Linkuri accesibilitate

Armistițiu de 72 de ore în Sudan. Mii de localnici fug în țările vecine, evacuarea cetățenilor străini continuă


Câțiva oameni așteaptă să urce într-un autocar, în fuga lor de confruntările dintre forțele paramilitare și armată, în Khartoum, Sudan, 24 aprilie 2023.
Câțiva oameni așteaptă să urce într-un autocar, în fuga lor de confruntările dintre forțele paramilitare și armată, în Khartoum, Sudan, 24 aprilie 2023.

Facțiunile beligerante din Sudan au căzut de acord asupra unei încetări a focului de 72 de ore, începând de marți. În același timp, națiunile occidentale, arabe și asiatice s-au grăbit să își extragă cetățenii din această țară.

„În urma unor negocieri intense, Forțele Armate Sudaneze (SAF) și Forțele de Sprijin Rapid (RSF) au fost de acord să pună în aplicare o încetare a focului la nivel național”, a declarat secretarul de stat american, Antony Blinken, conform Reuters.

RSF a confirmat că în capitala Khartoum a fost de acord cu încetarea focului, începând de la miezul nopții, pentru a facilita eforturile umanitare. De asemenea, SAF a anunțat acordul.

Însă, înaintea anunțului de armistițiu de luni seară, lovituri aeriene și lupte terestre au zguduit Omdurman, unul dintre cele trei orașe adiacente din regiunea capitalei, iar în Khartoum au avut loc, de asemenea, confruntări, potrivit unui corespondent Reuters de la fața locului.

Anunțul privind armistițiul a fost făcut cu două ore înainte de miezul nopții. Rămâne de văzut dacă cele două părți îl vor respecta, deoarece mai multe acorduri anterioare nu au fost respectate.

„În această perioadă, Statele Unite îndeamnă SAF și RSF să respecte imediat și pe deplin încetarea focului”, a transmis Blinken.

Potrivit forțelor armate sudaneze (SAF), Statele Unite și Arabia Saudită au mediat armistițiul.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a declarat că violențele dintr-o țară care flanchează Marea Roșie, Cornul Africii și regiunea Sahel „riscă o conflagrație catastrofală, care ar putea cuprinde întreaga regiune și chiar mai departe”.

Consiliul de Securitate al ONU a planificat o reuniune privind Sudanul pentru marți.

Între timp, zeci de mii de persoane, inclusiv sudanezi și cetățeni din țările vecine, au fugit în ultimele zile în Egipt, Ciad și Sudanul de Sud, în ciuda instabilității și a condițiilor de viață dificile din aceste țări.

Pentru cei rămași în cea de-a treia țară ca mărime din Africa, unde o treime din cei 46 de milioane de locuitori aveau nevoie de ajutor chiar și înainte de violențe, situația este din ce în ce mai sumbră.

Au existat penurii acute de alimente, apă curată, medicamente și combustibil, iar comunicațiile și electricitatea erau limitate. De asemenea, prețurile au crescut vertiginos, a declarat purtătorul de cuvânt adjunct al ONU, Farhan Haq.

Luptele au izbucnit între SAF și grupul paramilitar RSF pe 15 aprilie și au ucis cel puțin 427 de persoane, au scos din funcțiune spitale și alte servicii de interes public și au transformat cartierele rezidențiale în zone de război.

  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG