Linkuri accesibilitate

Lucian Heiuș și-a anunțat pe Facebook demisia de la șefia ANAF


Președintele demisionar al ANAF, Lucian Heiuș
Președintele demisionar al ANAF, Lucian Heiuș

Lucian Heiuș a demisionat luni de la conducerea Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF).

„Mi-am înaintat astăzi demisia din funcția de președinte al Agenției Naționale de Administrare Fiscală. A fost o onoare pentru mine să conduc această instituție și le mulțumesc colegilor mei pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în acest an”, a scris Heiuș pe pagina sa de Facebook.

El spune că este mulțumit că ANAF a reușit să atingă cu succes toate jaloanele stabilite prin PNRR și toate obiectivele asumate prin programul de guvernare și că în 2022, ANAF a colectat la buget 353,3 miliarde lei, cu 58 miliarde mai mult față de anul precedent, și să ramburseze TVA de 27,99 miliarde lei, față de anul anterior când s-au rambursat doar 24,34 miliarde de lei.

Demisia lui Heiuș survine pe fondul criticilor aduse ANAF că n-ar fi făcut performanțe cu privire la colectare. rim-ministrul Ciucă a pus pe seama marilor contribuabili gaura de 20 de miliarde de la buget.

Datele ANAF obținute de Europa Liberă arată că datoriile marilor contribuabili au scăzut, iar mare parte din datorie provine de la companiile de stat.

El și-a exprimat regretul că nu poate duce până la capăt procesul de modernizare a ANAF și proiectele începute, dar nu a oferit niciun motiv pentru demisia sa.

Heiuș spune că în mandaul său au fost făcute 50.979 de verificări la contribuabili persoane juridice şi fizice în urma cărora s-au stabilit sume suplimentare în valoare totală 3.688,5 milioane lei.

De asemenea, spune demisionarul, au fost făcue 25.274 verificări documentare la contribuabili persoane juridice şi fizice, în urma cărora au fost stabilite sume suplimentare în valoare totală de 554,2 milioane lei.

În aceeași perioadă, inspectorii de la antifraudă fiscală au cuantificat/estimat implicaţii fiscale, reprezentând TVA, impozite, contribuţii sociale şi de sănătate și alte creanţe de 2.471,1 milioane lei și au sesizat organele de urmărire penal pentru prejudicii de 621,8 milioane de lei.

De asemenea, au fost emise decizii de impunere, pentru 1.904 entităţi, cu o valoare totală de 604,9 milioane de lei, spune fostul șef al ANAF.

Potrivit înțelegerii dintre PNL și PSD, cele două mari partide partenere la guvernare, conducerea Fiscului revine partidului care nu deține Finanțele.

Or, odată cu rocada dintre PSD și PNL pentru funcția de premier, Finanțele vor reveni liberalilor, iar ANAF va fi preluat de PSD.

În prezent, „rotativa” este blocată de greva cadrelor didactice.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG