Piața energetică globală se confruntă cu una dintre cele mai severe perturbări din ultimele decenii, odată cu închiderea efectivă a Strâmtorii Ormuz – o arteră vitală pentru 20% din comerțul maritim global și o treime din gazul natural lichefiat (GNL) al lumii - în contextul războiului dintre SUA, Israel și Iran.
Atacurile aeriene israeliene coordonate asupra instalațiilor gaziere cheie iraniene din South Pars și Asaluyeh, alături de atacurile de represalii ale Iranului asupra unor situri energetice din Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar au paralizat mișcările petrolierelor, iar reacția pieței a fost dramatică.
Prețul țițeiului Brent a ajuns pe 19 martie la 116,38 dolari pe baril, iar prețurile europene ale gazelor naturale au crescut brusc, reflectând deficitul de energie livrabilă fizic. Creșterea exorbitantă a prețurilor la gaze a forțat fabricile de îngrășăminte cu azot și uree să reducă producția chiar înainte de sezonul de plantare, perturbând livrările și punând țările din Asia, Africa și America Latină în pericol de pierderi de recolte și foamete.
Având în vedere această incertitudine fără precedent a pieței, importanța strategică a rezervelor energetice ale Kazahstanului și Turkmenistanului nu a fost niciodată mai mare.
Deși sunt prinse între războiul dintre SUA și Israel cu Iranul la sud, conflictul Rusia-Ucraina la nord și consecințele atacurilor aeriene pakistaneze din Afganistan la sud-est, ambele țări au rezerve substanțiale care, dacă sunt mobilizate, ar putea atenua o parte din presiunea asupra piețelor globale.
Gazul turkmen: o opțiune rapidă de ajutor terestru
Turkmenistanul deține aproximativ 19,5 trilioane de metri cubi de rezerve dovedite de gaze naturale, în principal în zăcământul Galkynysh, ceea ce îl situează pe locul patru în lume.
Majoritatea exporturilor se îndreaptă către China prin conducta Asia Centrală-China (32-33 miliarde de metri cubi pe an). Volume mai mici merg către Emiratele Arabe Unite și Oman prin sistemul Dolphin, iar cantități limitate au ajuns recent în Turcia prin Iran, pe baza unor acorduri de schimb.
Războiul care implică Iranul a oprit majoritatea exporturilor regionale în afara Chinei, lăsând gazul din Turkmenistan blocat în mare parte în conductele existente.
Într-un interviu acordat RFE/RL, John Roberts, cercetător la Centrul Global pentru Energie al Consiliului Atlantic, explică faptul că gazul din Turkmenistan oferă o infuzie relativ rapidă de aprovizionare în criza actuală.
„Aproximativ o cincime din GNL-ul comercializat la nivel mondial provine din Qatar. Acesta este acum închis. Nu poți produce gazul atunci când nu ai nicio rută de export pentru el”, spune el. „Și nu există conducte care să-l ducă din Qatar într-un mod consistent către destinații internaționale majore.”
Un sistem local de distribuție, numit Dolphin, deservește Emiratele Arabe Unite și Omanul. Dar acoperirea sa este limitată, adaugă Roberts, care atrage atenșia că este nevoie de o sursă alternativă de alimentare.
Deși „în mod normal, obținerea de surse alternative durează ani de zile”, afirmă Roberts, o soluție este să ne îndreptăm atenția către Turkmenistan.
„Foarte repede, gazul respectiv ar putea traversa Marea Caspică și intra într-un sistem de export deja existent, Coridorul Sudic de Gaze, dezvoltat pentru zăcământul de gaze Shah Deniz din Azerbaidjan”, explică el.
„Asta se poate face foarte repede, asta este și ideea, conectând terminalele offshore care produc gaze de la Mary-Magdanly, operată de Petronas, și câmpurile petroliere din apropiere din Azerbaidjan, cum ar fi câmpul petrolier Azeri-Chirag-Gunashli (ACG) operat de BP sau câmpul de gaze Absheron operat de TotalEnergies. Acestea ar necesita doar, în primul caz, o conductă de 78 de kilometri, în al doilea de puțin peste 100 de kilometri.”
Roberts spune că acestea sunt „soluții locale, simple, care ar maximiza infrastructura existentă”, adăugând că SOCAR, compania de stat azerbaidjană de petrol și gaze, „mi-a spus acum aproximativ trei ani că ar putea face acest lucru în aproximativ patru sau cinci luni”.
Totul s-ar putea face „rapid și curat”, adaugă Roberts.
Petrolul kazah: constrângeri de infrastructură și perspective pe termen lung
Deși Turkmenistanul oferă o opțiune rapidă, bazată pe uscat, sectorul petrolier din Kazahstan se confruntă cu bariere structurale pe termen lung, care limitează ajutorul imediat.
Într-un interviu acordat Azattyk Azia al RFE/RL, Joseph Epstein, directorul Centrului Turan pentru Studii Post-Sovietice, subliniază limitele structurale și geopolitice ale sectorului petrolier din Kazahstan.
„Criza arată clar că infrastructura energetică a Asiei Centrale a fost construită pentru o realitate geopolitică care nu mai există”, spune el. „Fiecare rută majoră de export trece printr-o țară implicată în război sau aflată sub o presiune serioasă - Rusia, Iranul sau regiuni în care acestea pot influența rutele maritime. Acesta este un risc sistemic, nu ceva rezolvat printr-o singură conductă.”
„Această criză este un punct strategic de cotitură, dar dacă Asia Centrală va putea beneficia de pe urma ei depinde în întregime de deciziile de investiții în infrastructură care se vor lua în următorii doi-trei ani.”
Petrolul din Kazahstan ilustrează limitele practice ale transformării resurselor în ajutor imediat pe piață.
Kazahstanul are rezerve dovedite de petrol de aproximativ 30 de miliarde de barili, producând aproximativ 1,4 milioane de barili pe zi. Aproximativ 80% din exporturi depind de Consorțiul Conductei Caspice către Novorossiisk.
Atât Epstein, cât și Roberts sunt de acord că redirecționarea petrolului kazah departe de coridoarele controlate de Rusia sau Iran ar dura ani de zile. O mare parte din fluxurile de export ale țării se bazează pe Consorțiul Conductei Caspice către terminalul Mării Negre de la Novorossiisk, Rusia, un coridor vizat în mod repetat de atacurile cu drone ucrainene de la sfârșitul anului 2025.
Există, de asemenea, o barieră logistică în calea diversificării rapide.
„Nu poți transporta petrolul din Kazahstan la Baku cu ușurință, pentru că ai nevoie de o nouă generație de petroliere”, explică Roberts. „Traficul petrolierelor de-a lungul Mării Caspice este destul de aglomerat. O parte din petrolul kazah iese deja prin acel sistem. La fel și petrolul turkmen – care iese pe piețele internaționale. Dar ai avea nevoie de o nouă generație de petroliere. Există capacitate în Marea Caspică pentru a construi petroliere. Dar, din nou, este un fel de proiect de doi sau trei ani, nu ceva ce se poate face peste noapte.”
În acest context de infrastructură limitată și rute de export constrânse, atenția se îndreaptă din ce în ce mai mult către dimensiunea politică a cooperării energetice, în special către implicarea tot mai mare a Turkmenistanului în Uniunea Europeană.
Președintele turkmen, Serdar Berdymukhammedov, se pregătește pentru o vizită oficială la Bruxelles, în contextul în care Parlamentul European se apropie de examinarea ratificării unui acord de parteneriat cu Uniunea Europeană, aflat de mult timp în impas.
Deși nu a fost încă convenită o dată fermă pentru vizită, se așteaptă ca cooperarea energetică să fie un punct central al agendei, alături de chestiuni politice și economice mai ample.
Vizita reprezintă „o evoluție majoră”, potrivit lui Roberts. „Întrebarea este dacă pot Comisia Europeană și autoritățile turkmene să ajungă la o înțelegere, pentru că ambele trebuie să facă schimbări majore în modul în care abordează dezvoltarea proiectelor de gaze?”
În paralel cu vizita președintelui la Bruxelles, un forum Turkmenistan-UE a fost programat pe 26 martie la Așgabat, organizat în comun de UE, Turkmenistan și Centrul de Comerț Internațional – acesta a reunit factori de decizie politică și lideri de afaceri pentru a consolida cooperarea în domeniul energiei, transporturilor și al creșterii durabile.
Articol preluat de la rferl.org
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI