Sindromul Havana a fost unul dintre subiectele principale ale săptămânii – o investigație recentă sugerează că îmbolnăvirile unor diplomați americani și ale familiilor lor sunt urmarea unui atac cu arme cu energie direcționată făcut de agenți ruși ai GRU.
Dacă aceste acuzații vor fi demonstrate, acest tip de armă ar fi doar ultimul dintr-o lungă serie de unelte construite de serviciile secrete, de la Moscova sau din Statele Unite, pentru a ucide, a răni sau a monitoriza adversari.
Dr. Andrew Hammond, istoric și curator al International Spy Museum de la Washington, D.C., spune pentru RFE/RL că discuția despre arme cu energie dirijată care ar fi fost folosite asupra americanilor, în străinătate, a apărut prima oară în timpul Războiului Rece.
„Avem dovezi istorice că problema a mai fost discutată în trecut, la niveluri înalte”, spune el.
În 1967, secretarul american de stat Dean Rusk a ridicat o problemă importantă: ambasada Statelor Unite de la Moscova ar fi fost țintită cu un „semnal electromagnetic”. Dispozitivul a devenit mai apoi cunoscut ca „semnalul de la Mosova”, iar pe ferestrele ambasadei americane din Uniunea Sovietică au fost montate, în cele din urmă, folii anti-radiații.
Departamentul american al Apărării a încercat, ceva mai târziu, să facă un dispozitiv similar, pe care l-a testat pe maimuțe. Proiectul a fost abandonat, nu înainte, însă, de a exista planuri pentru testarea lui pe subiecți umani nedoriți.
Hammond spune că e imposibil de aflat cum ar arată un dispozitiv modern mai puternic decât cel din perioada Războiului Rece.
„Una peste alta, nu știm ce nu știm”, afirmă el. „Dacă știam, am fi fost capabili să înțelegem efectele, puterea, costul lor. În acest moment, nu știm nimic”.
În timpul Războiul Rece, însă, au fost dezvoltate o serie de unelte pentru spioni, despre care se știe că au fost folosite.
Pistolul ruj
În 1965, polițiștii din Berlin, de la un punct de control american, au descoperit un device al KGB-ului: un pistol capabil să tragă un singur foc. Butoiașul putea fi ascuns cu o bucată de ruj adevărat.
Arma a fost botezată „sărutul morții”.
Ochelarii cu pilula de cianură
CIA, la rândul său, și-a utilat unii spioni cu rame de ochelari care ascundeau o mică pilulă de cianură. Agenții americani prinși se puteau sinucide în acest fel, chiar în fața celor care îi capturaseră, doar mestecând brațul ochelarilor.
Arsenalul lui Nikolai Hoklov
Agentul KGB Nikolai Holkov a fugit în Germania în 1954, după ce a primit sarcina de a supraveghea asasinarea, la Frankfurt, a unui activist anti comunist. Și-a predat arsenalul sofisticat autorițăților vest germane: avea diverse arme, printre care „proiectoare cu gloanțe adevărate”, dezghizate astfel încât să arate precum tabacherele, și două pistoale electrice cu câte trei țevi, care trăgeau gloanțe cu vârful de cianură. Pistoalele erau extrem de silențioase.
„Arma infarct”
O armă concepută de CIA trăgea o săgeată cu o toxină congelată de crustacee care se disipa aproape fără urmă în trupul persoanei țintite. Moartea care urma avea simptomele unui atac de cord. Arma – pe care o puteți vedea în fotografia de mai sus – a fost prezentată în 1975, într-o audiere din Senatul american referitoare la abuzurile serviciilor secrete. Avea amortizor și putea ținti de la 100 de metri.
T-1151, transmițătorul „Dog Doo”
Exteriorul ciudat al armei T-1151, dezvoltată la finalul anilor 1960, ascundea un dispozitiv de orientare care putea fi aruncat pe pământ și activat de către americanii ajunși în situații limită și care aveau nevoie urgentă să fie scoși dintr-o anumită zonă.
Instrumentul arăta pe afară precum „excrementele unui câine sau altui animal de mărime medie” și a fost numit mai apoi „caca de maimuță”.
Insectopterul
„Insecta care poartă microfoane” a fost inventată în anii 1970 de către CIA, cu scopul de a trimite dispozitive miniaturale de ascultare către locații în care se purtau diverse conversații.
CIA pretinde că testele de zbor pentru insectopterul pictat manual au fost „impresionante”, dar că micuțul instrument de zbor era dificil de controlat în perioade vântoase, iar aparatul nu ajungea la țintă.
Umbrela bulgărească
În 1978, disidentul bulgar Georgi Markov a murit la Londra. Fusese întepat în picior, pe stradă, cu vârful unei umbrele, iar cel care îl rănise era, se pare, spion bulgar.
În perioada 1975-1978, Markov criticase guvernului comunist bulgar la BBC și la Radio Europa Liberă, posturi care, în țara lui, precum în România, erau ascultate pe furiș de milioane de oameni.
Umbrela purtată de spion ar fi fost un dispozitiv creat de KGB – în vârful ei erau un ac cu o mică doză de otravă, cu care putea fi întepat orice cetățean care n-ar fi bănuit absolut nimic. În special într-un oraș ploios, precum Londra.
Acest articol a fost publicat inițial pe rferl.org.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.