idei pentru a adapta metodele de educaţie muzicală la alte materii, ce sunt accesate de mii de profesori de la toate materiile.
Pentru a acoperi norma didactică, Ana-Maria Rusu predă educaţie muzicală la două școli: la Colegiul Naţional „Unirea” şi Şcoala Gimnazială nr. 5 „Anghel Saligny” din Focşani.
Recent, a creat un ghid de activităţi pentru integrarea elevilor refugiaţi din Ucraina la orele din şcolile din România.
Ana-Maria Rusu a publicat „Aritmetica sunetelor”, o carte-enciclopedie despre educaţia muzicală pe înţelesul tuturor.
Profesoara de muzică colaborează cu Cantus Mundi şi dirijează coruri de elevi amatori şi a avut inclusiv olimpici şi foşti elevi de-ai ei care au devenit muzicieni sau profesori.
Într-un interviu pentru Europa Liberă, profesoara spune de ce muzica este una din materiile cele mai iubite în școlile unde predă și cum vede ea că trebuie să te apropii de noile generații de copii.
Despre manele, Ana-Maria Rusu are lecții speciale prin care le arată copiilor care sunt diferențele dintre melodiile care dispar în 6 luni și muzica clasică de sute de ani.
1. Europa Liberă: Ce reprezintă recenta nominalizare în Top 50 profesori din lume pentru dumneavostră?
Ana-Maria Rusu: E o recunoaștere, nu știu neapărat eu dacă să spun validare, că nu simțeam și nu simt nevoia să fiu validată de altcineva. Dar personal, pentru mine, este o recunoaștere a faptului că ceea ce fac eu contează și că este văzut și de alți ochi mai proaspeți.
E o recunoaștere a muncii mele de 18 ani, pe care au văzut-o și alții.
2. Europa Liberă: Cum e să predai în școlile din România?
Ana-Maria Rusu: Pot să vorbesc din punct de vedere personal, ca profesor care predă muzica. Mie îmi place foarte tare să merg la școală.
Acuma să nu aveți impresia că sunt tot timpul doar simțire, doar trăire, doar bucurie. Am și eu momentele mele, dar adunându-le și trăgând linie, îmi place foarte tare ceea ce fac și nu am luat niciodată în calcul o altă meserie.
Eu asta mi-am dorit mereu și sunt genul de profesor care a intrat în sistemul de învățământ pentru că și-a dorit și pentru că i-a plăcut tot timpul să fie în contact cu copiii.
3. Europa Liberă: Cu alte cuvinte, putem spune că profesoratul, la fel ca muzica, ține de vocație? Dar avem multe exemple de profesori care par că nu-și iubesc meseria.
Ana-Maria Rusu: Da, ține de vocație, cu siguranță. Dar să știți că nu este doar la noi, e destul de prezent fenomenul în lume.
Meseria de profesor nu este o opțiune ofertantă. Este una dintre ultimele opțiuni pentru mulți absolvenți de facultate. Și asta probabil datorită consumului emoțional, care este uriaș, e un stres mare și un consum emoțional mare.
Probabil nici financiar nu este răsplătită această meserie pe măsura efortului depus. Și responsabilitatea pe care o ai ca profesor este mare, pentru că, la urma urmei, ții în mână viitorul unei țări și asta nu e chiar atât de simplu.
4. Europa Liberă: Spuneați că să fii profesor nu e ușor nicăieri. Dar în România ce vi se pare cel mai greu în învățământ?
Ana-Maria Rusu: Nu m-am gândit la asta, dar dacă m-aș gândi acum rapid, cred că poate faptul că generațiile de copii se schimbă și e foarte greu să ții pasul. Noi îmbătrânim, dar vin generații pe care nu reușești poate să le înțelegi. Au cu totul alt tip de gândire, conexiunile le fac altfel și-ți vine destul de dificil să te conectezi cu ei imediat și să te asiguri că ei chiar înțeleg, pentru că e un alt tip de copil. Nu mai sunt copiii ăia pe care-i aveam eu în primul an, acum 18 ani.
Copiii trăiesc în alte timpuri, percep mai mult vizual sau în secvențe mult mai scurte, datorită rețelelor sociale.
Pe noi profesorii nu ne învață nimeni cum să ne adaptăm acestor timpuri și acestor tipuri de copii. Cred că asta este cel mai dificil: să ne adaptăm maniera de predare sau de evaluare în funcție de tipul lor de învățare, dar tipul lor particularizat.
Acum acești copii trăiesc în alte timpuri și pentru ei informația este altfel percepută. Ei o percep mai mult vizual sau în secvențe mult mai scurte, datorită rețelelor sociale care au apărut și au luat amploare. Și nouă ca profesori poate ne vine destul de greu să înțelegem asta. Asta cred că este problema cea mai gravă, restul cred că sunt rezolvabile.
5. Europa Liberă: Ce faceți cu elevii care nu vă ascultă?
Ana-Maria Rusu: Eu predau o materie foarte ofertantă. De aceea spun că poate nu reprezint un reper sau un model, pentru că eu am și norocul acestei materii grozave care este muzica.
Nu pot să zic neapărat că am elevi care nu mă ascultă, dar sunt elevi care se plictisesc sau cărora li se pare neinteresant, dar tot datorită acestei materii eu pot ușor să lucrez cu copiii. Alți colegi de-ai mei probabil întâlnesc mai multe probleme.
6. Europa Liberă: Astă-vară a fost o dezbatere despre faptul că la Festivalul Untold au fost mulți copii care au fost la concertul cântărețului de manele Gheboasă. Le vorbiți copiilor și despre manele?
Ana-Maria Rusu: Am lecții speciale, mi-am creat niște materiale, chiar dacă programa școlară nu prevede, în care le arăt un istoric al acestor genuri muzicale și concluzionez către final cu valorile pe care ei le promovează și insist foarte mult acest pe acest lucru. Le spun:
„Copii, ascultați tot ceea ce vi se pare că vi se potrivește și orice gen în care voi vă regăsiți, dar vedeți, fiți foarte, foarte atenți la ce valori promovează fiecare dintre ele”.
Și facem și testul timpului. Ascultăm o piesă pe care ei o ascultau acum șase luni, dar care, brusc, nu mai e la modă, versus o piesă de Beethoven sau de Mozart pe care cu toții o cunosc. Și își dau seama că una are 250 de ani, alta are doar șase luni. Ce s-a întâmplat între timp? Facem un fel de analiză comparată și așa copiii își dau seama că-s niște lucruri acolo.
7. Europa Liberă: Concret, ce le spuneți despre manele? Ce definiție le dați pentru manele?
Ana-Maria Rusu: Le spun că este un gen din subcultura românească, care este foarte facil și este mult mai ușor de abordat decât o creație a literaturii muzicii culte.
Nu e rolul meu să le interzic sau să le spună ce să asculte, ci să le arăt ceea ce există în lumea asta mare.
E ca și cum ai alege să te uiți la un film de artă sau la o telenovelă. Alegi ceea ce este mai ușor, nu este problema asta. Eu le spun copiilor că nu am nicio problemă dacă ei se regăsesc într-un gen și se bucură de el, să se bucure.
Rolul meu este acela de a-i educa muzical. Rolul meu este să îi educ muzical și să le arăt ceea ce există în afară de ceea ce ascultă ei și li se pare familiar, iar decizia le aparține lor.
Sunt curente trecătoare sau nu. Dar acest sub-gen muzical face parte din cultura balcanică și nu e rolul meu să le interzic sau să le spun ce să asculte, ci să le arăt ce există în lumea asta mare și, mai ales, să nu se identifice cu anumite tipuri de valori promovate în anumite genuri.
Cred că asta foarte important și astfel, de la vârste destul de mici, ca profesor, formezi un copil cu discernământ.
Ei ascultă aceste genuri pentru că vor să adere la un grup, că-l aud pe social media sau că pur și simplu îl ascultă acasă cu părinții. Asta noi nu putem controla. Ceea ce putem controla la noi este o minimă cultură muzicală pe care o clădim și o formăm în copii timp de o generație de patru ani.
8. Europa Liberă: Ce vă îndeamnă să găsiți metode creative de predare?
Ana-Maria Rusu: Nevoile pe care le identific eu, pe care încerc să le acopăr. Eu nu am metode, nu am inventat nimic. Pur și simplu am acoperit niște nevoi, cum m-am priceput, și le-am folosit ca să îmi fie mie și copiilor bine, copiii să înțeleagă din clasă.
Nu aveam metode speciale, aveam o geantă și o boxă la mine și a trebuit să găsesc tot soiul de abordări care să nu plictisească.
Știți bine că nimeni nu deschide un caiet de muzică acasă, iar eu sunt foarte OKcu asta, pentru că mă asigur că a înțeles din clasa ceea ce trebuie sau ceea ce vreau eu să înțeleagă.
Și atunci, n-am nicio metodă. Pur și simplu am acoperit niște nevoi pe care tot eu le-am identificat.
Nu aveam metode speciale, aveam o geantă și o boxă la mine și a trebuit să găsesc tot soiul de abordări care să nu plictisească.
9. Ce înseamnă să studiezi la un instrument? Cât de important este?
Ana-Maria Rusu: Înseamnă disciplină, rigoare, înseamnă exercițiu. Sunt lucrurile de care se cam fuge acuma și de asta școala e grea. Fără exercițiu, fără disciplină și fără rigoare nu poți face nimic.
Nu există altă metodă, doar exercițiu.
Un instrument muzical îți formează acest lucru, pe lângă faptul că-ți lărgește orizontul și cultura, sau îți oferă anumite beneficii sociale.
Dacă știți să cânți la chitară într-un parc, automat ești mai popular. Cred foarte mult în exercițiu. Fără exercițiu nu faci nimic. Nu există altă metodă, doar exercițiu. Asta te învață un instrument.
10. Ce i-ați sfătui pe ceilalți profesori, colegi ai dumneavoastră, în privința predării?
Ana-Maria Rusu: Să aibă cultura muncii temeinice. Să nu se blazeze odată cu vârsta, că e și asta o problemă. Poate te lași copleșit de timpuri, de vremuri, de tipuri de copii. Să rămână curioși.
Până la urma urmei, dincolo de salarii, peste 15 ani nu știm dacă vom mai avea pe cine angaja aici. Nu știm dacă al meu copil sau nepoții mei vor avea învățător, profesor de fizică sau de română sau de mate, pentru că nu e tentantă meseria.
Sper ca prin această nominalizare, pe care nu am sperat-o și nici n-am așteptat-o, prin puterea exemplului poate că un copil sau doi sau trei se gândesc „uite, ia să mă duc și eu să încerc să fiu profesor”.
