Rusia actuală nu mai are în comun cu cea a lui Petru cel Mare și a urmașilor săi decît monumentele care împânzesc Moscova și Sankt Petersburg-ul și, poate, un soi de cult al țarismului, ce l-a înlocuit pe cel al lui Lenin și al „tovarășilor” lui...
Gidon Kremer are dreptate. Valorile și „Rusia lui”, despre care vorbea săptămâna trecută cu ocazia concertului special dat la Dresda, menit să atragă atenția asupra conflictului din Ucraina de est și a muzicienilor care susțin orbește politica Kremlinului, nu sînt cele ale lui Vladimir Putin. Gogol, Dostoievski, Cehov și marii muzicieni ruși, de la Ceaikovski la cel ce i-a fost profesor, David Oistrah, nu au alcătuit sfera culturală în care și-a îmbăiat tinerețea și gândirea actualul șef al statului de la Moscova.
Violonistul Gidon Kremer, leton și evreu, format în cultura rusă, își formulează gîndirea mai puțin tăios decît scriitoarea Herta Müler, a cărei tinerețe a fost martelată de alți demoni. Scriitoarea spunea recent în Statele Unite, că oamenii din Europa de Est sînt sătuli pînă peste cap numai la ideea Kremlinului de a reînvia Uniunea Sovietică. Ea nu se adresează intelectualității ruse, ci direct despotului, căruia îi cere imperativ „să creeze condiții normale, pentru ca oamenii să-și pună dinți și să-și cumpere pantofi…” Este ca și cum i-ai cere lui Vladimir Putin, păstrînd proporțiile, să se transforme într-un soi de… Petru cel Mare pentru mujici…
Numai că Rusia actuală nu mai are în comun cu cea a lui Petru cel Mare și a urmașilor săi decît monumentele ce împînzesc Moscova și Sankt Petersburg-ul, înainte de toate, și, poate, un soi de cult al monarhiei, al țarismului, ce l-a înlocuit pe cel al lui Lenin și al „tovarășilor” lui din ultima sută de ani. Cu o paranteză: rușii nu-și dărîmă monumentele și dacă statuia lui Dzerjinki a fost mutată din centrul Moscovei, într-un parc special expoziție a sculpturilor comunismului, statuia și numele lui Lenin își au în continuare numeroase întrupări, de la un Sovhov pe marginea autostrăzii ce conduce de la aeroportul internațional Domodedovo la Moscova, pînă la Biblioteca de Stat Rusă din centrul capitalei.
La St. Petersburg, a cărui inscripție la intrarea în oraș este dublată de numele „Leningrad, oraș erou”, placa memorială pentru Dzerjinski coexistă cu aceea, de exemplu, a fostului primar Anatoli Sobciak și cu un muzeu al democratizării ce îi poartă numele, iar Lenin „trăiește” în circa 90 de întrupări – mi s-a spus -, în numeroase din tipicele lui întruchipări statuare sovietice și în zeci de forme în… ciocolată. Lenin și ai lui, pînă și Stalin (sub formă de statuete și gravat pe tricouri), rămîn, undeva, ai impresia, o rezervă…
Dar, nu dinții și încălțările sînt lucrurile de primă importanță pe care rușii le așteaptă de la liderii lor. Lucrul poate fi ușor constatat mergînd pe străzile orașelor, cît și urmărind diversele sondaje sociologice. Acestea din urmă semnalează toate că, într-o societate dinamică, a cărei occidentalizare este vizibilă la tot pasul - inclusiv prin centre stomatologice și cele mai diferite magazine de pantofi, pentru toate buzunarele -, o majoritate a tineretului, a populației active în general, susține necondiționat linia politică a liderului de la Kremlin. Ba chiar, îmi spunea cineva la Moscova, Putin ar fi considerat cel mai „bun” președinte pe care l-au avut rușii din anii ’80 încoace.
Ce le oferă el în schimb este, la prima vedere, un soi de cultură în pas cu timpurile, cea asociată Internetului și întreprinderii private. Nu am văzut multe orașe mari în Occident unde accesul liber la Internet să fie atît de răspîndit ca la Moscova, ajungînd pînă în vagoanele metroului în zona largă a centrului capitalei. Un tineret care, altfel, nu pare să se deosebească aproape prin nimic în comportament de cel occidental; cu o singură excepție, nicăieri în lume nu am văzut atîția tineri, aproape numai tineri, vizitînd marile muzee de artă.
Dar, fără îndoială, tineretului, ca și populației active în general, îi este inoculată și o bună doză de cultură naționalistă, de identitate atotputernică, și o informație bine gătită și dirijată, grație exclusivității impuse de autorități. Ziare occidentale, reviste de informație politică nu există nici în chioșcuri, nici la gară, nici măcar pe aeroporturi. Singurele reviste „străine” din chioșcuri sînt cele de modă sau de film, în traduceri rusești. În traducere rusească poate fi văzut, în hotel, la Moscova, și singurul canal TV occidental preluat, Euronews și, din puținul ascultat, îți apare evident că traducerea spunea altceva decît interlocutorii auziți în background, în limba originală.
Și, mai presus de toate, există ca și în vremurile vechi, un om „model”, „numai pentru patrioți” – cum stătea scris pe o tarabă în Piața Roșie la Moscova – iar el este… Vladimir Putin.