Linkuri accesibilitate

Ungaria nu-l va aresta pe Putin dacă va intra pe teritoriul său

 Ungaria a semnat și ratificat Statutul de la Roma care a creat Curtea Penală Internațională (CPI), care a emis vineri un mandat de arestare în care îl acuză pe Putin de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.

Ungaria nu l-ar aresta pe președintele rus Vladimir Putin dacă ar intra pe teritoriul său, a declarat joi șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, susținând că nu ar avea temei juridic.

Ungaria a semnat și ratificat Statutul de la Roma care a creat Curtea Penală Internațională (CPI), care a emis vineri un mandat de arestare în care îl acuză pe Putin de crime de război pentru deportarea ilegală a sute de copii din Ucraina.

Întrebat dacă Putin va fi arestat în cazul în care ar veni în Ungaria, șeful de cabinet al președintelui ungar, Gergely Gulyas, a spus într-o ședință de informare că Statutul de la Roma nu a fost inclus în sistemul juridic maghiar.

„Ne putem referi la legea maghiară și pe baza acesteia nu îl putem aresta pe președintele rus, întrucât statutul CPI nu a fost promulgat în Ungaria”, a spus Gulyas.

Întrebat, el a spus că guvernul său „nu a luat o poziție” cu privire la mandatul de arestare emis împotriva lui Putin.

„Aceste decizii nu sunt cele mai norocoase, deoarece duc lucrurile către o escaladare ulterioară și nu spre pace, aceasta este părerea mea subiectivă personală”, a adăugat Gulyas.

Putin, al treilea președinte în exercițiu care a primit un mandat de arestare emis pe numele său de CPI, este puțin probabil să ajungă în instanță în curând. Dar mandatul înseamnă că ar putea fi arestat și trimis la Haga dacă ar călători în orice stat membru al CPI.

Rusia nu a făcut un secret din programul său în baza căruia a dus mii de copii ucraineni în Rusia, dar l-a prezentat ca pe o campanie umanitară de protecție a orfanilor și a copiilor abandonați în zona de conflict.

Rusia, care nu este parte la CPI, a negat în mod repetat acuzațiile conform cărora forțele sale ar fi comis atrocități în timpul invadării Ucrainei.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG