Procurorii americani și-au intensificat investigația cu spectru larg privindu-l pe Elliott Broidy, un important colector de fonduri pentru campania președintelui Donald Trump, ceea ce arată că Departamentul de Justiție (DOJ) nu și-a pierdut interesul în privința influențelor străine asupra administrației, potrivit The New York Time.
Elliott Broidy a fost vicepreşedinte al Comitetului de strângere de fonduri pentru Trump în campania electorală și este cel care l-a invitat pe fostul lider PSD, Liviu Dragnea la petrecerea de învestire a actualului preşedinte american. O serie de conexiuni dintre Broidy și fruntași ai PSD, inclusiv cu actualul ministru al Apărării au ieșit la iveală în ultimii doi ani.
The New York Times notează că în ultimele luni autoritățile SUA au percheziționat biroul din California de Sud al lui Broidy și au ridicat documente care-l privesc de la un fost partener de afaceri și de la comitetul care a pregătit inaugurarea actualei președinții. A fost cerut și ajutorul autorităților din România pentru investigarea asociaților cu care Broidy a colaborat pentru a obține contracte în sfera informațiilor militare, a căror valoare potențială ar fi putut urca până la 65 de milioane de dolari.
Ei au inculpat totodată patru persoane care au colaborat cu dl Broidy la planuri de influențare a administrației, inclusiv în favoarea unor interese din Asia, Orientul Mijlociu și Europa. Deși acuzațiile împotriva a trei dintre asociații dlui Broidy nu au legătură cu colaborarea lor cu el, cei mai mulți au fost chestionați în privința relațiilor pe care le-au avut cu americanul, conform mai multor surse apropiate anchetei pe care le citează NYT.
Luate la un loc, toate acestea indică o creștere a presiunii asupra dlui Broidy. Și evidențiază totodată întrebările judiciare generate de eforturile lui de a obține avantaje în afaceri în săptămânile frenetice de după alegerea lui Trump, iar ulterior de a influența politicile noii administrații privind Orientul Mijlociu, unde urmărea să obțină contracte de sute de milioane de dolari.
Ancheta survine într-un moment în care DOJ și-a întețit activitatea de aplicare a legislației privind lobby-ul străin și continuă să cerceteze dacă bani străini au fost canalizați ilegal sper Comitetul care primește donațiile electorale sau comitetul inaugural al președinției luiTrump.
Avocații dlui Broidy susțin că el nu a făcut nimic care să necesite și activități de lobby. Unul dintre ei, Chris Clark, a afirmat luni într-un e-mail că respinge drept „complet falsă” ideea cum că clientul său s-a folosit de relațiile sale cu dl Trump pentru a-și promova afacerile, mai scrie NYT.
În cursul campaniei electorale din 2016 și a transferului de putere care i-a urmat, puțini dintre agenții de influență din establishment aveau legături cu Trump, fapt ce a creat un vid care a conferit o influență enormă grupului relativ mic de persoane capabile să demonstreze că aveau relații reale cu noul președinte.
Cu toate că dl Broidy a susținut inițial un șir de contracandidați republicani ai lui Donald Trump la prezidențiale, el s-a alăturat cu entuziasm campaniei Trump atunci când devenise clar că el va fi candidatul ales de partid.
După ce a strâns fonduri pentru campania lui Trump, Broidy a devenit vicepreședinte financiar al comitetului inaugural al noului președinte american, ajutându-l să colecteze suma de 107 milioane de dolari, care a doborât toate recordurile.
Broidy, care în 2015 a cumpărat o firmă de informații militare numită Circinus, și-a făcut reclamă la accesul pe care-l are la președintele Trump și la inaugurarea lui în fața unor guverne - potențiali clienți răspândiți prin lume -, incluzând și unele cu un istoric detestabil, reiese din zeci de interviuri și mii de documente furate din conturile dlui Broidy și oferite unor publicații, inclusiv pentru The New York Times.
Cu trei săptămâni înainte de inaugurare, Broidy a trimis prin e-mail mult râvnitele invitații la evenimente inaugurale unor oficiali angolezi. Le-a trimis concomitent și o versiune de propunere conform căreia Angola ar fi urmat să plătească Circinus cu până la 64 de milioane de dolari în decurs de cinci ani pentru servicii de securitate. Angolezii au trimis o plată de 6 milioane de dolari către Circinus cu trei zile înainte de inaugurare, arată corespondența, deși compania nu a mai primit de atunci și alte plăți de la Angola, conform unor apropiați ai lui Broidy.
The New York Times mai scrie că unul dintre oficialii angolezi invitați de dl Broidy, André de Oliveira João Sango, la acea dată directorul serviciului de spionaj extern al țării, a fost identificat de emisiunea TV „The Weekly” a The Times pe covorul roșu la un dineu la lumina lumânărilor la care a participat și dl Trump, în noaptea de dinaintea inaugurării. Alt invitat din Angola, João Lourenço, a fost ales între timp președintele țării.
La dineul informal din săptămâna inaugurării care a avut loc la Trump International Hotel de lângă Casa Albă, dl Broidy i-a făcut cunoștință dlui Trump cu doi politicieni din România, de la care Circinus căuta să obțină contracte evaluate la peste 200 de milioane de dolari.The New York Times menționează că unul dintre politicienii români, Liviu Dragnea, se confrunta atunci cu acuzații penale de corupție, care între timp au și dus la o condamnare la trei ani și jumătate de închisoare.
Domnii Dragnea, Lourenço și Sango se numără printre indivizii al căror nume figurează în citația trimisă în aprilie comitetului inaugural al dlui Trump.
Ambasadele României și Angolei din Washington au refuzat să răspundă la solicitările de a comenta. Însă mai multe publicații românești au relatat că DOJ a cerut sprijin autorităților din România pentru a strânge informații de la Dragnea și alte persoane cu privire la vizita lor la Washington în săptămâna inaugurală.
În citație mai este numit și Denis Sassou-Nguesso, vreme îndelungată, președinte al Republicii Congo, care este acuzat că își finanțează o viață de lux de la bugetul public. El a fost invitat de Broidy la câteva evenimente din săptămâna inaugurală, inclusiv dineul cu lumânări, în vreme ce Circinus căuta să facă afaceri în țara lui. Afacerile n-au mai ajuns să se materializeze, iar dl Sassou-Nguesso nu a dat curs invitației la festivitățile inaugurale, conform unor apropiați ai dlui Broidy.
Comitetul inaugural s-a conformat citației, a declarat o persoană familiarizată cu comitetul. Existența citației a fost dezvăluită în premieră de The Wall Street Journal, ea fiind emisă de parchetul federal din Brooklyn.
Un apropiat al dlui Broidy a respins ideea că citația reprezintă o intensificare sau o extindere a anchetei privindu-l pe dl Broidy. Persoana a afirmat că pe parcursul ultimului an dl Broidy a făcut obiectul unei anchete efectuate de secția de integritate publică a Diviziei Penale a DOJ, folosindu-se de un mare juriu constituit la Washington.
Secția de integritate publică a emis la finalul anului trecut o citație adresată lui Lisa Korbatov, o activistă conservatoare din Los Angeles care a colaborat la aranjamentul dlui Broidy cu guvernul angolez, solicitându-i documente legate de dl Broidy, Circinus și alte companii, conform unei surse familiarizate cu ancheta.
Dar, fapt ce evidențiază suprapunerea activităților diverșilor procurori federali, dna Korbatov figurează și în citația parchetului din Brooklyn trimisă comitetului inaugural. În aceeași situație se află și alți doi asociați ai dlui Broidy implicați în aranjamentul cu Angola - Dolapo Asiru, un bancher californian de investiții originar din Nigeria, și Nickie Lum Davis, o colectoare de fonduri pentru partide politice care l-a angajat pe cunoscutul avocat Abbe D. Lowell pentru a o reprezenta.
Dna Davis și dl Broidy au mai intrat în atenție și ca urmare a unei alte anchete conexe efectuate de secția de integritate publică a DOJ - investigația privind o presupusă schemă de spălare a milioane de dolari în SUA pentru a-l ajuta pe excentricul finanțist malaez cunoscut drept Jho Low să pună capăt unei anchete a DOJ.
Un alt personaj implicat în investigație, artistul și afaceristul Pras Michel, a fost inculpat în mai pentru conspirație pentru canalizarea a milioane de dolari din banii dlui Low în campania prezidențială din 2012. Dl Michel, fost membru al Fugees, o formație acum defunctă de hip-hop și a pledat nevinovat.
Procurorii i-au cerut informații cu privire la ce a făcut dl Broidy pentru a-l ajuta pe finanțist, conform unei persoane familiarizate cu ancheta.
Avocații dlui Broidy au declarat că el nu a făcut niciodată lobby pe lângă administrația Trump pentru suprimarea investigației privind fondul malaez.
Alți doi asociați ai dlui Broidy au cooperat cu procurorii după ce ajunseseră să fie implicați în ancheta procurorului special Robert S. Mueller III privind ingerințele rusești în alegerile prezidențiale din 2016.
The New York Times precizează în final că Rick Gates, care a fost plătit cu cel puțin 125.000 de dolari de Broidy pentru sfaturi privind cum să se descurce cu administrația Trump, a pledat vinovat de conspirație și pentru declarații false date FBI. Iar George Nader, un consilier politic al conducătorului de facto al Emiratelor Arabe Unite, care a ajutat compania dlui Broidy să câștige contracte de cel puțin 200 de milioane de dolari cu țara bogată în petrol din Golf, a cooperat cu echipa dlui Mueller înainte de a fi arestat luna trecută pentru pornografie infantilă.
Facebook Forum