Linkuri accesibilitate

Tactici de război hibrid | Lituania acuză Belarusul că trimite refugiați la graniță


Grănicerii din Lituania folosesc dispozitive de termodetectare pentru a patrula granița cu Belarus.

Lituania susține că un număr mare de refugiați au intrat pe jos prin granița cu Belarus în ultimele săptămâni. Statul baltic dă vina pe Lukașenko pentru acest influx, spunând că au sosit mai mulți irakieni din cauza numărului crescut de zboruri de la Baghdad la Minsk.

Din Minsk, oamenii sunt duși la granița cu Lituania, unde grănicerii se uită în altă parte în timp ce irakienii intră în Uniunea Europeană.

Autoritățile de la Vilnius au fost printre cei mai mari critici ai regimului Lukașenko. Lituanienii susțin opoziția belarusă de când alegerile contestate din august au dat naștere protestelor fără precedent.

Guvernul de la Vilnius s-a oferit să găzduiască liderul în exil al opoziției belaruse, care unii susțin că a câștigat alegerile, Svetlana Țihanovskaia. Mulți cetățeni belaruși au ales să se mute la Vilnius. Cele două țări și-au expulzat reciproc diplomații.

În timp ce numărul refugiaților de la granița cu Belarus crește, Lituania a cerut ajutor de la Frontex, serviciul de graniță al Uniunii Europene.

Autoritățile lituaniene au cerut sprijinul agenției Frontex la graniță”, au precizat cei de la biroul de presă Frontex pentru Europa Liberă. „Agenția lucrează îndeaproape cu autoritățile naționale pentru a determina posibilitățile de asistență”.

Frontiera dintre Lituania și Belarus măsoară 680 de kilometri și este o graniță externă a Uniunii Europene. Mai puțin de 40% din graniță este supravegheată electronic.

Lituania a rugat oficialii din Irak și din Turcia (alt punct de plecare al migranților, potrivit suspiciunilor lituaniene) să îi verifice mai aspru pe cei care călătoresc spre Minsk.

Am cerut guvernelor din Irak și Turcia să întărească controalele asupra pasagerilor care ies din țară prin aeroporturi. Știm și zborurile în cauză, așa că am cerut să se ia măsuri”, a declarat Ministrul lituanian de Externe Gabrielius Landsbergis pe 17 iunie.

Un grup de refugiați care au trecut granița dintre Belarus și Lituania pe 18 mai.
Un grup de refugiați care au trecut granița dintre Belarus și Lituania pe 18 mai.
Potrivit datelor Poliției de Frontieră din Lituania, anul acesta au fost deja deținute 397 de persoane care au trecut granița din Belarus. Cifra este mult mai mare decât în anii trecuți: în 2020 au fost deținute 81 de persoane care treceau granița ilegal, 46 în 2019 și 104 în 2018.

Este clar că Belarusul folosește tactici de război hibrid împotriva Lituaniei, prin acest flux de imigrație ilegală”, consideră Ministrul de Interne Agne Bilotaite.

Lituania acuză poliția de frontieră din Belarus că ascund urmele refugiaților - Bilotaite consideră că acest lucru „demonstrază că autoritățile cooperează” în această operațiune. Ministerul de Interne a consultat armata pentru a rezolva situația de la graniță.

Corturile din noul centru de procesare a migranților de la Pabrade.
Corturile din noul centru de procesare a migranților de la Pabrade.

Lituania a deschis o nouă tabără de refugiați la Pabrade, lângă granița cu Belarus, pentru a procesa noul val de sosiri.

Oficialii din Belarus, Irak și Turcia nu au răspuns public acuzațiilor.

Refugiați și droguri la graniță

Noul val de sosiri la graniță nu a crescut numărul aplicațiilor pentru azil, conform Biroului European de Sprijin în domeniul Azilului (EASO).

Până la data de 6 iunie, datele nu arată o creștere notabilă a aplicațiilor pentru azil în Lituania. Acest fapt nu înseamnă că nu au crescut sosirile, ci faptul că acele persoane nu au aplicat pentru protecție internațională. Este posibil ca datele să se fi schimbat din 6 iunie”, a precizat Anis Cassar, purtătorul de cuvânt EASO, pentru Europa Liberă.

Lukașenko a promis să trimită „refugiați și droguri” către Lituania. Autoritățile europene au început să impună sancțiuni asupra lui Lukașenko și altor persoane și entități din Belarus în urma deturnării cursei Ryanair spre Minsk și arestarea jurnalistului din opoziție Roman Protasevici.

Aleksandr Lukașenko.
Aleksandr Lukașenko.
În urma incidentului, UE a interzis pe 4 iunie companiile aeriene belaruse din spațiul european. Înaintea acestei decizii, compania de stat Belavia opera zboruri către 20 de aeroporturi din UE, inclusiv Paris și Berlin.

Pe 26 mai, Lukașenko a apărat mișcarea autorităților, pe care criticii au numit-o piraterie de stat. Într-un discurs incoerent către apropiații săi și parlament, Lukașenko a declarat: „Noi opream drogurile și refugiații. Acum voi să le mâncați, voi să îi prindeți”.

De la Baghdad la Minsk

Belarus n-a fost niciodată o destinație turistică importantă, iar ultimul an a dăunat reputației țării și mai mult. În urma arestării sale, Roman Protasevici a fost plimbat în fața camerelor cu vânătăi pe față și pe mâini, a fost forțat să depună mărturii false și să îl laude pe Lukașenko.

În săptămânile în care traficul spre Europa a fost suspendat, pe aeroportul din Minsk au sosit din ce în ce mai multe curse de la Baghdad. Călătorii din Irak au fost duși la mai multe hoteluri din Minsk pe 16 iunie, conform canalului de Telegram Motolko Pomogi.

În aceeași zi, peste 100 de oameni au coborât dintr-un zbor din Irak. Călătorii, toți bărbați, au fost întâmpinați la sosire de către personalul agențiilor de turism Oscartur și JoodLand.

Potrivit conturilor de Instagram și Facebook ale Oscartur, agenția organizează tururi din Irak în Belarus. Majoritatea celor 28 de postări ale contului de Instagram sunt din 2017. Există foarte puține date de contact - o adresă rusească de e-mail și un număr de telefon din Belarus.

Serviciul belarus al Europei Libere a sunat la acest număr de contact de la Oscartur. Jurnaliștilor li s-a spus, printre înjurături, să nu mai sune vreodată acel număr.

JoodLand are o prezență ceva mai mare pe rețelele sociale și birouri la Baghdad. Aceștia organizează tururi în mai multe țări, inclusiv în Rusia.

Legăturile economice dintre Belarus și Irak sunt neînsemnate. Comerțul bilateral este atât de redus încât nu apare în cifrele anuale ale agenției de statistică.

Iraqi Airways zboară de la Baghdad la Minsk din 2017, și are curse lunea și vinerea. Pe 26 aprilie, aeroportul Minsk a anunțat că a adăugat curse Fly Baghdad, care vor zbura între cele două capitale lunea și joia. Fly Baghdad operează curse de marfă către Turcia, Iordania, Siria, Liban și Belarus.

O mare parte din persoanele arestate de grănicerii lituanieni susțin că nu au documente. „Majoritatea spun că sunt din Irak”, dar unii sunt și din Siria, Iran și Afghanistan, potrivit Ministrului adjunct de Interne Arnoldas Abramavicius.

Ruta principală este de la Baghdad la Minsk. Un bilet de avion costă 400 de dolari. Unii vin de la Istanbul”, a precizat Abramavicius pentru Europa Liberă. Oficialii de la Vilnius au trimis o cerere de informație și asistență Ambasadei Irakului de la Varșovia, fiindcă Irakul nu are o misiune diplomatică în Lituania. Ambasada Irakului nu a răspuns cererii lituanienilor.

Granița de la Adutiskis, Lituania.
Granița de la Adutiskis, Lituania.

Jocul Kremlinului?

Autoritățile din Lituania bănuiesc că problema de la graniță face parte dintr-o campanie orchestrată de Lukașenko pe model rusesc. În 2015-2016, precizează Ministrul Apărării Arvydas Anusauskas, au apărut suspiciuni că rușii trimiteau refugiați din Asia Centrală către Finlanda și Norvegia, printr-un „drum arctic”.

Zeci de refugiați intră în Lituania din Belarus. Ne spun că vin din Irak, din Iran, din Siria. Belarus folosește măsuri hibride pentru a întoarce acest răspuns la sancțiunile europene”, a explicat Anusauskas pe 9 iunie într-o ședință virtuală a miniștrilor apărării din țările baltice și nordice.

Am văzut un scenariu similar în Finlanda și Norvegia în 2015-2016, când Rusia a încercat să destabilizeze Uniunea Europeană. Belarus repetă această strategie. Metoda și principiile sunt aceleași”, conform Ministrului Apărării din Lituania.

Poliția de frontieră patrulează acum mult mai intens granița cu Belarus.
Poliția de frontieră patrulează acum mult mai intens granița cu Belarus.

Pe 14 iunie, Agne Bilotaite, Ministrul de Interne, a declarat că guvernul „este de acord în ceea ce privește acțiunea coordonată și suportul reciproc, precum și evaluarea capacităților existente a instituțiilor. Ținând cont de aceste măsuri și asistența internațională organizată împreună cu alți parteneri, nu este nevoie deocamdată să declarăm stare de urgență”.

Landsbergis, Ministrul de Externe, și-a declarat pe 17 iunie intenția de a de întâlni cu omologii săi din Irak și Turcia la sfârșitul lunii, în cadrul întâlnirii ministeriale a Coaliției Globale pentru Înfrângerea Statului Islamic.

Conform lui Landsbergis, Lituania dorește să discute cu Turcia și Iraq despre posibilitatea de a întări controalele de securitate și repatriere a refugiaților nedocumentați.

40 de români, blocați pe aeroportul din Barcelona
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:20 0:00
XS
SM
MD
LG