Linkuri accesibilitate

Atac cu drone la Odesa: Trei oameni au fost uciși. Rusia spune că vrea să cucerească regiunea de la Marea Neagră


Pompierii ucraineni intervin la o clădire în flăcări după un atac rusesc în Odesa, Ucraina, 23 februarie 2024.
Pompierii ucraineni intervin la o clădire în flăcări după un atac rusesc în Odesa, Ucraina, 23 februarie 2024.

Trei oameni au fost uciși vineri dimineață în portul ucrainean Odesa, în urma unui atac cu drone lansat de Rusia, care a vizat mai multe regiuni ucrainene.

Armata ucraineană a anunțat vineri dimineață că Rusia a lansat 31 de drone asupra mai multor regiuni ale Ucrainei în cursul nopții, iar apărarea aeriană a distrus 23 dintre ele.

O dronă rusă a lovit o zonă comercială din portul ucrainean Odesa, la Marea Neagră, și a ucis trei oameni, potrivit autorităților ucrainene.

Guvernatorul regional Oleh Kiper a declarat că pompierii au recuperat trei cadavre de sub dărâmături.

Armata ucraineană a precizat că în atac au fost folosite și rachete, dar nu au reușit să atingă vreo țintă.

Un blogger militar rus a spus că, la Odesa, forțele rusești au reușit să lovească un depozit în care se aflau drone maritime fără pilot Magura V5, cu care Ucraina a reușit în ultima perioadă să distrugă mai multe nave rusești. Informația nu a putut fi confirmată independent.

Într-un interviu pentru presa de stat rusă, fostul președinte Dmitri Medvedev a declarat joi că trupele rusești vor avansa și mai mult în Ucraina, în urma victoriei de la Avdiivka, și că ar urma să cucerească și orașul Odesa.

În prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Medvedev a mai susținut că trupele rusești ar putea chiar să ajungă într-o zi în capitala Kiev, reluând astfel o declarație făcută de președintele rus Vladimir Putin.

„Unde ar trebui să ne oprim? Nu știu. (...) Va fi vorba de Kiev? Da, probabil că ar trebui să fie Kievul. Dacă nu acum, atunci după un timp, poate într-o altă fază a dezvoltării acestui conflict”, a spus Medvedev.

Știre scrisă cu sprijinul relatărilor Reuters.
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG