Linkuri accesibilitate

Noi atacuri aeriene asupra Kievului și a altor orașe. Zelenski, în vizită neanunțată în Olanda


Pe 3 mai 2023, un hipermarket a fost distrus în orașul Herson, din sudul Ucrainei.
Pe 3 mai 2023, un hipermarket a fost distrus în orașul Herson, din sudul Ucrainei.

Noi explozii au fost auzite la Kiev și în alte orașe ucrainene, joi dimineață, la o zi după ce Rusia a acuzat Ucraina că a efectuat un atac cu drone asupra Kremlinului.

Aceste atacuri aeriene au loc în momentul în care președintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să vorbească la Haga, în cadrul unei vizite neașteptate în Olanda, relatează BBC.

Regiunile în care s-au auzit alarmele de raid aerian joi dimineaţă includ Kiev, Cernigău, Sumî, Poltava, Kirovohrad, Harkov, Nikolaiev, Odesa, Dnipro şi Zaporojie.

Administraţia de stat a oraşului Kiev a publicat pe Telegram un rezumat al atacurilor de joi dimineaţă, spunând că nu sunt victime sau „distrugeri ale infrastructurii sau a instalaţiilor rezidenţiale”.

„Un alt atac aerian la Kiev. Pentru capitală, este deja a treia din cele patru zile din mai! Oraşul nostru nu a mai simţit o intensitate atât de densă a atacurilor de la începutul acestui an! În această seară, agresorul a efectuat din nou un atac aerian complex asupra capitalei”, au spus autoritățile ucrainene pe Telegram.

Zelenki, vizită neanunțată în Olanda

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit miercuri seara în Ţările de Jos, într-o vizită neanunţată, urmând să meargă la Curtea Penală Internaţională, care a emis în martie un mandat de arestare împotriva liderului rus Vladimir Putin.

Preşedintele ucrainean este aşteptat să ţină un discurs intitulat „Nu există pace fără justiţie pentru Ucraina”, potrivit postului public de televiziune olandez. El va avea o întrevedere cu premierul olandez Mark Rutte.

Atacurile de joi vin după ce miercuri 21 de civili în oraşul Herson au fost uciși sub bombardamentele rusești, fiind atacate un hipermarket, o gară şi o trecere de cale ferată, o benzinărie şi câteva clădiri de locuinţe.

Trupele ucrainene au recucerit oraşul Herson în noiembrie anul trecut, după aproape opt luni de ocupaţie, dar trupele ruseşti s-au retras doar până pe malul opus al fluviului Nipru, de unde acum bombardează oraşul.

Guvernatorul regional Oleksandr Prokudin a anunţat miercuri că instituie stare de asediu în oraşul Herson care va dura de vineri seara până luni dimineaţa din motive de „aplicare a legii".

  • 16x9 Image

    Andreea Ofițeru

    Andreea Ofițeru s-a alăturat echipei Europa Liberă România în ianuarie 2021, ca Senior Correspondent. Lucrează în presă din 2001, iar primele articole le-a publicat în România Liberă. Aici a scris pe teme legate de protecția copiilor, educație, mediu și social. De-a lungul timpului, a mai lucrat în redacțiile Adevărul, Digi24, Gândul, HotNews.ro, unde a documentat subiecte legate de învățământul din România și de actualitate. 

    A scris știri, interviuri, reportaje și anchete. A participat la mai multe proiecte printre care și conceperea primului supliment dedicat exclusiv subiectelor despre școală: Educație&Școală.  

    A fost bursieră Voice Of America/Washington DC, într-un program dedicat jurnaliștilor din Europa de Est.

XS
SM
MD
LG