În doar 43 de zile, Azerbaidjan și-a recâștigat teritoriul din regiunea separatistă Nagorno-Karabah, formată din șapte districte din munți, care fuseseră ocupate de separatiștii armeni încă de la începutul anilor `90, după căderea Uniunii Sovietice.
Analiștii spun că trei factori explică de ce Azerbaidjan a avut succes pe câmpul de luptă acum, spre deosebire de războiul de acum aproape 30 de ani, când a pierdut în fața Armeniei: tehnologia, tacticile și Turcia.
Sprijinul Turciei pentru Azerbaidjan a transformat acest război într-unul „diferit calitativ față de precedentele ciocniri”, consideră Alex Melikișvili, analist la HIS Markit Country Risk. El spune că prezența avioanelor de luptă F-16 turcești la baza aeriană de la Ganca, al doilea mare oraș azer, a fosti „o confirmare tangibilă” că echilibrul geopolitic din Caucazul de Sud s-a înclinat în favoarea Azerbaidjanului.
Tehnologie de război superioară
Deși Azerbaidjan nu a publicat situația pierderilor sale, nu a ascuns faptul că a folosit drone de ultimă generație, cumpărate din Turcia și Israel, pentru a-și desfășura atacurile aeriene și a spiona câmpul de luptă.
Imaginile din drone, publicate de ministerul Apărării azer după ce luptele au izbucnit pe 27 septembrie, arată distrugerile făcute de aparatele fără pilot ale azerilor: tancuri, artilerie și fortificații ale armenilor, distruse – inclusiv un sistem de apărare antiaeriană rusesc de tip S-300.
Margarita Karamian, o veterană armeană a războiului din 1992-1994, din orașul Hadrut, spune că a fost șocată când a văzut formațiile de până la 30 de drone ale Azerbaidjanului, care „întunecau cerul” deasupra flancului de sud-est din Nagorno-Karabah, în timpul primului atac al ofensivei azere.
Karamian recunoaște cu greu că a fost „un război diferit” față de cel din anii 90, iar forțele etnice armene din enclavă, inclusiv fiul și soțul ei, au trebuit să învețe rapid să se ascundă în subteran, în fața atacurilor cu drone.
Prima lecție care reiese din ciocnirile azero-armene este vulnerabilitatea unităților terestre tradiționale în fața conceptelor și capabilităților avansate de luptă cu drone.Can Kasapoglu, analist turc
Forțele armene au fost pur și simplu „copleșite de superioritatea tehnologică a Azerbaidjanului pe câmpul de luptă”, spune Can Kasapoglu, directorul programului de securitate și apărare de la EDAM (Centrul pentru Studii Economice și de Politică Externă din Istanbul).
Forțele armene au fost lipsite de „senzori adecvați, acoperire cu capabilități electronice sau armamente anti-dronă”, pentru a se apăra în fața aeronavelor fără pilot azere, arată Kasapoglu.
„Prima lecție care reiese din ciocnirile azero-armene este vulnerabilitatea unităților terestre tradiționale – formațiuni blindate, mecanizate și motorizate, în fața conceptelor și capabilităților avansate de luptă cu drone”, arată Kasapoglu.
Prin urmare, analistul spune că forțele armene au fost forțate rapid într-o „retragere neregulată și nedisciplinată”, de pe pozițiile liniei de front, pe care o fortificaseră de-a lungul „liniei de contact”, încă din 1994, când conflictul precedent se încheiase printr-un armistițiu.
„Articolele bazate pe informații din surse deschise au identificat în jur de 175 de lupte pierdute de forțele de ocupație armene în Nagorno-Karabah”, în decurs de doar o lună, mai arată Kasapoglu.
Fuad Șahbazov, analist azer la Centrul pentru Comunicații Strategice din Baku, arată că Armenia „a putut să aibă doar armament rusesc, primind transporturi de arme din Rusia”, iar Azerbaidjan a avut marele avantaj al superiorității tehnologice.
„Între 90-95% din arsenalul său (al Armeniei) este format din armamente fabricate în Rusia. Însă Azerbaidjan a reușit să își diversifice arsenalul, importând arme din Turcia și Israel”, a spus Șahbazov, pentru Europa Liberă.
Azerbaidjan și-a folosit fondurile provenite din exporturile de petrol și gaze pentru a cumpăra în ultimii zece ani arme din țări membre NATO. Achizițiile au inclus sisteme de blocare a radarelor din Spania, artilerie din Cehia și drone Bayraktar din Turcia.
„Dronele Bayraktar pot purta patru rachete, produse de asemenea în Turcia, rachete ghidate cu laser. Aceste drone au fost folosite în Libia și Siria, unde s-au dovedit foarte eficiente împotriva armamentelor rusești”, mai explică analistul azer.
„În Siria, aceste drone au distrus foarte ușor sistemele antiaeriene rusești, precum S-300 și S-400”, a mai spus analistul.
În Libia, câteva zeci de sisteme anti-aeriene Panțir-1S rusești au fost distruse recent de drone turcești Bayraktar TB2 și Anka-S, acestea din urmă fiind dezvoltate de TAI.
„Acest lucru a provocat un scandal în Rusia, pentru că Turcia a produs arme care pot lovi foarte ușor toate sistemele de apărare antiaeriană care au fost promovate de Rusia ca fiind cele mai eficiente sisteme antiaeriene din lume”, arată Șahbazov.
Analistul turc Kasapoglu spune că avantajul tehnologic nu a venit însă doar de la dronele de luptă și de supraveghere cumpărate de Azerbaidjan. Turcia a transferat la Baku și „o doctrină completă de război robotizat și un concept al operațiunilor”.
„În mod curios, campania cu drone a Azerbaidjanului a semănat puternic cu Operațiunea Spring Shield a Turciei, împotriva armatei siriene Araba, de la începutul lui 2020”, scrie Kasapoglu într-o analiză publicată de Jamestown Foundation.
Operațiunile militare azere „au copiat modul de luptă al forțelor armate turcești din timpul operațiunii Spring Shield”, arată Kasapoglu. Acest lucru reiese din felul în care artileria și lansatoarelor de rachete multiple ale Azerbaidjanului au lucrat „în strânsă coordonare cu sistemele de aeronave fără pilot, însărcinate cu strângerea de informații, de ținte și evaluarea pagubelor din luptă”.
„A doua mare asemănare a fost vânătoarea sistematică a apărării mobile antiaeriene a inamicului”, mai arată Kasapoglu.
Analistul azer Șahbazov adaugă că Azerbaidjan a reușit să expună apărarea antiaeriană a Armeniei, sacrificând o flotilă de avioane biplane Antonov AN-2, de origine sovietică, pe care „probabil le-a cumpărat din Ucraina”.
Fabricate la sfârșitul anilor 40, aceste avioane sovietice sunt folosite acum mai ales la stropirea culturilor agricole sau pentru a stinge incdendii de pădure. Sunt considerate inutilizabile în războiul modern.
Cu toate acestea, spune analistul Șahbazov, Azerbaidjanul și-a modificat aeronavele Antonov AN-2, astfel încât să poată zbura teleghidat, la altitudini joase, deasupra pozițiilor antiaeriene ale Armeniei.
„Le-au camuflat ca să arate ca dronele. Armenii au postat clipuri video cu ceea ce credeau că sunt drone, pe care le-au doborât cu antiaeriana lor. Dar ce se întâmpla de fapt era că de câte ori armenii loveau un AN-2 cu antiaeriana, dronele adevărate ale azerilor, aflate la altitudine mai mare, puteau să identifice pozițiile cu precizie și să le distrugă pe toate cu ușurință”, arată analistul azer.
Tactici NATO de comando
Nu doar armamentele high-tech și doctrina luptei robotizate au fost împărtășite de Turcia Azerbaidjanului. Filmările de luptă de pe platforme precum Telegram, postate din câte se pare de soldații azeri, arată cum Baku a învățat tacticile folosite de forțele coaliției americane împotriva talibanilor din munții Afganistanului, de după 2001.
În aceste operațiuni, trupele NATO nu se grupau cu miile, conform metodelor de război convențional din secolul 20. Strategia venea cu complicații logistice, de aprovizionare a liniilor vulnerabile la atacurile de gherilă. De-a lungul teritoriului afgan și a graniței de 3.300 de kilometri cu Pakistanul, au fost trimise în teritoriul taliban mici unități de comando americane, care aveau misiuni de „căutare și distrugere” (search and destroy).
Fiecare echipă comando era un amestec de circa 10 militari, combinând forțe speciale americane, vânători de munte, pușcași marini, luptători Navy SEAL sau trupe paramilitare ale spionajului CIA.
Lucrând împreună cu soldații din armata afgană aflată în descompunere, aceste trupe comando foloseau un echipament denumit SOFLAM (Special Operations Forces Laser Acquisition Marker), pentru a ținti pozițiile talibane din munții afgani. Când un comando punea ținta laser cu SOFLAM pe o țintă talibană, avioanele de luptă ale coaliției puteau să detecteze semnalul și să lanseze bombe JDAM ghidate cu laser direct asupra țintelor.
În ofensiva Azerbaidjanului din Nagorno-Karabah, atunci când au fost create breșe în liniile de apărare armene, după atacurile inițiale cu drone, s-au infiltrat echipe de comando azere în păduri și au ocupat poziții în jurul orașelor și satelor, pentru a avansa în teritoriu.
În Hadrut, cu câteva zile înainte ca cele două părți să pornească lupta, rezidenții etnici armeni vorbeau că au văzut „bărbați străini, nu armeni”, care se infiltraseră în casele părăsite și erau deja prezenți în oraș. Descrie ca fiind „grupuri de sabotori” atât de Baku, cât și de Erevan, echipele de comando azere au putut să ofere coordonate de țintă din pozițiile lor, direcționând tirurile Azerbaidjanului cu rachete, obuze sau din aer.
Forțele speciale azere s-au antrenat în academiile militare ale Turciei și ale Pakistanului pentru mulți ani. Am văzut această tactică în acest război.Fuad Șahbazov, analist azer
Mustafa Hajibeyli, un veteran armean al războiului din anii 90, a povestit pentru Europa Liberă că tacticile par să fi fost repetate în tot acest război de către forțele de la Baku, care ocupau orașele și satele de pe flancul sudic al Nagorno-Karabah, de-a lungul graniței cu Iranul, „forțând inamicul să predea orașele fără mari lupte”.
„Au făcut așa în Fuzuli (Varanda) și Caybrayil (Jrakan), preluând controlul munților din jur și încercând să taie căile de acces către orașe – forțând inamicul să părăsească fortificațiile și să fugă”, a explicat Hajibeyli.
Analistul azer Șahbazov arată și el că tacticile de comando folosite de forțele SUA și NATO în Afganistan au fost preluate de Azerbaidjan în acest război din Nagorno-Karabah, cel mai probabil la încurajarea armatei turce, care a jucat un rol-cheie în Afganistan.
„Forțele speciale azere s-au antrenat în academiile militare ale Turciei și ale Pakistanului pentru mulți ani. Am văzut această tactică în acest război”, spune Șahbazov, pentru Europa Liberă.
„Azerbaidjan a învățat lecții din pierderile suferite în anii 90 și din războiul de patru zile împotriva Armeniei, din 2016. De data aceasta, spre deosebire de acele lupte, Baku a lansat grupuri mici de sabotori, care au fost foarte active pe linia de contact. Dacă înțelegi această tactică, poți vedea urmele ei în multe clipuri video care au fost postate pe social media, de pe câmpul de luptă”, explică analistul.
„Este pentru prima oară când Azerbaidjan a folosit atât de multe forțe speciale. Și le-au folosit în aceste mici grupuri militare de sabotori, pentru a-i forța pe armeni să cedeze”, arată Șahbazov.
(Au contribuit birourile Europa Liberă din Azerbaidjan și Armenia).
Facebook Forum