Linkuri accesibilitate

Un avion de vânătoare american a doborât balonul chinezesc de spionaj


LOOP china balon distrus

Un avion de vânătoare al armatei americane a doborât balonul chinezesc, catalogat de SUA ca fiind de spionaj. Obiectul a fost doborât când a ajuns deasupra Atlanticului.

Un avion de vânătoare F-22 a tras cu o rachetă în balon, în timp ce acesta se afla în largul coastei Carolinei de Sud, la o săptămână după ce a intrat pentru prima dată în spațiul aerian american.

Președintele Joe Biden a declarat că a emis miercuri un ordin de doborâre a balonului, dar Pentagonul recomandase ca acest lucru să abia loc abia când se va afla deasupra apelor deschise, pentru a proteja civilii de resturi.

„L-au doborât cu succes și vreau să îi felicit pe aviatorii noștri care au făcut acest lucru”, a declarat Joe Biden.

Mai multe avioane de vânătoare și de realimentare au fost implicate în misiune, dar numai un avion de vânătoare F-22 a tras, folosind o singură rachetă aer-aer supersonică AIM-9X, a precizat un înalt oficial militar american, conform Reuters.

Balonul a fost doborât la aproximativ șase mile nautice de coasta americană a Oceanului Atlantic, deasupra unor ape relativ puțin adânci, ceea ce ar putea ajuta recuperarea echipamentului de supraveghere chinezesc în zilele următoare, au declarat oficialii americani.

Un oficial militar american a declarat că resturile s-a întins pe o suprafață de câțiva kilometri.

Prăbușirea balonului a avut loc la scurt timp după ce guvernul american a ordonat oprirea zborurilor pe trei aeroporturi din Carolina de Sud. Zborurile au fost reluate ulterior.

China: Este o încălcare gravă a practicilor internaționale

La scurt timp după doborârea balonului, Ministerul de Externe al Chinei a emis o declarație în care își exprimă „nemulțumirea și protestul ferm față de folosirea forței de către SUA pentru a ataca o aeronavă fără pilot”, relatează CNN.

Guvernul chinez a mai declarat că a fost o „reacție excesivă” și că „își păstrează dreptul de a răspunde în continuare”.

În plus, Beijingul a susținut că dirijabilul era folosit în scopuri meteorologice și în alte scopuri științifice, adăugând că a intrat „complet accidental” în spațiul aerian american, afirmații respinse categoric de oficialii de la Washington.

Balonul a intrat în spațiul aerian american în Alaska, pe 28 ianuarie, iar la două zile a intrat în spațiul aerian canadian. Pe 31 ianuarie, acesta a reintrat în spațiul aerian american deasupra statului Idaho pe 31 ianuarie.

Un presupus balon chinezesc de spionaj a fost depistat deasupra SUA
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:24 0:00
  • 16x9 Image

    George Costiță

    A intrat ca Senior Correspondent în echipa Europei Libere în ianuarie 2022, după zece ani în care a scris despre cele mai importante evenimente interne și externe ale zilei în două redacții de televiziune din București și a colaborat cu o platformă de investigații. Este absolvent al Facultății de Jurnalism din Iași și a câștigat experiență încă din anii studenției, colaborând cu revistele locale.

XS
SM
MD
LG