Linkuri accesibilitate

Atacuri aeriene în valuri asupra Ucrainei, inclusiv cu rachete de croazieră. Bombardament și asupra universității din Donețk


Președintele Volodimir Zelenski spune că Rusia a bombardat un centru de transfuzii din nord-estul Ucrainei.
Președintele Volodimir Zelenski spune că Rusia a bombardat un centru de transfuzii din nord-estul Ucrainei.

Rusia a lansat atacuri aeriene în valuri asupra Ucrainei în noaptea de sâmbătă spre duminică. Forțele aeriene ale Kievului spun că Rusia a folosit 70 de arme de asalt aerian, inclusiv rachete de croazieră, hipersonice și drone de fabricație iraniană, transmite Reuters

Forțele Aeriene au scris pe canalul de mesagerie Telegram că apărarea aeriană a Ucrainei a distrus 30 din cele 40 de rachete de croazieră și toate cele 27 de drone Shahed pe care Rusia le-a lansat peste noapte.

„În total, în mai multe valuri de atacuri, din seara zilei de 5 august până în dimineața zilei de 6 august 2023, inamicul a folosit 70 de mijloace de arme de asalt aerian", au declarat Forțele Aeriene.

De asemenea, oficialii militari ucraineni au spus că Rusia a lansat trei rachete hipersonice Kinjal, dar nu a dezvăluit informații suplimentare despre acestea.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Rusiei, precizează Reuters.

De asemenea, autoritățile ucrainene nu au precizat dacă au existat pagube în urma atacului de peste noapte sau ce s-a întâmplat cu cele 10 rachete de croazieră doborâte.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iuri Ihnat, a declarat că una dintre țintele cheie pentru atacul de peste noapte al Rusiei a fost regiunea Hmelnițki, unde se află un aerodrom important.

Volodimir Zelenski spune că o bombă ghidată rusească a lovit un centru de transfuzii din nord-estul Ucrainei, ucigând și rănind oameni.
Volodimir Zelenski spune că o bombă ghidată rusească a lovit un centru de transfuzii din nord-estul Ucrainei, ucigând și rănind oameni.

Mai mult, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că „o bombă aeriană ghidată" rusească a lovit un centru de transfuzie de sânge din nord-estul Ucrainei, ucigând și rănind oameni. Președintele Zelenski nu a spus câte persoane au fost ucise și rănite în atac, transmite BBC.

Rusia nu a comentat până acum public atacul.

De cealaltă parte, sistemul de apărare aeriană al Rusiei a distrus două drone de tip aeronavă deasupra districtului Karachevski din regiunea Briansk, a declarat duminică Alexander Bogomaz, guvernatorul regiunii ruse care se învecinează cu Ucraina.

"Nu au existat pagube sau victime", a declarat Bogomaz pe canalul Telegram.

Nu este clar cine a lansat dronele scrie BBC, și nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Autoritățile ruse susțin că regiunea Briansk, care se învecinează atât cu Ucraina, cât și cu Belarus, a fost atacată de mai multe ori de forțele ucrainene și grupurile de sabotaj pro-ucrainene, în cele 17 luni de când Rusia și-a lansat invazia asupra Ucrainei.

Pompierii sting un incendiu în clădirea universității în urma unui bombardament raportat în Donețk.
Pompierii sting un incendiu în clădirea universității în urma unui bombardament raportat în Donețk.

În regiunea Donețk controlată de Rusia, flăcările au cuprins acoperișul din lemn al unei clădiri universitare din Donețk în urma bombardamentelor ucrainene, a declarat un oficial

"Ca urmare a ultimului atac asupra orașului Donețk, prima clădire a Universității de Economie și Comerț este în flăcări", a declarat Alexei Kulemzin, primarul instalat în Rusia, pe Telegram.

Alexei Kostrubitski, ministru instalat de Rusia în Donețk, afirmă că forțele ucrainene au folosit muniții cu dispersie în bombardamentele care au provocat incendiul. Informația nu a putut fi confirmată din surse independente. Kostrubitski a adăugat că nu au existat persoane în interiorul clădirii în timpul bombardamentelor.

Ucraina, care a primit luna trecută provizii de muniții cu dispersie americane, a promis că le va folosi doar pentru a disloca concentrațiile de soldați inamici.

Nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei cu privire la presupusele bombardamente.

  • 16x9 Image

    Adrian Ardelean

    S-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2023. A intrat în presă în 2002 și s-a format că jurnalist la BBC World Service Romania. A lucrat mai apoi atât pentru posturi de radio și televiziune naționale ca Europa FM, Digi24, cât și pentru posturi de radio și televiziune regionale ca Transilvania LIVE, Radio Romania Cluj sau EBS Radio Cluj. Experiența lui include producerea și prezentarea de emisiuni live, jurnale de știri, dar și realizarea de analize, reportaje și documentare pe subiecte ce țin de actualitatea în economie, administrație și societate.

XS
SM
MD
LG