În noiembrie 2022, un adolescent de 13 ani din Drobeta Turnu Severin, băiat de preot, își pusese capăt zilelor. Mărturiile apropiaților de după gestul adolescentului au scos la iveală detalii terifiante. Copilul era agresat permanent de tatăl său. Nimeni nu spusese autorităților nimic până atunci.
Trei luni mai târziu, imaginile surprinse de camere de supraveghere arată un bărbat întins pe o șosea din Alba, pe care îl ocolesc nouă mașini până ca una să se oprească. Ulterior, aflăm că imaginile publicate de alba24.ro făceau parte dintr-un experiment pentru testarea reacției cetățenilor.
„Nu, nu suntem nici răi sau cinici, nici nu ne-a abrutizat războiul sau pandemia”, explică Simona Tache. Psihologul spune că toate evenimentele se explică, la nivel psihosociologic, prin ceea ce specialiștii descriu drept diluare a responsabilității.
Mai exact, în urma unor experimente dedicate fenomenului, experții au ajuns la concluzia că șansele ca cineva să intervină și să ajute într-o situație de urgență sunt invers proporționale cu numărul celor care asistă la ceea ce se petrece.
„După ce, pe 13 martie 1964, Kitty Genovese a fost violată și ucisă pe stradă, în New York, iar lipsa de reacție a martorilor a zguduit America, doi psihologi sociali, John Darley și Bibb Latané, s-au apucat să studieze atent comportamentul uman în astfel de contexte. Concluzia lor a fost că șansele unei victime de a primi ajutor sunt de 85% dacă există un singur martor, de 62% dacă există doi martori care știu unul de celălalt, coborând la 30% când sunt mai mulți martori”, explică Simona Tache.
Practic, dacă ești singur, față în față cu cineva care e într-o situație de urgență, responsabilitatea devine a ta. Dacă faci parte dintr-un grup de martori, la nivel psihologic, responsabilitatea se împarte, se difuzează pentru că, spun experții, creierul se trezește într-o situație ambiguă în ceea ce privește trecerea de la personal la colectiv, iar situația duce la neutralizarea vinovăției și, astfel, este îngreunată luarea deciziei de a interveni.
Simona Tache precizează că, la nivel psihologic, au loc patru etape distincte atunci când suntem puși în situația de a acorda ajutor unei persoane aflate în dificultate:
- observăm situația;
- o interpretăm ca fiind urgentă;
- simțim responsabilitate personală;
- decidem că avem abilitățile necesare să intervenim.
„Cu alte cuvinte, dintr-un grup mai mare de oameni, unii pot să nu observe ce se întâmplă, alții pot să observe, dar să nu înțeleagă foarte clar situația, alții pot să nu înțeleagă cât e de urgent, iar alții pot să nu aibă încredere în propriile competențe, să nu se creadă pur și simplu capabili să intervină”, explică Tache.
Nu avem vreun buton care să se apese automat în situații de criză și să ne genereze comportamentul potrivit din punct de vedere etic și uman.Simona Tache, psihoterapeut
Așa se explică de ce doctorilor le este mai ușor să se apropie de un om căzut pe autostradă sau celor care sunt buni înotători să decidă mai repede să sară în apă după o persoană. La fel cum, dacă știi să înoți bine, decizi mai rapid să sari în apă după cineva care tocmai se îneacă. Dacă știi să înoți așa și-așa, s-ar putea să nu sari.
Un alt element care cântărește în luarea unei decizii este istoricul familial.
„Dacă ai un istoric de violență în familie, poți să decizi mai ușor sau mai greu să chemi poliția pentru situația unor vecini, în funcție de modul tău de apărare față de emoțiile pe care ți le generează ceea ce se întâmplă. Dacă te aperi prin luptă, o să chemi poliția, dacă te aperi prin evitare, e posibil să te faci că nu ai văzut. Dacă percepi că o intervenție îți poate pune în pericol integritatea ta (vezi cazul bărbatului care și-a bătut în stradă soția) e posibil să intri în freeze și să nu acționezi”, explică psihologul Simona Tache.
La aceste precondiții se mai adaugă diverse convingeri și stereotipuri specifice fiecărui individ. De exemplu, dacă o persoană consideră că femeile sunt sexul slab, va putea fi motivată să ajute o femeie, la fel și în situația în care persoana este mai apropiată de o anumită rasă.
Un alt caz care a revoltat opinia publica s-a petrecut în decembrie 2022. Un bărbat de 46 de ani și-a înjunghiat mortal fiul de 14 ani, pe fondul unui conflict declanșat după ce ar fi tăiat porcul împreună.
Cei doi locuiau singuri de la moartea mamei băiatului și vecinii spun că acesta era terorizat permanent.
Stătuse și la un centru de primire o perioadă, dar tatăl îl luase acasă după ce a promis că nu îl va mai agresa. Nimeni dintre vecini nu avusese curajul să intervină vreodată între cei doi. Se întâmpla în comuna Ivănești din Vaslui.
„Dacă trăim în România și suntem convinși că protecția copilului sau poliția nu vor fi în stare să protejeze un copil abuzat de un tată agresiv, e posibil să ni se pară inutil să chemăm autoritățile sau chiar să ne gândim că astfel am putea agrava situația victimei”, explică Simona Tache.
Un alt element important în luarea unei decizii în interiorul propriei persoane ține de gradul de apropiere față de victimă, când are loc trecerea de la responsabilitate colectivă la responsabilitate personală.
„Românii s-au simțit mai aproape de refugiații ucraineni decât de cei sirieni, nu? Dacă e atacat un străin în stradă, e o problemă a grupului care asistă, dacă e atacat prietenul nostru, devine problema noastră personală”, dă un alt exemplul Simona Tache.
Aceasta conchide că nu există o modificare a comportamentului față de ceilalți determinată de pandemia de Covid sau de războiul împotriva Ucrainei, iar mecanismele care îi fac pe oameni să reacționeze cu indiferență sunt aceleași ca acum trei ani.
