Cu o săptămână înainte de data limită a negocierilor, starea de incertitudine în care e de mai bine de trei sferturi de an combinatul siderurgic Liberty Galați ar putea fi prelungită de deciziile principalilor doi creditori.
Prin ANAF și Exim Banca Românească, statul român are de recuperat de la colosul industrial cele mai mari sume - peste 400 de milioane de euro. Motiv pentru care votul celor două instituții, de acceptare sau nu a planului de reorganizare, este unul decisiv.
„ANAF nu aprobă planul, iar Exim Banca Românească a ridicat unele obiecții față de conținutul planului și față de unele prevederi ale sale, tocmai cu scopul de a conserva posibilitatea de recuperare a creanțelor”, a transmis Ioana Dogioiu, purtătoarea de cuvânt a Guvernului, la solicitarea Europei Libere.
Întrebările referitoare la situația combinatului au fost adresate în contextul în care există, din septembrie 2025, un Comitet interministerial pentru protejarea intereselor statului la combinatul siderurgic Liberty Galați - aproape jumătate de miliard de euro, de care vorbeam mai sus.
Conform reprezentantei Guvernului României, obiecțiile și propunerile de îmbunătățire a planului de restructurare au fost transmise cătreCombinatul de la Galați este din martie 2025 în concordat preventiv, o formă juridică premergătoare insolvenței., Euro Insol și CITRL.
Reprezentanții celor două companii nu au oferit un punct de vedere referitor la felul în care au votat principalii creditori, ANAF și Exim Banca Românească.
„În funcție de răspunsuri, va fi exprimat un vot oficial față de forma finală a planului până la data limită a negocierilor pe această temă”, a mai transmis, pentru Europa Liberă, purtătoarea de cuvânt a Guvernului.
Conform acesteia, termenul limită (26 ianuarie a.c.) poate fi prelungit cu încă 30 de zile, dacă este cazul.
„Planul de reorganizare a Liberty Galați nu a fost respins, perioada de negociere a planului nu a ajuns încă la final”, a subliniat Dogioiu situația de fapt la acest moment.
Contactați de Europa Liberă, reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Exim Banca Românească nu au oferit un punct de vedere.
Întrebați dacă, în cazul respingerii planului de reorganizare, va mai fi susținută licitația internațională de vânzare a combinatului sau se va merge spre procedura de faliment, nici reprezentanții Euro Insol, nici cei ai CITR nu au oferit un punct de vedere.
Dialog între conducerea combinatului și autoritățile locale
Cu activitatea principală suspendată din septembrie 2025, moment în care majoritatea celor 3.000 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic, combinatul Liberty Galați trece prin cel mai delicat moment al existenței sale.
Conform unei raportări interne de săptămâna trecută, document consultat de Europa Liberă, activitatea din combinat se limita la pază și colectarea unor materiale care să fie vândute, pentru a se mai achita măcar o mică parte din datoriile curente. Se făceau eforturi inclusiv pentru plata câtorva procente din salariile pentru noiembrie, și așa diminuate de șomajul tehnic.
După trei zile de greva foamei în fața principalei căi de acces în combinat, un angajat în vârstă de 35 de ani a fost dus vineri, 16 ianuarie, la spital, după ce a început să prezinte simptome de hipotermie.
În acest context, membrii conducerii executive a Combinatului și reprezentantul sindicatului reprezentativ s-au întâlnit luni, 19 ianuarie, cu autorități locale, la sediul companiei.
Comunitatea gălățeană a fost reprezentată de Andreea Naggar, prefectul Județului, Ionuț Pucheanu – primarul municipiului Galați, Marius Niculae – director A.J.O.F.M. și Bogdan Trandafir – director I.T.M. Galați.
„Discuțiile s-au concentrat, în principal, pe problematica plății salariilor restante, precum și pe identificarea măsurilor care trebuie adoptate pe termen scurt și mediu pentru protejarea angajaților din punct de vedere social”, a declarat Andreea Naggar, prefectul județului Galați, pentru Europa Liberă.
„Am abordat oportunitatea unor modificări legislative care să permită reluarea activității combinatului, cu impact direct asupra menținerii locurilor de muncă. Vorbim despre mii de salariați care depind în mod direct de această sursă de venit, iar protejarea acestora este esențială, la fel ca menținerea activității pe platforma siderurgică.”
„În acest context, este imperativ să fie identificate, într-un termen cât mai scurt, soluții viabile și sustenabile care să permită reluarea activității și stabilizarea situației economice și sociale”, a mai spus Naggar.
Instituția Prefectului din Galați a transmis premierului și Comitetului Interministerial încă de săptămâna trecută o solicitare pentru a ști ce măsuri au fost luate până acum și care sunt perspectivele. „Ne dorim să vină cei din Comitet la Galați, să vadă situația, la fața locului”, a mai spus Naggar.
Varianta licitației internaționale
Unul dintre principalele puncte din noul plan de reorganizare propus de administratorii concordatari vizează vânzarea activelor de producție la o licitație internațională.
Suma despre care se vorbește este de 690 de milioane de euro și sunt deja vehiculate numele a patru potențiali cumpărători.
Acțiunile vin în contextul în care Liberty Galați este, din luna martie 2025, în concordat preventiv, cu datorii totale generale în prezent de 662 milioane de euro.
450 de milioane de euro sunt către instituții de stat, în cea mai mare parte către Exim Banca Românească (292 milioane de euro) și ANAF (cu aproximativ 120 de milioane de euro), la care se adaugă și altele, mai mici, cum ar fi Direcția de Taxe și Impozite a Primăriei Galați, cu 8 milioane de euro.
În cazul în care principalii creditori sunt de acord cu vânzarea, pot fi organizate licitații. Dacă nu se înscrie nimeni la prima licitație, va fi organizată o a doua, la care se va porni de la un preț cu 40% mai mic decât cel inițial.
Sub această valoare nu se va mai coborî ulterior, conform planului de restructurare al combinatului, întocmit de administratorii concordatari, Euro Insol și CITR, și semnat de directorul general al Liberty Galați, Ajay Aggarwal.
În cazul în care nu va exista un cumpărător, ar putea urma falimentul.
Noul plan de restructurare prevede împărțirea principalelor active în trei grupe:
– capacitățile de producție, pentru care prețul de pornire este de 690 milioane de euro;
– Stadionul Oțelul Galați – preț de pornire: 3,5 milioane euro;
– clubul social – preț de pornire: 1,1 milioane de euro.
Deși există deja cel puțin patru competitori interesați de partea de producție, este luată în calcul și varianta în care niciunul nu s-ar înscrie la prima licitație.
În acest caz, prețurile de pornire s-ar reduce la 407 milioane euro pentru combinat, 2,5 milioane de euro pentru stadion și 750.000 de euro pentru clubul social.
Careul de investitori
Varianta vânzării la licitație este propusă de administratorii concordatari în contextul în care acționarul principal – Liberty Holdco Galați – nu a adus capital nou, necesar pentru susținerea producției.
Conform noului plan de restructurare, patru sunt investitorii care și-au manifestat deja interesul:
- UMB Steel, controlat de familia omului de afaceri Dorinel Umbrărescu,
- grupul internațional de companii miniere și metalurgice Metinvest BV, controlat de miliardarul ucrainean Rinat Ahmetov,
- VAN Company din Irak,
- Jindal Steel, a treia companie ca producție de oțel din India.
„În privința primelor două companii, reprezentanții acestora au finalizat un proces de due-diligence (investigare, analiză și evaluare amănunțită a unei companii – n.r.) tehnic, prin prezența unui număr mare de specialiști în combinat.
De asemenea, reprezentanții companiei irakiene VAN Company au efectuat o vizită în cadrul combinatului, urmând a transmite la Galați în viitorul apropiat o echipă tehnică”, se arată în noul plan de restructurare.
Problemele Liberty Galați
Din 5 martie 2025, Liberty Galați este în situație de concordat preventiv, o formulă premergătoare falimentului, care permite o eventuală înțelegere cu creditorii și eșalonarea datoriilor.
Din 13 august 2025, și subsidiara Liberty Tubular este în concordat preventiv.
În decembrie 2023, Liberty Galați a primit de la Exim Banca Românească (controlată de stat, prin Ministerul Finanțelor) un împrumut de 142 de milioane de euro. Fondurile erau destinate repornirii Furnalului 5, singurul rămas funcțional în combinat, și relansării activității.
Combinatul ar fi trebuit să producă 172.000 de tone de oțel/lună, nivel considerat suficient pentru ca societatea să își acopere costurile curente, însă fără a putea să înceapă plata datoriilor restante.
Pentru asta, ar fi trebuit să producă mai mult.
Nu s-a întâmplat.
Pe 11 decembrie 2024, statul român, prin Exim Banca Românească, acorda Liberty Tubular Products Galați S.A. un alt credit, în valoare totală de până la 150 de milioane de euro.
Liberty Tubular Products Galați S.A deține laminorul de țevi sudate, este controlat în proporție de 99,99% de Liberty Galați și se află tot pe platforma combinatului.
Activitatea industrială trebuia reluată din ianuarie 2025, iar producția țintă de oțel era prevăzută la 172.000 tone pe lună, prag de la care combinatul își poate acoperi cheltuielile de operare curente și ar putea începe plata datoriilor restante.
Abia în iunie 2025 a început faza de încărcare a furnalului, care a funcționat doar o lună.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.