Șase activiști și bloggeri pro-democrație au primit, de asemenea, condamnări la închisoare cuprinse între patru și șapte ani pentru acuzații similare în legătură cu activități politice și civice neautorizate.
Printre aceștia sunt activiștii din campania civică Belarusul European: Maxim Vinarschi, Andrei Voinih, Pavel Iuhnevici, Iohan Afnahel, precum și administratorul canalului Telegram Irina Șihasnaia și bloggerul Dmitri Kazlu.
Fără nicio excepție, cu toții sunt considerați de grupurile internaționale pentru drepturile omului deținuți politici.
Sentințele, pronunțate de judecătorul Irina Lanciava pe 25 mai în urma unui proces care a durat două săptămâni în spatele ușilor închise, sunt cele mai recente dintr-o serie de ale sentințe ale justiției din Belarus care însoțesc represiunea brutală a autocratului Alexandr Lukașenko împotriva adversarilor săi politici.
Fostul șef de colhoz Alexandr Lukașenko se află la putere neîntrerupt din 1994 și este acuzat de fraudarea alegerilor prezidențiale din august trecut, despre care Opoziția și Occidentul spun că au fost câștigate de contracandidata sa, Svetlana Țihanovskaia, soția bloggerului Serghei Țihanovski, aflat și el în închisoare după ce a încercat să candideze împotriva lui Lukașenko, dar a fost arestat încă din timpul campaniei electorale împotriva „gândacului” Lukașenko, epitet care i-a atrat furia șefului de la Minsk.
Spre deosebire de proces, ședința de condamnare de 15 minute din 25 mai a fost publică și au avut acces la ea atât rudelor inculpaților, cât și jurnaliștii, chiar dacă nu li s-a permis să înregistreze momentul propunțării sentințelor.
Serviciul RFE / RL din Belarus a relatat că, după ce judecătorul Lanciava a pronunțat hotărârea, Severineț a scandat din cușca inculpaților: „Belarusul va fi liber!”
El a strigat că, de fapt, „nu a existat niciun proces” și a început să cânte alături de colegii săi de „Credem! Putem! Vom învinge!”
Severineț, co-președinte al partidului de opoziție neînregistrat Belarus Democrație Creștină, a fost unul dintre zecile de activiști și politicieni care au participat la mitingurile Opoziției din iunie trecut la Minsk și alte orașe din Belarus.
La aceste mitinguri, Severineț și alții au strâns semnături înainte de prezidențialele din august 2020 pentru a înregistra candidați împotriva autocratului Lukașenko, „infracțiune” considerată de neiertat și asimilată de justiția din Belarus „tulburărilor sociale”.
Chiar dacă Lukașenko a fost declarat câștigător de un întreg sistem aflat în subordinea sa și controlat cu o mână de fier, victoria este considerată rezultatul unei fraude masive, atât de Opoziție, de Occident, cât și de oamenii care au ieșit în stradă în toată țara. Cu toții spun că, de fapt, Svetlana Țihanovskaia a câștigat și încă detașat.
Din motive de securitate, Țihanovakaia a părăsit Belarusul și s-a stabilit în Lituania, imediat după alegeri.
Represiunea postelectorală a lui Lukașenko a dus la 30.000 de arestări, împreună cu acuzații pe scară largă de tortură.
Grupurile de drepturi ale omului au documentat aproximativ 1.000 de cazuri de tortură. Cel puțin cinci persoane au fost ucise.
Jurnaliștii care au acoperit demonstrațiile anti-Lukașenko au fost, de asemenea, vizați de represiune.
Potrivit Asociației Jurnaliștilor din Belarus, 481 de jurnaliști au fost reținuți în 2020, de două ori mai mulți decât în ultimii șase ani.
Momente în care jurnaliștii sunt ridicați de pe stradă în timp ce-și fac datoria. Un videoclip difuzat în februarie de Europa Liberă, între timp, numărul jurnaliștilor arestați în Belarus a crescut.
Pentru reprimarea violentă a protestelor și pentru fraudarea votului, Lukașenko și apropiații săi au fost sancționați de Statele Unite, Uniunea Europeană, inclusiv de Canada.
Autocratul de la Minsk se confruntă cu izolarea internațională și se bazează din ce în ce mai mult pe sprijinul vecinei sale Rusia, despre care comentatorii spun că îi exploatează slăbiciunea pentru a stoarce cât mai multe concesii asupra unui acord de natură să erodeze suveranitatea Belarusului.
De ce i-e teamă lui Lukașenko de Protasevici?
Alexandr Lukașenko se confruntă și cu sancțiuni din cauza represiunii brutale la care-și supune propriul popor și pe opozanții săi.
Pe 23 mai, Lukașenko a dus vânătoarea de oponenți pe înălțimi fără precedent, la propriu, după ce guvernul său a deturnat un avion Ryanair, sub pretextul unei false alerte cu bombă, pentru a forța avionul cu civili să aterizeze pe aeroportul din Minsk.
Întreaga acțiune a fost făcută pentru a putea aresta un opozant de doar 26 de ani, Roman Protasevici, un tânăr care s-a născut la un an după ce Lukașenko a preluat puterea în Belarus.
Pentru această acțiune, regimul său s-a ales cu o nouă serie de sancțiuni, printre care și lipsa accesului în spațiul aerian al UE a oricăriei aeronave belaruse și evitarea spațiului propriu aerian de către companiile aeriene din spațiul UE.
Alexandr Lukașenko îl consideră pe jurnalistul disident Roman Protasevici un „inamic personal”, potrivit unui director al Radio Europa Liberă și consilier al Svetlanei Țihanovskaia, lidera opoziției belaruse din exil, relatează CNBC.
Acest lucru s-ar datora faptului că Protasevici a fost unul din cei mai acerbi critici ai lui Lukașenko și a jucat „un rol extrem de important” în mobilizarea protestatarilor din Belarus, spune Viacorka, directorul creativ al Radio Europa Liberă Belarus și consilier al lui Țihanovskaia.
„El (Protasovici) scria povești, comenta asupra știrilor și le explica oamenilor lucruri de bază - de ce ar trebui să se implice în politică, de ce trebuie să participe toată lumea”, a declarat Viacorka pentru CNBC.
„Din acest motiv a devenit el inamicul, inamicul personal al lui Lukașenko”, mai susține directorul RFE.
Tânărul jurnalist de 26 de ani este văzut ca un simbol al luptei pentru dreptate de tinerii din Belarus care vor o schimbare în țară, potrivit lui Viacorka.
El a spus că se teme pentru sănătatea „și chiar viața” lui Protasevici, despre care crede că ar fi reținut de KGB, serviciul secret al Minskului.
„În Belarus KGB-ul este locul unde oamenii dispar. Este locul unde oamenii își pierd sănătatea și uneori mor”, spune Viacorka. El le-a cerut liderilor mondiali să adopte o poziție mai dură cu privire la incident.
„Vedem cum Belarus se transformă dintr-un stat autoritar în Coreea de Nord, o Coreea de Nord în centrul Europei”, a mai spus jurnalistul.
O explicație a comportamentului lui Lukașenko o dă chiar tatăl lui Roman Protasevici, care spune într-un interviu pentru Europa Liberă că „autoritățile (belaruse - n.r.) sunt speriate de jurnaliștii independenți și de exprimarea liberă. Le e frică că toată comunitatea internațională le va ști toate mișcările. Gândirea lor este demodată, asemănătoare cu cea din 1990, când Uniunea Sovietică încă exista.”
Așadar, modelul pe care-l reprezintă Roman pentru generația sa este chiar ceea ce sperie, până la comportamente de un absurd desăvârșit, cum a fost și deturnarea unui avion civil care efectua un zbor între două țări UE.
Un videoclip lansat de autoritățile belaruse îl arată pe Protasevici mărturisind că a organizat demonstrații anti-guvernamentale, filmare despre care premierul britanic Boris Johnson a spus că este îngrijorătoare, iar liderul opoziției Svetlana Țihanovskaia a spus că nu lasă nicio urmă de îndoială că „mărturisirea” a fost obținută sub constrângere și că a fost torturat înainte (din motive etice, RFE / RL a decis să nu publice înregistrarea sau să dea link către videoclip).
„A spus că a fost tratat corect, dar este în mod clar bătut și sub presiune. Nu există nicio îndoială că a fost torturat. A fost luat ostatic", a declarat Țihanovskaia într-o conferință de presă din capitala lituaniană, Vilnius.
Țihanovskaia, obligată să părăsească teritoriul Belarusului, a avut propria sa experiență cu autoritățile abuzive belaruse și susținerea televizată a așa-ziselor mărturisiri. La două zile după alegerile prezidențiale din august 2020, în urma cărora s-a declanșat criza din Belarus, după acuzațiile de fraudă masivă aduse lui Lukașenko, Țihanovskaia - despre care nu se mai știa nimic și care dispăruse de la sediul de campanie - a apărut într-o filmare în care li se adresa concetățenilor săi de pe un text citit, în care le cerea să înceteze protestele, recunoscând rezultatul alegerilor, o schimbare la 180 de grade față de ultimele sale declarații date în libertate. Țihanovskaia, mamă a trei copii și cu un soț în închisoare, nu a explicat niciodată circumstanțele exacte din spatele acelui videoclip, dar a spus ulterior că amenințările făcute împotriva ei și a familiei ei au convins-o să plece în Lituania la scurt timp după vizita făcută la Comitetul Electoral Central.
„Pot folosi atât presiune psihologică, cât și fizică, pentru a vă forța să spuneți ce vor", a declarat Țihanovskaia pentru RFE / RL. „Nu știm ce se întâmplă cu Roman, dar nu putem exclude că ar putea fi torturat acolo".
Belarusul nu a comentat acuzația de tortură împotriva lui Roman Protasevici, dar a negat în mod constant că și-ar abuza deținuții, în ciuda dovezilor unor grupuri pentru drepturile omului care susțin contrariul.
Și tatăl lui Roman, Dmitri Protasevici susține că semnele de pe chipul fiului său sunt dovada clară a faptului că a fost bătut și că declarația sa e dată sub presiune.
„În videoclip, urmele bătăilor sunt vizibile în mod clar și este ușor nervos", a declarat Dmitri Protasevici pentru Current Time, rețeaua în limba rusă administrată de RFE / RL în cooperare cu VOA, pe 25 mai.
„El nu vorbește în propriile lui cuvinte”, spune tatăl jurnalistului.
Mărturisiri forțate
Cei șapte militanți pro-democrație condamnați marți se înscriu într-o listă mai lungă deschisă de Lukașenko.
Iar metoda mărturisirilor forțate nu este nouă.
O asistentă apropiată Svetlanei Țihanovskaia, colegă de opoziție, Maria Kolesnikova, a fost cea care a spus că declarația Svetlanei a fost dată sub constrângere în timp ce era ținută ostatică în clădirea Comitetului Electoral Central, unde a mers să depună o plângere cu privire la fraudarea rezultatului alegerilor.
Kolesnikova, o femeie de 38 de ani, care în viața de zi cu zi este muzician, este ea însăși acum încarcerată și riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare pentru extremism și lovitură de stat, despre care SUA au spus că sunt acuzații inventate.
Femeia a fost răpită de pe stradă, din Minsk, pe 7 septembrie de bărbați mascați și înarmați și ținută apoi singură într-o cameră cu doi oficiali de securitate fără ca avocatul și colegii ei să o poată contacta.
Când a fost ridicată de pe stradă, femeii i s-a pus o pungă în cap și amenințată cu moartea.
Alături de alți doi membri ai staffului de campania a fost dusă în zorii zilei de 8 septembrie la graniță, unde autoritățile le-au impus să treacă în Ucraina.
Ofițerii de securitate nu au reușit să o deporteze pe Kolesnikova, pentru că ea și-a rupt pașaportul în bucăți mici după ce au ajuns la granița dintre Belarus și Ucraina. Ceilalți doi colegi ai ei au mers mai departe și acum sunt în Ucraina.
Pentru gestul ei de curaj, femeia a fost arestată și acuzată că a încercat să răstoarne puterea „legitimă” cu ajutorul internetului.
Devenită lider al opoziției belaruse, ea a fost acuzată că a comis acțiuni menite să aducă atingere securității naționale.
Comitetul de anchetă din Belarus a anunțat pe 16 septembrie că Maria Kolesnikova este suspectă de comiterea presupusei infracțiuni prin intermediul mass-media și al internetului - cei doi dușmani de moarte ai fostului șef de colhoz, alături de femei și copiii pentru care deturnează avioane civile.
În declarația sa, Roman Protasevici oferă același tip de asigurări cu ale protagoniștilor confesiunilor video făcute de cei aflați în custodia organelor de aplicare a legii din Belarus, Rusia și alte țări conduse de autocrați sau guverne totalitare. Fără nicio excepție, ei folosesc acest gen de filmare pentru a-și convinge telespectatorii că cei arestați sunt nevătămați și că-și regretă faptele. E același timp de confesiune smulsă cu pușca la cap de teroriștii care iau ostatici, de unde și termenul de „ostatic” folosit de Țihanovskaia la adresa posturii în care se află Protasevici.
Au fost înregistrate cazuri de confesiuni forțate în întreaga lume, iar unii inculpați constrânși au obținut eliberarea din închisoare și chiar despăgubiri pentru tratamentul care a condus la declarațiile lor false sub constrângere, multe cazuri citând dreptul la un proces echitabil susținut de Declarația universală a drepturilor omului.
În Uniunea Sovietică și statele sale satelite din Europa de Est, practica a fost larg răspândită, cu declarații scrise ale inculpaților extrase de agenții de informații și de autorii interogatoriilor.
Metodele descind încă din vremea stalinismului, când au făcut istorie în așa-numitele Procese de la Moscova din anii 1930, când cei considerați dușmani ai dictatorului Iosif Visarionovici Stalin au pledat sub constrângere vinovat împotriva ordinii de stat.
Și în România, „dușmanii poporului” au beneficiat de același tratament după intrarea tancurilor sovietice în țară.
După prăbușirea Uniunii Sovietice, unele republici care au apărut ca țări independente și-au menținut sistemele politice puternic influențate de serviciile de securitate.
În unele cazuri, și-au păstrat nu numai vechile practici, ci și numele devenite sinonime cu justiția arbitrară și suprimarea disidenței, cum e cazul KGB (Comitetul de Securitate al Statului) din Belarus, care și-a păstrat denumirea din epoca sovietică.
Criticii lui Lukașenko, numit „ultimul dictator al Europei”, în fapt, un biet colhoznic depășit de pălăria prea mare a democrației, spun că KGB și-a menținut nu doar titulatura ci și metodele de a obține confesiuni cu forța, ca mod al său specific de operare.
„Este oribil să-ți imaginezi ce trebuie să-i facă unei persoane și ce amenințări trebuie să facă pentru ca aceasta să fie de acord să înregistreze așa ceva", a scris pe Twitter Kira Yarmiș, un activist de opoziție rus și purtător de cuvânt al inamicului numărul 1 al Kremlinului, Alexei Navalnîi, într-o analiză a filmării cu Protasevici.
Și în Rusia, aliatul și patronul de cursă lungă al Belarusului, mărturisirile forțate sunt o obișnuință, folosite recent în cazul reprimării demonstrațiilor făcute de susținătorii lui Navalnîi, cel mai acerb opozant al președintelui Vladimir Putin.
Nu mai departe de luna ianuarie, un canal de televiziune din Nijni Novgorod a lansat o declarație video în care aliatul lui Navalnîi, Roman Tregubov, își retrage sprijinul pentru liderul opoziției și îi îndeamnă pe ruși să boicoteze protestele anti-guvernamentale.
Tregubov a declarat ulterior RFE / RL că clipul a fost înregistrat sub constrângere în timp ce se afla în custodia poliției.
Avocatul lui Tregubov, Alexandr Karavaiev, a scris apoi pe Facebook că clientul său a primit o vizită din partea polițiștilor și a ofițerilor Serviciului Federal de Securitate, care „l-au speriat cu o întreagă mizerie de acuzații de crimă și au descris ororile pe care le va trăi în viitor."
Cu doar cinci zile înainte de arestarea sa, anchetatorii ruși au publicat mai multe videoclipuri cu scuze și declarații ale protestatarilor care „recunoșteau” că au agresat oficiali de stat în timpul protestelor din 23 ianuarie.
Într-un videoclip, popularul blogger Konstanti Lacheiev se uită în cameră și jură că nu va mai ridica niciodată mâna împotriva poliției.
Protasevici rămâne în arest preventiv și pare să nu fi avut ocazia să-și retragă cuvintele sau să confirme că au fost înregistrate sub presiune.
Însă videoclipul, publicat pe conturile de socializare de la Minsk și difuzat ulterior pe canalele TV de stat din Belarus și Rusia, a devenit un element cheie în efortul lui Lukașenko de a modela narațiunea în jurul evenimentelor din 23 mai, când autoritățile belaruse au inventat o amenințare cu bombă ca să poată deturna un zbor civil și să-l poată aresta pe tânărul de doar 26 de ani și pe prietena acestuia, Sofia Sapega.
„Este aceeași tehnică pe care au folosit-o pentru a obține mărturisiri false de la oameni în timpul domniei lui Stalin", a scris pe Twitter Kira Tverskaia, o jurnalistă din Moscova.
„I s-a întâmplat străbunicului meu și a văzut-o în acțiune în 2021 ... Fără cuvinte."
